Marian Lupu: UE nu va întîrzia să anunţe un nou val de extindere pentru ţările aflate în vecinătate.

0
7

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, s-a declarat convins că, orice s-ar vorbi despre extindere, Uniunea Europeană „nu va întîrzia să revadă relaţiile sale cu ţările aflate în vecinătate”.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, spicherul moldovean a declarat la Zagreb (Croaţia), la a şasea reuniune a preşedinţilor de parlament din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), că după ce România a aderat la UE, hotarul UE cu Moldova nu trebuie să devină unul de delimitare, deoarece aceasta ar pune Moldova într-o situaţie foarte sensibilă.

„Consider că în scurt timp vom discuta cu colegii din UE subiecte cum ar fi un nou aranjament între UE şi R.Moldova care să substituie Acordul de Cooperare şi Pateneriat, depăşit deja, şi să ofere o perspectivă politică ţării în Europa; un nou instrument de asistenţă în schimbul programului TACIS, care nu mai corespunde noilor realităţi; facilitarea regimului de vize cu UE”, a spus Lupu.

El a solicitat, de asemenea, garantarea preferinţelor comerciale autonome şi o abordare diferenţiată a statelor antrenate în Politica Europeană de Vecinătate, estimînd că obţinerea acestor lucruri ar consolida stabilitatea internă a statului, dincolo de alte beneficii politice şi socio-economice. Şeful Legislativului de la Chişinău a subliniat că reformarea ţării pe interior după exemplul european a devenit o axiomă pentru elita politică moldovenească, iar autorităţile din R.Moldova nu aşteaptă doar ajutor din afară, ci sînt implicate activ în implementarea reformelor.

La Zagreb Marian Lupu a avut întrevederi bilaterale cu Ranco Krivokapic, preşedintele Legislativului muntenegrean, cu Josefina Topalli, spicherul albanez, cu Georgi Pirinski, preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, cu Sadik Yakut, vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale a Turciei, cu Ljubisha Georgievski, spicherul macedonean, cu Beriz Belkic, preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Adunării Parlamentare a Bosniei şi Herţegovinei.

Sursa: Infotag

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ