Mănăstirea ,,Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria”

0
131

Aflată la poale de pădure, Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria are o istorie mică. Prin 1997, preotul Andrei Cotruţă, pe atunci inspector la Seminarul Teologic de la Noul-Neamţ, impresionat de frumuseţea şi pitorescul locului, a avut inspiraţia divină ca să fie înălţat un lăcaş care l-ar slăvi pe Dumnezeu. Susţinut de Arhimandritul Dorimedont, care era stareţ al Mănăstirii de la Chiţcani, actualmente Episcop de Edineţ şi Briceni, la 26 mai deschide un schit al Mănăstirii Noul-Neamţ. În toamna aceluiaşi an, acesta devine mănăstirea cu hramul „Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria”. Părintele Andrei Cotruţă este numit duhovnic al mănăstirii, iar egumena Eufrosinia – stareţă a sfântului locaş. Din 1999 şi până în prezent, mănăstirea este diriguită de maica stareţă – egumena Marta. Din vorbă în vorbă ne spune că Biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” este prea mică pentru mulţimea de creştini. Mai mulţi ani la rând, vară şi iarnă s-au rugat măicuţele şi enoriaşii care au trecut pragul sfântului locaş. Acum şase ani, într-o zi de vară, obştea mănăstirii, susţinută de oameni de bună credinţă, a pus temelia unei catedrale, în două nivele. Biserica de vară va avea hramul „Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria”, iar cea de iarnă – „Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat”. Se spune că atunci când a fost tăiat un arbore de pe locul unde urma să fie înălţată catedrala, măduva tulpinii acestuia, de la rădăcină până la vârf, avea semnul Sfintei Cruci.

Calea adevărului

Maica stareţă, egumena Marta este originară din Hiliuţi, Făleşti. După absolvirea şcolii din satul natal a făcut studii la şcoala de meserii din Ungheni, apoi a hotărât să susţină examene de admitere la Universitatea Tehnică din Moldova, specialitatea tehnologia alimentară. Însă… a întârziat. A rămas în Chişinău pentru a-şi aprofunda cunoştinţele, între timp a început să frecventeze Biserica „Sfântul Teodor Tiron” (Ciuflea) de la Chişinău. De fapt, spune că a fost o reîntoarcere la credinţă, pentru că atunci când era la Hiliuţi, împreună cu părinţii, fraţii şi surorile, frecventau des biserica şi au fost educaţi în spiritul fricii şi dragostei de Dumnezeu. Biserica a însemnat lumină şi calea spre adevăr. Rita Cuşnir, numele oficial al maicii Marta, nu a mai dorit să înveţe la UTM, ci a ales viaţa monahală. Avea 18 ani… Primul lăcaş în care a devenit Mireasa Domnului, a fost Mănăstirea Japca. Mai apoi vine la Hagimus şi este numită stareţă. Egumena Marta spune că a dorit să afle care este esenţa vieţii veşnice, ce înseamnă să trăieşti cu credinţă şi cu mare frică de Dumnezeu. Stăreţia este una din cele mai grele ascultări pentru că trebuie să ai grijă de viaţa ta, dar şi a obştii monahale, susţine măicuţa. Stareţa spune că cine vine la mănăstire trebuie să lase toate cele lumeşti la o parte, pentru că aici oameni se unesc în rugăciune şi dragoste pentru Hristos.

Dragostea întru Hristos

Obştea de la Mănăstirea „Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria” numără peste 50 de măicuţe. Toate prin voia Domnului au ales viaţa monahală. Zi de zi se roagă, orice cuvânt în numele Domnului înseamnă dragoste. Aici slujbele divine sunt oficiate zilnic şi includ Tedeum, Acatistul zilei, Ceasurile, Utrenia şi Vecernia. De asemenea, este citită Psaltirea pentru bine-credincioşi creştini, în deosebi ctitori şi binefăcători.

De pe la cinci, la mănăstire se fac auzite clopotele şi toaca. Măicuţele, ca nişte furnicuţe, după ce şi-au făcut semnul crucii şi şi-au spus rugăciunea în micile chilioare se grăbesc să treacă pragul bisericii, apoi fiecare, după legile monahale îşi face ascultarea – fie la biserică, pe ogor, la prisacă, bucătărie, în atelierele de cusut etc. În fiecare seară se face procesiunea Drumul Crucii în jurul mănăstirii cu icoana “Acoperemântul Maicii Domnului”, hramul căreia o poartă biserica actuală.

La mănăstire, în spiritul legilor Sfinţilor Părinţi, este săvârşită rânduiala Miezonopticii şi acatistele de noapte “Slavă lui Dumnezeu pentru toate” şi “Egumenă a mănăstirilor din toată lumea”. Măicuţele se roagă, muncesc şi trăiesc cu dragoste de Hristos, ori sunt miresele Domnului. Ele cred că trebuie să fie fidele urmaşe a femeilor mironosiţe care l-au urmat pe Mântuitor. Măicuţele vorbesc cu admiraţie despre Marta şi Maria, or după cum susţine părintele Cleopa – „Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet”. Marta şi Maria erau surorile lui Lazăr – cel pe care l-a înviat Iisus Hristos. La ele deseori găzduia Mântuitorul şi sfinţii apostoli, atunci când se îndreptau spre Ierusalim sau Galileea. Biserica spune că femeile mironosiţe, printre acestea Marta şi Maria, credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc. Ele duceau o viaţă curată, sfântă, plină de rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele şi cu avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici. Ele sunt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi raiul s-a deschis.

Lumina divină

Maica stareţă, egumena Marta m-a invitat în biblioteca mănăstirii. Bine amenajată, pe rafturi să fie peste vreo mie de cărţi sfinte şi literatură religioasă în limbile română şi rusă. Măicuţele citesc mult pentru că trebuie să le vorbească despre Dumnezeu, despre Mântuitor, despre cele sfinte, despre credinţă copiilor şi tinerilor de la Căuşeni, Tănătari, Hagimus şi Ursoaia, care frecventează şcoala duminicală. În 1998 la Mănăstire a fost deschisă o Şcoală de regenţie, unde fetele învaţă specificul muzicii bisericeşti, apoi pot deveni dirijoare de cor. Mai multe domnişoare venite la şcoală, după ce au cunoscut viaţa de la mănăstire, s-au călugărit. Egumena Marta îmi spune că acestea rămân pentru că le place să slujească în asemenea mod lui Dumnezeu. Stareţa zice că Dumnezeu deschide calea monahală în mod diferit – sunt din cei care au venit dintr-o chemare a inimii, apoi vin cei care s-au certat cu părinţii şi vor să-şi aline sufletul. De asemenea, trec pragul mănăstirii şi se călugăresc oamenii care au avut greutăţi. La Mănăstirea Sfintelor Mironosiţe Marta şi Maria sunt măicuţe care pur şi simplu au venit în vizită, apoi nu au mai dorit să plece, mai sunt şi din cele care au fost impuse de mame să se călugărească, iar acum nu regretă. Viaţa monahală e o chemare a sufletului, susţine maica Marta.

O întreb pe stareţă care ar fi cea mai mare ispită pe care i-o poate face vrăjmaşul unui măicuţe? Îmi răspunde fără ezitare – plecarea de la mănăstire. Diavolul este foarte şmecher şi dacă cineva trece de la viaţa monahală la cea mireană, acest om cunoaşte foarte multe greutăţi. Cred că viaţa i se va schimba foarte mult şi nu va mai fi cum a fost înainte de a veni la mănăstire. Vrăjmaşul se stăruie să nu scape pe fiecare om din mână, iar un suflet este foarte scump în faţa lui Dumnezeu. Omul care slujeşte diavolului va trece prin focul pierzaniei. Cine a plecat din mănăstire s-a depărtat şi de biserică şi de Dumnezeu, sufletul şi l-a stricat. Omul acesta nu ştiu dacă se va mai întoarce la credinţă. Se spune că cine a avut viaţă monahală, apoi s-a căsătorit nu mai are dreptul de a fi înmormântat după toate regulile creştine, ci trebuie dus pe un lan să-l mănânce ciorile, susţine maica Marta.

Legea iubirii de neam şi ţară

Era oră târzie când i-am spus stareţei Noapte bună!, iar ea mi-a dorit înger păzitor aproape. Am fost condus într-o încăpere în care urma să mă odihnesc. Dar…în una din odăiţe era părintele Andrei, duhovnicul mănăstirii cu nişte oaspeţi de-ai săi din partea dreaptă a Prutului. M-au invitat şi pe mine să stăm la sfat. Maica Susana avea grijă să gust din bucatele puse pe masă şi mi-a turnat şi un pahar de vin mănăstiresc. Era o atmosferă divină cu vorbe de duh. De la credinţă până la dragostea de neam şi ţară. Părintele Andrei vorbea frumos şi unduit despre adevăratele valori creştine şi păstrarea acestora de-a lungul veacurilor. Apoi se referea la istoria neamului românesc în Basarabia. Părintele îşi exprima regretul că pe parcursul anilor a învăţat nişte falsuri, iar tatăl său a suferit pentru că era un adevărat patriot. Acum câţiva ani a început să studieze istoria neamului românesc şi recunoaşte că uneori lăcrimează când citeşte despre faptele măreţe ale domnitorilor, care atunci când luptau pentru binele ţării se gândeau la Dumnezeu şi doar cu ajutorul Celui de Sus aveau vitejie. „Doar prin credinţă şi cu sufletul curat putem să fim un neam pre care Domnul îl ajută, dar avem nevoie de un domnitor, precum a fost Ştefan cel Mare”, susţine părintele Andrei. Duhovnicul spune că nu-i înţelege pe cei care promovează falsurile ca pe nişte adevăruri. „Trebuie să ai frică de Cel de Sus, chiar dacă oamenii te cred, Dumnezeu vede că tu minţi şi va trebui să răspunzi. Asta e legea creştinească”, conchide părintele.

Izvorul tămăduitor şi dulcele rai

E dimineaţă. Răsună toaca şi clopotele, iar pe fundalul acestor sunete sfinte se face auzit câte un cocoş, viţeluş din mica gospodărie a mănăstirii. Când se face ziuă, mă scol din pat şi-mi spun rugăciunea de dimineaţă, apoi mă îndrept spre Izvorul Maicii Domnului dătător de viaţă. Se spune că dacă bei sau te scufunzi în această apă sfântă Dumnezeu te ajută să scapi de toate necazurile. Sigur, doar prin credinţă adaugă, una dintre măicuţe. Apoi trec pe la prisaca mănăstirii. Maica Petronia şi monahia Evlampia au în grijă vreo 80 de familii de albine. Au deprins tainele stupinei de la măicuţele bătrâne. Maica Petronia spune că micile vieţuitoare au o viaţă interesantă, care poate fi comparată cu cea de la mănăstire. „Ele parcă ne învaţă cum ar fi bine să ne facem ascultarea”, zice măicuţa. Monahia Evlampia susţine că atunci când sunt obosite, dacă vin la prisacă se liniştesc complet. Atunci când pornesc lucrul la stupină se roagă lui Dumnezeu şi Sfinţilor de la Soloveţ, protectorii albinarilor. „Noi fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face niciun lucru, de aceea spunem „Doamne, întăreşti-ne şi binecuvântează lucrul de azi”, susţin măicuţele.

E sâmbătă. În mica biserică lumea intră cu pioşenie. Unii au venit să se mărturisească, alţii să pomenească morţii sau să boteze copiii. Crugul vieţii la o mănăstire de la poale de pădure. Şi mirenii şi monahii se gândesc în unison la mântuire. Las tihnita mănăstire, fără ziduri şi acareturi impunătoare şi pornesc la drum cu sufletul la gura pentru a vorbi şi altora despre Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosiţe Marta şi Maria.

Autor: Dinu Rusu
Sursa: Natura.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ