Locuitorii din Anenii Noi vor avea o biserică nouă cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

1
81

O biserică nouă, în cadrul Mitropoliei Basarabiei, urmează a fi construită în oraşul Anenii Noi. Sfinţirea locului unde va fi înălţat lăcaşul sfânt, precum şi punerea pietrei de temelie a viitoarei construcţii a avut loc săptămâna trecută. La această acţiune a participat ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi. Biserica va avea hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Lăcaşul va fi amplasat la periferia oraşului Anenii Noi.

La slujba de sfinţire a viitorului lăcaş sfânt au participat câteva zeci de enoriaşi. Ridicarea acestei biserici a devenit posibilă graţie străduinţei părintelui Mihai Siloci, precum şi consilierului raional Alexei Capbătut, şi a altor oameni cu inima mare din localitate, care sunt ctitorii bisericii. În cadrul ceremoniei de sfinţire a locului, ÎPS Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a venit cu un mesaj de felicitare către credincioşi şi i-a îndemnat să fie cât mai aproape de cei doi preoţi, care sunt principalii ctitori ai bisericii. ÎPS Petru Păduraru a mai menţionat că domnitorii români au asigurat dăinuirea neamului nostru prin actele de vitejie pe câmpul de luptă, dar şi prin păstrarea dreptei credinţe, inclusiv ctitorirea de lăcaşuri sfinte întru slava lui Dumnezeu. „Credinţa strămoşească şi zidirea lăcaşurilor sfinte sunt lucrurile cele mai de preţ. Cu toate că am trecut prin multe vitregii ale timpurilor, lăcaşurile de cult au rămas până în prezent valori inestimabile ale patrimoniului nostru naţional, care ne reprezintă, care spun lumii cine am fost şi cine suntem. Tot astfel vor vorbi şi urmaşii noştri despre faptele cele bine plăcute lui Dumnezeu, pe care le săvârşim noi astăzi”, a spus Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru.

Deşi s-au confruntat, timp de patru ani, cu mai multe piedici, enoriaşii din Anenii Noi nu au cedat. Ei au reuşit să facă rost de o palmă de pământ pentru a ridica biserica pe care şi-au dorit-o cu atâta râvnă.

La rândul său, părintele Mihai Siloci, ctitorul bisericii, a spus că, pe parcursul acestor ani, a fost nevoit să înfrunte mari greutăţi şi să ocolească mai multe piedici. „La început, au refuzat să ne repartizeze un lot de pământ pentru construcţie, iar mai apoi, după ce l-am dobândit, ne-au obligat să-l cumpărăm. Până la sfârşit, am reuşit să-l obţinem prin donaţie”, a menţionat părintele Mihai Siloci.

Atât preoţii, cât şi enoriaşii speră că vor reuşi să ridice lăcaşul până la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

http://www.flux.md/articole/4762/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ