Maia Sandu și ReUnirea

1
62
Maia Sandu

Maia Sandu, fostul ministru al Educației de la Chișinău, a vorbit în cadrul unei emisiuni despre ideea Unirii Republicii Moldova cu România.

Maia Sandu

Mai întâi să se limpezească apele şi să clarificăm ce înseamnă Unirea. De ce să nu ne gândim la nişte chestii foarte practice, acelaşi spaţiu unic de telefonie mobilă, de ecartament. Sunt partide care parazitează pe ideea Unirii, la fel sunt şi partide care parazitează pe ideea pe integrarea europeană.

…Dacă ar avea loc un referendum pentru Unire, aş vota „Da”.

Un răspuns echilibrat. De politician în devenire. Cu accente pe latura pragmatică a procesului reunificării. O latură pe care noi am început să o abordăm în ultimii 2 ani odată cu lansarea Campaniei „Unirea Înseamnă. Pe lângă beneficiile clare ale Unirii, vorbim tot mai insistent în ultimul timp despre pașii concreți care trebuiesc făcuți pentru a grăbi procesul integrării Republicii Moldova în România. Începând cu interconectarea energetică și necesitatea unui Minister al Reunificării, trecând pe la uniunea monetară și vamală, încheind cu o politică de apărare și diplomație comune. În acest context, salutăm interesul doamnei Sandu pentru lucrurile practice care trebuiesc făcute pentru a grăbi Unirea.

Pentru cei care urmăresc poziția politicienilor moldoveni de-a lungul timpului față de ideea reunirii, atitudinea Maiei Sandu – „eu sunt unionistă, dar partidul meu nu e” – nu este nouă deloc. Exprimă aceeași poziție pe care o are în ultimii ani președintele Partidului Liberal, domnul Mihai Ghimpu. Din fericire, și în cazul PL, poziția prounionistă a devenit tot mai vocală în 2015-2016.

Revenind la doamna Sandu, recunoaștem că declarația dânsei ne bucură. Pe noi, unioniștii din societatea civilă. Acesta este unul dintre scopurile activității noastre: presiunea pe politicieni pentru ca aceștia să se supună și să asculte vocea cetățenilor. Atât la Chișinău, cât și la București. Cu cât mai mulți suntem noi, cu atât mai receptivi sunt ei. Or, atunci când peste 20% dintre cetățenii moldoveni (potrivit celor mai pesimiste sondaje) îmbrățișează deschis și hotărât ideea ReUnirii celor două state românești, tu, ca om politic nu ai cum să spui că ești împotrivă. O spui doar dacă ești ticălos, prost sau Igor Dodon. Da, știu, sinonime, ar spune unii.

Cine nu vrea Unire în Republica Moldova? Ca cetățean, doar persoana care nu cunoaște istoria și este ruptă de realitate. Ca om politic, doar persoana care se teme de DNA și nu are viziune. Republica Moldova este un stat eșuat. O victimă a a istoriei nedrepte și a unor politicieni hoți, fără coloană vertebrală. În atare condiții, orice politician care se pronunță deschis pentru ideea Reuniri trebuie susținut și încurajat. Nu trebuie însă, să intrăm într-o euforie naivă, căutând Isus Hristoși printre oamenii politici de la Chișinău. Mai presus de orice, ei toți vânează voturi. Astfel, votul devine cel mai important instrument al nostru, al unioniștilor.

La următoarele alegeri parlamentare, Blocul Unității Naționale (BUN) va propune un Pact partidelor din Republica Moldova pentru a le cere să își exprime public atitudinea față de proiectul unionist. Partidele semnatare ale acestui document vor avea sprijinul nostru la viitorul scrutin. Acesta este unul dintre modurile de a influența procesul electoral.

Un alt mod de a conta electoral este implicarea unioniștilor în viața politică de la Chișinău. Sunt voci care cer crearea unui nou partid politic, format doar din Unioniștii Noului Val. Adică, noi, cei care suntem pe baricade din 2011 încoace. Alții ne îndeamnă să intrăm în partidele politice existente deja pentru a influența din interior formarea unei atitudini pro-Unire. Nu știu care este soluția optimă. Cert este că, în Republica Moldova, după victoriile pe segmentul civic, unioniștii merită din plin o victorie pe segmentul politic.

Nu ne mai putem feri de politică doar pentru că aceasta ar fi o curvă, așa cum nu ne putem feri nici de oponenți precum Usatâi, Dodon sau Voronin. Trebuie să ne „murdărim” dialogând cu ei pentru că și ei sunt viitori cetățeni ai României reîntregite. Or, antagonizarea absurdă și absolută nu are cum să rezulte în ceva bun. Să fim noi cei deștepți și să facem pasul spre dialog cu orice politician și cu orice cetățean din Republica Moldova. De dragul ReUnirii. Fără, însă, compromisuri rușinoase.

Maia Sandu este o figură publică importantă. Și nu e puțin lucru atitudinea dânsei față de un eventual referendum privind ReUnirea. Îi putem pune sub semnul întrebării sinceritatea, desigur, dar, până la proba contrarie, declarația fostului ministru al Educației rămâne un motiv de bucurie. La mai multe, la mai consistente și la mai consecvente!

1 COMENTARIU

  1. O Personalitate din Transnistria-
    Petru Soltan, academician octogenar,
    inițiatorul creării unei Adunări Constituante /=SfatulȚării-2/
    care să Re-Stabilească „Actul RE-Unirii” noastre cu România din 27 martie 1918
    votat de Sfatul Țării din Chișinău /ziarul „Literatura și Arta” din 9 iulie 2015/

LĂSAȚI UN MESAJ