RSS Feed

La ce preţ cumpără Moscova puterea de la Chişinău?

0

martie 30, 2007 by Românism

Rusia are suficiente resurse financiare nu numai pentru a cumpăra elitele politice din fostele republici sovietice, ci şi pentru a spulbera stările lor de spirit antiruseşti.

Asta e dezvăluirea, mai curând spectaculoasă decât surprinzătoare, făcută marţi, în ziarul moscovit „Komsomolskaia pravda”, de politologul rus Serghei Markov, un foarte influent şi important consilier al preşedintelui Putin.

Strategul liderului de la Kremlin a spus, desigur, un secret al lui Polichinelle. Supărat că ţara sa cedează poziţiile în noile state independente, mai cu seamă, în cele din Caucaz şi Europa, el a mărturisit un lucru evident, dar pe care Moscova nu vrea să-l recunoască oficial. Nici nu-i de mirare. Coruperea, precum se ştie, e un act comercial clandestin care impune întotdeauna discreţie, pentru că în caz contrar îşi pierde rosturile.

Dar Serghei Markov nu-i un politician care tace şi face, ci un fel de artist în materie de imagine politică. Tocmai de aceea, şi-a dat drumul la gură. Ca orice artist, el nu suportă realitatea dacă aceasta vine în contradicţie cu propriile sale vederi asupra lumii. Iar lui, fireşte, n-are cum să-i convină situaţia când Rusia pierde teren în spaţiul postsovietic. Iată de ce a îndemnat Kremlinul să fie mai generos. Să cheltuiască mai mulţi bani din Fondul de Stabilizare pentru a cumpăra angro guvernanţii din republicile ex-sovietice şi a-i converti cât mai curând posibil la ideea naţională rusească.

Astfel, mai de voie, mai de nevoie, Markov spune pe şleau un adevăr intuit de toată lumea. Ruşii nu au aliaţi. Cu bucata sau cu amănuntul, ei îi achiziţionează pe unde apucă. Şi nu numai în spaţiul postsovietic. Dacă a avut Moscova suficiente lichidităţi pentru a-l cumpăra pe fostul cancelar german Schroeder, nu se împiedică ea de nişte cioturi ale nomenclaturii sovietice. Coruperea pretinselor elite de prin Kiev, Minsk, Erevan sau Chişinău nu-i decât o plimbare triumfală prin târg. Comuniştii moldoveni, de exemplu, au constituit din capul locului nu un grup de nostalgici incurabili, după cum se iluzionează unii, ci o gaşcă de mercenari bine plătiţi care au fost paraşutaţi la Chişinău prin anii 1992-1993 pentru a restabili aici autoritatea de nestrămutat a Rusiei. Nu degeaba bazele logistice ale viitorului partid de guvernământ, unde Voronin şi ortacii săi se pregăteau de bătăliile pentru acapararea puterii de la Chişinău, se aflau la Tiraspol. Acolo îşi tipăreau ei gazetele, cărţile şi pliantele electorale. Acolo se retrăgeau ori de câte ori simţeau nevoia să-şi lingă rănile. Sau să-i netezească cineva pe cap pentru a-i încuraja s-o ia de la capăt.

Putin, de altfel, s-a supărat pe comunişti, deoarece aceştia la un moment dat nu şi-au onorat solda. Voronin s-a răzvrătit în 2003, pentru că avea iluzii. El credea că trebuie să slujească doar Moscova. I s-a explicat, însă, cu ocazia elaborării memorandumului Kozak, că pentru acelaşi ciolan trebuie să-şi încovoaie spatele şi în faţa Tiraspolului care, oricum ai da, pentru ruşi valorează mai mult decât Chişinăul.

Nesupunerea sa de moment, care n-a fost altceva decât o zvâcnire de orgoliu rănit, dar şi o tentativă nereuşită de a se vinde Occidentului, l-a costat scump pe Voronin. Putin l-a pedepsit pe liderul comunist cam tot aşa cum gangsterii ruşi se războiesc cu trădătorii lor. L-a hăituit până l-a îngenuncheat. Acum îl are la mână. Voronin n-a avut încotro şi a revenit la condiţia sa de până la 2003. Există, însă, şi o deosebire esenţială. El s-a întors la ruşi umilit, cu coada între picioare şi senzaţia că Putin, care anterior îl ţinea în braţe, acum îşi înăbuşă cu greu dorinţa de a-i da cu piciorul.

Unde mai pui că împotriva lui Voronin luptă, pentru a-l disloca din spaţiul său vital, destui vânzători de piei de cloşcă de la Chişinău. Aceştia se dau de ceasul morţii pentru a intra în graţiile Kremlinului. De aceea, atenţie la opozanţi! Nu tot ce zboară, se mănâncă. Nu toţi adversarii actualei guvernări sunt luptători pentru cauza naţională. Unii dintre ei au fost deja cumpăraţi de acelaşi negustor pofticios de la Răsărit. Dacă nu-i identificăm la timp, riscăm să sărim din lac în puţ.

autor: Petru Bogatu

Sursa: http://www.jurnal.md/article/2915/


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+