Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol, insula de romanism a Transnistriei, si-a sarbatorit prima promotie

0
63

copii romani din tiraspolProfesori, absolventi si parinti s-au adunat impreuna pentru acest eveniment extraordinar, dar altul dupa importanta si forma manifestarii, decat cel din toate liceele romanesti luate impreuna. Aici, la Tiraspol, unde romanofobia si eurofobia au luat formele unei adevarate paranoia, unui adevarat razboi contra poporului roman si a civilizatiei europene (sa ne amintim incercarea brutala din anul 2004 de a desfiinta cele cateva licee romanesti din Trasnistria si rezistenta lor eroica), a vorbi si, mai ales, a invata romaneste, este si un act de mare curaj.
Nicaieri in toate spatiile locuite de romani nu veti mai auzi o limba romaneasca atat de mandra, nicaieri un liceu nu a devenit fortareata a unei intregi civilizatii, in cazul de fata al celei europene, nicaieri un liceu nu reprezinta mai bine cele mai inalte calitati ale neamului romanesc. Limba romana si tricolorul au fost simbolurile active ale acestei sarbatori, moderate de Viorica Ajder si Vlad Fachira, alesi dintre cei mai buni absolventi.

Directorul liceului, Ion Iovcev, directorii adjuncti Tatiana Andries si Raisa Padurean, diriginta clasei absolvente, Ecaterina Gumaniuc, au stat in „capul mesei”, contribuind mult la desfasurarea emotionanta a sarbatorii. Fiind organizata intr-un spatiu mic, fara pompa prezidiului oficial, relatia dintre cei sarbatoriti si cei care ii sarbatoreau a fost magnifica.

Desi se vorbea mai mult in versuri, nu au existat nici praguri de exprimare (curat romaneasca), nici praguri de comunicare dintre absolventi, profesori si parinti. Absolventii au cinstit cu emotie curata profesorii, fenomen mai rar intalnit in anii din urma in liceele de la noi, actul lor curajos de a-i invata romaneste anume la Tiraspol, dar si parintii, si limba romana, si intregul popor roman.

Si profesorii, si parintii au fost cinstiti de absolventi ca adevarati eroi, fiindca fara curajul lor liceul din Tiraspol ar fi fost de mult inchis, iar dreptul copiilor romani din Tiraspol de a invata romaneste, de a absolvi un liceu romanesc, de a-si continua studiile la o facultate ar fi fost de mult calcat in picioare. La manifestare au participat doi reprezentanti ai Forului Democrat al Romanilor si ai Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, scriitorii Anatol Codru, membru membru de onoare al Academiei de Stiinte si membru in Sfatul Inteleptilor FDRM, si Andrei Vartic, prim-vice presedinte FDRM.

Ei au felicitat liceul si liceenii pentru curaj si demnitate si au inmanat premiile anuale „Ovidiu Creanga”. Nascut la Varzaresti, Nisporeni, actualmente traitor la Toronto, in Canada, basarabeanul Ovidiu Creanga, de 87 de ani, premiaza anual cei mai buni absolventi ai mai multor licee din Republica Moldova, invitand astfel si pe altii sa daruiasca din micul lor prinos pentru ziua de maine a Basarabiei. Absolventii premiati la Tiraspol in acest an au fost Viorica Ajder, Vlad Bachira, Zanosiev Victor si Bulgac Stanislav. Ovidiu Creanga a onorat cu diplome si munca profesorilor Ion Iovcev, Tatiana Andries, Raisa Padurean si Ecaterina Gumaniuc. In aceeasi zi, dnii Anatol Codru si Andrei Vartic au inmanat premiile „Ovidiu Creanga” si la Liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina, elevilor Lazar Dorin, Gaina Victoria, Telpis Alexandra, Gribaniuc Maria si directoarei lor, Maria Roibu. Nici o oficialitate de la Chisinau nu a fost prezenta la eveniment.
Autor: Un articol preluat din “Clipa”, publicatie romaneasca din Statele Unite ale Americii
Sursa: http://www.rgnpress.ro/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ