Lavrov, Goebbels şi problema cetăţeniei române.

0
9

În numerele din 21 si 28 februarue a. c., „Rossiyskaya Gazeta” a publicat un interviu cu Serghei Lavrov, ministrul rus al Afacerilor Externe care, între altele, a acuzat România de „trafic de cetăţenie”.

„Trebuie să spun în paranteze – citim în interviu – că noi suntem uneori acuzaţi de paşaportizarea Osetiei de Sud şi a Abhaziei, şi că aceasta ar reflecta linia noastră de subminare a suveranităţii georgiene. Nimic nu este mai departe de adevăr… Acei care încearcă să ne acuze pe noi pentru acordarea cetăţeniei [ruse], din anumite considerente, nu acordă atenţie situaţiei din Moldova unde, conform unor date, are loc dobândirea în masă a cetăţeniei României, ca răspuns la oferirea activă a acesteia de către Bucureşti. Acest lucru se întâmplă într-o ţară limitrofă cu Uniunea Europeană, dar partenerii noştri din UE, dar şi din NATO nu comentează în niciun fel acest proces”.

Atacul lui Lavrov la adresa României este o mostră cum, mai nou, Moscova îşi justifică politica imperialistă, folosind atacul. Astfel, atunci când sunt acuzaţi de amestec în treburile interne ale altor ţări, de încălcarea drepturilor omului şi de suprimarea democraţiei în Rusia, oficialii ruşi recurg la stratagema „cea mai bună apărare este atacul”. Anul trecut, la summitul UE-Rusia din Finlanda, de exemplu, Putin a declarat că Rusia nu acceptă ca italienii să-i ţină lecţii despre crima organizată, pentru că „mafia s-a născut în Italia, nu în Rusia”, iar mafia nu este un cuvânt rusesc. Tot atunci a încercat să justifice politica discriminatorie a Moscovei faţă de etnicii şi cetăţenii georgieni din Rusia, vorbind despre „încălcarea drepturilor ruşilor în Ţările Baltice”. („Financial Times”, 23 octombrie 2006)

Voronin şi Stratan, portavocile Moscovei

Totuşi, ieşirea lui Lavrov nu trebuie privită doar în contextul acestei „politici a atacului”. În opinia noastră, atacul Moscovei la adresa Bucureştiului a fost unul concertat cu autorităţile moldovene. Iar Kremlinul şi-a acceptat rolul de avocat al Chişinăului ca plată pentru serviciile aduse de Voronin anul trecut, când Moscova era acuzată de Occident că ar folosi sancţiuni economice pentru a pedepsi fostele republici sovietice pentru cursul lor politic. Să ne amintim că, după interzicerea vinurilor moldoveneşti şi georgiene în Rusia, Saakaşvili acuza deschis Moscova că sancţiunile împotriva Georgiei au caracter politic. Voronin însă, după întâlnirea sa cu Putin din 8 august 2006, a schimbat macazul, criticând nu Rusia, ci… calitatea vinurilor moldoveneşti. Declaraţiile „prietenului Voronin” au permis atunci diplomaţiei ruse să diminueze criticile Occidentului la adresa Rusiei.

Voronin şi ministrul său de Externe le-au dat o mână de ajutor ruşilor şi în recenta dispută a acestora cu Estonia. Vorba e că, la 11 ianuarie a. c., în Estonia a intrat în vigoare Legea „Cu privire la protecţia mormintelor militare”, care a deschis calea pentru demontarea monumentelor ostaşilor sovietici din această ţară, inclusiv a monumentului „Ostaşului-eliberator” din centrul capitalei estone. Reacţia Moscovei a fost una furibundă, Tallinnul fiind ameninţat cu sancţiuni. Răspunsul preşedintelui eston a fost unul plin de demnitate: Estonia nu a fost eliberată de ruşi de sub ocupaţia fascistă, aşa cum pretinde Moscova, ci, în 1944, „o ocupaţie a fost înlocuită cu alta” (BNS, 21 februarie 2007).

În loc să profite de disputa dintre Moscova şi Tallinn cu privire la Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia, şi să ceară şi ea compensaţii pentru cei aproape 50 de ani de ocupaţie sovietică (ori cel puţin să păstreze tăcerea), conducerea comunistă de la Chişinău a sărit la gâtul României. La 23 februarie, Externele noastre şi-au exprimat „îngrijorarea în legătură cu decizia organelor judiciare ale României de a reabilita acţiunile mareşalului Antonescu din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi de a recunoaşte drept legitimă ocuparea de către România a teritoriului RSSM şi a Bucovinei de Nord”. Iar fracţiunea PCRM din parlament a felicitat „ostaşii şi toţi ofiţerii din RM cu ziua armatei sovietice”. Chiar dacă Voronin şi Stratan au fost nişte portavoci ale Moscovei pe rolul de „idioţi utili”, declaraţiile lor au dat argumente Moscovei să declare că nu toate ţările afectate de Pactul Molotov-Ribbentrop privesc „eliberarea” drept ocupaţie.

(Continuare în numărul de mâine)

Sursa: Timpul

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ