Locuitorii Chişinăului speră că noul primar va lichida sărăcia

0
8

Cum credeţi care ar trebui să fie priorităţile noii conduceri a primăriei municipiului Chişinău?

Vasile:

Cea mai importantă prioritate ar trebui să fie îmbunătăţirea nivelului de trai a populaţiei. Acest lucru presupune crearea mai multor locuri de muncă, reorganizarea serviciului de transport urban şi nu în ultimul rând asigurarea transparenţei în procesul decizional“.

Elena:

În primul rând ar trebui să transforme Chişinăul într-o adevărată capitală europeană: să repare drumurile, să asigure o salubrizare eficientă şi să fie mai aproape de locuitorii oraşului şi de nevoile acestora.

Denis:

Este foarte important ca noua conducere a primăriei să creeze condiţii egale pentru întreaga populaţie, să nu fie lăsată în umbră nici o pătură socială. Ar trebui create condiţii egale atât tinerilor, cât şi persoanelor de vârsta a treia.

Emilia:

Fiecare locuitor din municipiu speră la un viitor mai bun, mai prosper. Cred că noua administraţie ar trebui să acorde o mare atenţie mizeriei din municipiu, să rezolve problema murdăriei şi mirosului neplăcut din Chişinău.

Alina:

Noua conducere mi-a creat o impresie destul de bună. Cred că în timpul apropiat vom vedea multe schimbări în bine şi anume cred că se va păstra relaţia de prietenie dintre România şi Republica Moldova. Luând în consideraţie faptul că România este membru UE, acesta este un avantaj pentru tineri şi cred că actuala conducere va depune tot efortul pentru a-i ajuta.

Svetlana:

Cred că municipiul Chişinău ar trebui să fie condus de profesionişti care ar cunoaşte toate problemele cu care se confruntă oraşul şi le-ar rezolva. Prioritatea de bază ar fi ca echipa care a venit la conducere să fie formată din oameni profesionişti care ar putea pune capăt sărăciei.

Andrei:

Nu ştiu, nu mă prea interesează politica, dar cred că probleme sunt destul de multe în municipiu: transportul, drumurile, încălzirea termică şi nu în ultimul rând şomajul, care sufocă atât capitala, cât şi întreaga republică.

sursa:http://www.flux.md/c/pr100.php?action=show&idu=21252&cat=Cotidian%20National&rub=Politica&num=78

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ