La Bender Preşedintele RM Vladimir Voronin s-a întîlnit cu liderul Transnistriei Igor Smirnov

0
59

Vineri la Bender a avut loc întrevederea Preşedintelui RM Vladimir Voronin cu liderul Transnistriei Igor Smirnov, comunică agenţia NOVOSTI-MOLDOVA cu referire la aparatul şefului statului.

În cadrul întrevederii părţile au examinat noile posibilităţi pentru dezvoltarea dialogului între Chişinău şi Tiraspol, precum şi au trasat un şir de paşi concreţi pentru dezvoltarea procesului de negocieri.

Preşedintele RM şi şeful Transnistriei au convenit asupra poziţiei coordonate cu privire la convocarea urgentă a grupurilor de lucru pentru fortificarea măsurilor de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol. Aceste grupuri de lucru urmează să propună un spectru amplu de proiecte în domeniile dezvoltării infrastructurii, construcţiei de drumuri, securităţii şi dezarmării, în sferele socială şi cultural-umanitară.

Şeful statului a menţionat că atmosfera constructuvă ce s-a creat în reglementarea transnistreană îi permite Republicii Moldova să se adreseze Uniunii Europene şi SUA cu iniţiativa despre anularea restricţiilor de vize pentru conducătorii Transnistriei.

Din partea sa, Smirnov a declarat că autorităţile Transnistriei vor anula restricţiile de circulaţie între ambele maluri ale Nistrului pentru toţi reprezentanţii conducerii Moldovei.

Părţile au convenit despre continuarea întrevederilor de acest gen pentru soluţionarea pe etape a tuturor problemelor acumulate între Chişinău şi Tiraspol.

http://newsmoldova.md/news.html?nws_id=694412

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ