Mărturii ale atrocităţilor din războiul din Transnistria

0
348

fragment din declaratia colonelului Kravcenko, luat prizonier in luptele de la Tighina:
Am vazut cum Kostenko, impreuna cu niste soldati, l-au batut pe politistul Valentin Purice, care cazuse prizonier. L-au batut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au batut in picioare de viu pe o cruce de scindura. Kostenko era beat. Isi batea joc de Purice, arzindu-l cu stelutele de la epoleti incinse in foc, pe care i le infigea in cap.
Valentin Purice era viu. Apoi l-au aruncat in Nistru.”
(cadavrul politistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)
(Victor Barsan, Masacrul inocentilor, Bucuresti, 1993)

Marturiile Tamarei Barcari, locuitoare a orasului Dubasari:
In Dubasari, gardistii-smirnovisti omoara oamenii, arunca in aer casele. Au fost omorati Alexei Cojocari, Olga Dorofeev, Elizaveta Mosneaga, Mihail Agatiev si multi altii. Foarte multi au disparut fara urme.

Marturiile unei locuitoare din Corjova, Dubasari, refugiata in satul Mascauti, pe malul drept al Nistrului:
La 28 iunie 1992, asupra satului Mascauti au fost lansate rachete de pe malul stang al Nistrului. Au fost omorate patru femei si un barbat. Noua persoane au fost ranite.

Marturiile Tatianei Vicol, refugiata din satul Varnita, din apropierea orasului Tighina:
Gardistii smirnovisti au ridicat mai multi oameni din sat si nu se stie nimic despre ei. Unul dintre acestia, Ion Cara, luat impreuna cu ceilalti, a fost gasit mort.

Marturiile unui grup de refugiate din satul Cocieri, raionul Dubasari, din partea carora semneaza T. Tanasiev, M. Slisarciuc, H. Popov s. a., in total 38 persoane:
In noaptea de 2 spre 3 martie, in satul Cocieri, gardistii-smirnovisti i-au omorat pe Alexandru Lukianov, Mihai Nour, Alexei Gazea, au ranit-o pe Zinaida Burcovschi. Au fost schiloditi Ion Mitcul si Alexei Graciun.

Claudia Ursu, refugiata din satul Corjova, raionul Dubasari, povestea in 1992:
La sfarsitul lunii martie, intr-o duminica, gardistii-smirnovisti l-au luat pe Grigore Besleaga care se intorcea de la fratele sau. Rudele l-au gasit mort tocmai miercuri, la morga, unde fusese adus dintr-o groapa de scurgere a deseurilor de la grajdul de vite. Expertiza a stabilit ca Besleaga a fost aruncat in groapa de viu.

In noaptea spre 21 iunie 1992, in satul Corjova, Dubasari, au fost ucisi miseleste de catre gardisti, in propriile ograzi, Olga Dorofeev si Nicolai Lupulov, sotii Alexei si Maria Dorofeev, a fost impuscat Nicolae Cotofan, care incercase sa le ia apararea. Vecinii, sotii Viscovschi, au iesit la strigatul de moarte pentru a le lua apararea. Atunci banditii au intrat la ei si, in fata parintilor, au violat-o pe fiica lor de 13 ani. In aceeasi casa se afla si prietena ei, de 9 ani. Si ea a fost violata. Mama ultimei, Galina Gatcan, s-a pornit spre postul de politie pentru a cere ajutor, dar a fost impuscata din spate. Doua cadavre schingiuite au fost duse la Tiraspol pentru a fi demonstrate publicului „drept consecinte ale crimelor savarsite de Moldova”.

21 iunie 1992, in satul Corjova, a fost ucis Alexandru Todirca. Victima a fost inmormantata in gradina, la fel ca si taica-sau, omorat mai devreme. Cimitirul satului era minat.

Claudia U., locuitoare a satului Corjova:
La 20 mai, strazile satului Corjova erau pline de gardisti care intrau prin ograzile oamenilor, amenintand barbatii. Au intrat si in ograda tatalui meu, au spart usa de la intrare. L-au batut pe tata, David Ursu, apoi l-au dus in subsol si l-au impuscat. Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai dat foc casei. Nu inteleg nici pana azi de ce le-a trebuit viata unui batran de 68 de ani?

In aprilie, o cunostinta de-a mea, Ion, se ducea in oras dupa lapte. L-au luat gardistii si disparut a fost. Sotia lui a cerut autoritatilor sa-i dea macar trupul pentru ca sa-l ingroape… L-a gasit la morga, intr-un sac de polietilena, cu tot cu pamant. Mainile si picioarele ii erau legate, abdomenul i-a fost spintecat, apoi cusut cu ata de calt.

Marturiile Angelei J., refugiata din satul Corjova:
In 1992, sotul a plecat ca voluntar in satul Cocieri. Eu am ramas acasa cu doi copii. Peste doua saptamani, gardistii au aflat ca barbatul meu este voluntar si au inceput sa ne caute. Ne-am ascuns in subsol la niste oameni straini. In noaptea urmatoare am trecut Nistrul cu inca o familie urmarita. Peste o luna, sotul ne-a adus o veste ingrozitoare. Ca sa se razbune pe noi, gardistii ne-au incendiat casa. Cineva a incercat sa salveze cateva lucruri din locuinta, dar a fost impuscat. Majoritatea oamenilor din sat au fost evacuati.

Marturiile Nataliei V., locuitoare a satului Varnita:
La 19 iunie 1992, in centrul Tighinei au inceput impuscaturile. A doua zi, asupra orasului au fost lansate rachete. A murit foarte multa lume. Femeile si copii stateau in subsoluri. Nu aveau nici mancare, nici apa. Afara nu indrazneau sa se arate. Cand o femeie cu prunc a indraznit sa iasa, gardistii au impuscat-o, lasand doar copilul in viata. Cazacii omorau oameni nevinovati. La 20 iunie, un helicopter a tras o ploaie de gloante de-asupra satului Varnita.

Marturiile Tatianei V., refugiata din Varnita:
Gardistii au deschis focul din arme grele. Oamenii au fost raniti, unii au disparut fara urma, iar casele lor au fost daramate. In urma atacurilor au fost afectate si edificiile de interes social.

Margareta Rusu
Pe data de 6 aprilie 1992, am plecat de acasa, din orasul Tighina, ca sa-mi duc copiii intr-un sat vecin, deoarece la noi gardistii impuscau in stanga si dreapta. Cand am iesit din casa, am intalnit vreo 9 gardisti inarmati. Mi-am dus copiii in sat, iar noaptea i-am spus sotului ca o sa innoptez la Chisinau, ca era periculos sa ma intorc acasa. La Chisinau am ajuns pe la ora 19 si, de cum am intrat pe usa, a sunat telefonul. Era sotul meu care mi-a spus ca gardistii au intrat in apartamentul nostru si au tras din arme, ciuruind peretii, perdelele, vesela. A doua zi dis-de-dimineata, m-am intors la Tighina. Am gasit usa de la casa batuta in cuie. Cand a venit sotul, care dormise la prieteni, am fortat usa si am vazut un tablou oribil. Am vrut sa plec sa-mi fac dreptate la organizatia unde se adunau gardistii si cazacii veniti de pe aiurea. Cunoscutii mi-au spus insa ca e periculos sa merg acolo pentru ca o sa ma ucida.

Sotia lui Stefan Guzun
Pe data de 2 iunie 1992, a fost arestat un grup de cetateni care luptau activ pentru procesul de renastere nationala in Transnistria. Un caz concret este familia mea, Guzun, care a fost amenintata cu moartea prin telefon, iar la radio si in presa locala a fost anuntata adresa noastra de acasa, crainicul radioului Tiraspol intrebandu-se: „Cat o sa-i mai suportam pe acesti oameni?! Trebuie sa le punem capat!”.

De doua ori au venit oameni de-ai lor si au rupt usa apartamentului nostru, amenintandu-ne ca ne vor ucide si isi vor bate joc de fiicele noastre. Cu o zi inainte de judecata, organele nelegitime din Tiraspol l-au arestat miseleste pe Stefan si l-au batut in mod barbar. Acest om a fost presedintele Asociatiei de lupta pentru drepturile omului. Cu o zi inainte de arest, Stefan, impreuna cu sotia lui Colvalschi care a disparut fara urme, a fost la inchisoarea smirnovista sa vada de nu este acolo. Chiar a doua zi, dupa arest, radioul si presa tiraspoleana transmiteau de patru ori pe zi ca vina celor arestati este dovedita. Organele nelegitime din Tiraspol isi bat joc de sotiile arestatilor prin aceea ca nu ne permit sa ne vedem sotii si sa le transmitem produse. Nu mai am puteri sa umblu din urma lor.

Banenco Eugenia, locuitoare din orasul Dubasari
Pana la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicata, impreuna cu sotul meu si cu cei trei copii. In noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la usa. Sotul s-a ridicat din pat, s-a apropiat de usa si a intrebat cine este. Atunci a rasunat o impuscatura din pistol-automat. Toata magazia de cartuse a fost descarcata in el. A fost gaurit cu 28 de gloante. Cand am aprins lumina, m-am ingrozit. Sotul insangerat se zbatea intr-o baltoaca de sange si, in ochii copiilor speriati ce strigau de-asupra lui, a murit. Paretii erau ciuruiti de gloante, iar noi eram plini de sangele ce curgea din sotul meu. A fost o noapte ingrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anisori. Ucigasul si-a descarcat arma si a plecat multumit ca a ramas cu un moldovean mai putin. As vrea sa citeasca toti aceste randuri si sa stie o lume intreaga ce pot face fratii nostri mai mari din Rusia si care este adevarata fata a politicii lor.

Victoria Bajura, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:
Vreau sa va comunic despre un fapt concret savarsit de gardisti. Intr-o noapte, ei au intrat la vecina Zubco Elizaveta, si-au batut joc de ea, dupa care au omorat-o si au dat foc la casa. Dimineata corpul ei a fost gasit in beci. Ce vina poarta aceasta femeie si fetita ei, care a ramas orfana?

Intr-o seara, gardistii umblau prin satul Corjova, luminand fiecare casa. Cautau pe cineva anume. Cand am auzit impuscaturi si strigatele vecinii Elena Cemortan, am fugit si ne-am ascuns. La un timp, am auzit o bubuitura. Dimineata, am vazut casa vecinei distrusa complet. Stapana casei ne-a povestit ca gardistii au intrat in ograda ei, au impuscat in casa si, crezand ca au omorat-o (ea se ascunsese in alta parte), au aprins ceva si au aruncat in fereastra.

Un copil din satul Roghi, raionul Dubasari:
Eu sunt o fetita de noua ani, martora la impuscaturile care au inceput la 2 martie si mai continua si azi. Impuscaturi din rachete „Alazani”, aruncatoare de mine, obuze trase de-asupra satului nostru ne-au distrus si casa noastra. Vazand aceste strasnicii, am parasit satul si am fugit cu mamica si fratiorul mai mic pe drumul minat din doua parti, pe o cararusa ingusta intre viata si moarte. Am lasat livada cu roada bogata, casa distrusa, buneii batrani care cred ca nu au reusit sa fuga. Am plecat la Chisinau unde ni s-a acordat ajutor. Cat o sa mai continue aceasta nedreptate si unde sa ne intoarcem la iarna? Il intrebam pe Smirnov: De ce ne omoara neamul? De ce ne distruge? Cerem sa fie pedepsit dupa fapte! Rugam sa nu mai fie omorata atata lume nevinovata! Vrem sa ne intoarcem in satul natal! Vrem acasa! Vrem pace!

Un grup de refugiati din satul Roghi:
Aceasta scrisoare este scrisa din numele copiilor si a mamelor care se afla astazi intr-o situatie foarte grea. Locuim in satul Roghi, raionul Dubasari. Un sat frumos, asezat pe malul Nistrului, inconjurat de livezi si vii bogate. Dar acum, dusmanii care au navalit ne-au minat livezile, au sapat transee prin campii, ne-au ucis parintii, fratii si surorile. Din primele zile de lupta, in satul Roghi a fost omorat Vasile Gurez, tata a trei copii. Peste 40 de zile a fost ranita sotia sa si omorata fiica de 3 ani, un copil absolut nevinovat. Impreuna cu ea a fost ucis si un baiat de 14 ani. Dupa aceasta s-au speriat toti si se ascundeau prin beciuri, unde stateau saptamani intregi fara apa si mancare. Copiii cei mici s-au imbolnavit. Mai tarziu, ne-am refugiat la Chisinau, unde ni s-a oferit un loc de trai si o bucata de paine. Vrem acasa! Rugam conducerea sa ne ajute sa ne scoatem parintii de sub impuscaturi. Ce fel de inima au Smirnov, Marakuta, Karaman, Kitak? Sa fie blestemati de toti copiii lumii!

Ecaterina Malai, locuitoare a satului Varnita:
Pe data de 19 iunie, in centrul orasului Tighina au inceput impuscaturile. Timp de doua zile au murit foarte multi aparatori ai Republicii Moldova. Femeile cu copii mici stateau in subsoluri, fara apa si mancare. Una dintre ele a incercat sa iasa afara si a fost impuscata pe loc. La 20 iunie, pe de-asupra satului a trecut un helicopter care impusca in toate partile. Multi oameni nevinovati au murit atunci.

Un grup de refugiate din satul Cocieri:
Noi, un grup de cetatene refugiate din satul Cocieri suntem cazate in tabara de odihna „Izvoras” din satul Condrita. Am fost nevoite sa parasim locul de trai si de munca din cauza faradelegilor infaptuite de separatistii smirnovisti. Pe 2 martie, cand a inceput conflictul de pe Nistru, in satul nostru au fost nevoiti sa-si gaseasca adapost politistii sectiei raionale de politie din Dubasari, deoarece erau cautati de gardistii lui Smirnov. Politistii au venit anume la noi pentru ca satul nostru se impotrivea formarii republicii constitutionale nistrene, locuitorii lui pledand pentru o Moldova intregita, independenta si suverana. In seara zilei de 2 martie, in unitatea militara a Armatei a 14-a au patruns gardisti si cazaci si au impuscat in locuitorii satului. Langa unitatea militara au fost omorati trei oameni. Pe trei martie, dintr-o masina blindata cu gardisti s-a tras in lumea care mergea pe drum, venind de la lucru. Au fost raniti trei baieti din Cocieri. Au venit in ajutor organele de drept ale Moldovei si gardistii au fost alungati din sat.

Elena Guzun, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:
Politica de genocid fata de populatia bastinasa din raioanele din stanga Nistrului, promovata de liderii pro-comunisti de la Tiraspol, ne-a alungat de pe propriul pamant. Ne-am parasit casele si am luat drumul pribegiei. Dusmanii integritatii tarii au lichidat toate structurile constitutionale. Au creat asa-zisa garda formata din oameni inarmati din unitatea militara a Armatei a 14-a a Rusiei. In fruntea garzii se afla fostul colonel al Armatei Sovietice Stefan Chitac, participant activ la razboiul din Afganistan si evenimentele tragice din 1956 din Ungaria. Ne-au minat livezile in floare pana la cimitirele satului Corjova, r-nul Dubasari. Au ruinat podurile peste Nistru, ca sa nu ne putem refugia. Au ramas pamanturi neprelucrate. Cel mai mult au suferit moldovenii din raioanele Dubasari si Grigoriopol, care au votat pentru independenta si integritatea Moldovei. Vietile bastinasilor au fost strivite de cizma criminalilor de stat.

(din marturiile participantilor la actiunile de la Dubasari de la 13 decembrie, 1991 publicate in cartea „De ce?” a lui Mihai Belous).
„…13 decembrie. Ajungem la Dubasari sa eliberam sectia de politie care era inconjurata de gardisti, politistii de acolo fiind luati ostateci. In prealabil, am fost informati de Generalul Gamurari ca avem de trecut podul de la Dubasari unde se aflau doar 5-6 oameni si aceea neanarmati. La fata locului, ne-am ciocnit ca erau mai multi gardisti – vreo 18, foarte bine inarmati. Au oprit autobusul nostru, solicitand efectuarea verificarilor. Vazandu-i cum se apropie de noi, am deschis usile autobusului LAZ, in care ne aflam, iesind, in doua convoiuri afara, manifestandu-ne astfel, incat a fost posibil sa paralizam orice actiune din partea gardistilor. Astfel gardistii au fost urcati in autobusul de langa post si escortati in sectia de politie din orasul Criuleni, unde i-am dezarmat. Urmatoarea indicatie a fost sa ne deplasam la postul politiei rutiere de la Dubasari, pazit de gardisti. Ajungand la fata locului, am lasat autobusul in dreapta postului si am alergat sub balconul postului de politie, unde am dat peste alti baieti de-ai nostri din Brigada de politie cu destinate speciala, care, de asemenea primise ordinul sa elibereze postul de gardisti. Ne-au facut semn sa nu tragem in directia lor. Mai intr-o parte am vazut doi politisti de-ai nostri morti si unul ranit. Soferul a tras autobusul mai aproape de balcon. De la etajul doi al postului, gardistii au deschis foc asupra baietilor nostri, impuscand si in cei doi politisti morti. In forfoteala acestor impuscaturi, politistul Aurel Matei le-a spus colegilor de langa el, Misa Arnaut, Ion Luca ca „se duce inspre intrarea postului, unde se afla scara de incendiu”. In cateva clipe, Aurel era deja pe acoperisul postului de unde le-a spus colegilor „sa nu traga inspre el”. Mihai Arnaut a pornit sa se urce pe acoperis, urmandu-l pe Aurel. De atunci colegii nu l-au mai vazut viu. …Aurel a fost cel care a deschis primele focuri, de pe acoperis inspre fereastra de la etajul doi a postului unde se aflau gardistii. Dupa ce a tras cateva rafale de foc in fereastra, din camera au inceput sa se auda strigate: Ne streleaite, mi zdaiomsea”. Imediat au fost aruncate peste fereastra cinci automate. Gardistii au inceput sa coboare de la etajul doi al postului. Gardistii morti si raniti au fost incarcati intr-o masina blindata de-a lor, prizonierii au fost incarcati in autobusul LAZ si escortati la Criuleni. Se lumina de zi, iar noi pierdusem trei bravi baieti: Gheorghe Casu, Ghenadie Iablocichin, Valentin Mereniuc si Mihail Arnaut. In Mihai s-a tras in timp ce a dat sa se urce pe acoperis, fiind observat de gardsti. Aurel Matei a fost ranit in momentul cand se afla pe acoperisul postului

————————————
preluare din Ziarul de Garda:
Nr. 9, 23 septembrie 2004, Despre morti si cimitire minate
Nr. 10, 30 septembrie 2004, Gardistii au impuscat oameni nevinovati
Nr. 10, 30 septembrie 2004, Nopti de groaza
Nr. 12, 14 octombrie 2004, Smirnov blestemat de copii
Nr. 13, 21 octombrie 2004, Striviti de cizma criminalilor de stat
Nr. 21, 16 decembrie 2004, 13 decembrie – ziua primilor eroi

Acum cateva zile, la Ziarul de Garda a venit doamna doctor Nadejda Branzan, deputat in primul Parlament democratic al R. Moldova. Domnia sa ne-a oferit numeroase marturii ale victimelor razboiului de la Nistru. Oameni indurerati si indoliati povestesc pe foi ingalbenite de timp calvarul prin care au trecut ei, rudele si apropiatii lor.

Marti, 14 septembrie, am cunoscut-o, dupa ce aflasem mai multe legende adevarate despre ea, pe doamna profesoara Tamara Tuntulescu. Cu fotografia ei gardistii au umblat luni in sir, incercand s-o prinda, iar Smirnov anuntase 150 de mii de ruble pentru capul acestei doamne. „Declarau ca nu voi fi impuscata, ci rastignita de vie”, isi aminteste doamna profesoara. „Am ravnit independenta Moldovei, am aparat limba romana si demnitatea noastra nationala. Pentru asta am trecut Nistru cu barci ciuruite, in bataia gloantelor, ne-am sacrificat viata, sanatatea, ne-am pus in pericol familiile”, povesteste femeia, amintindu-si cum ea si copila sa, dar si copiii de origine romana din Dubasari erau „porecliti” de gardisti „Tricolorsciki”. „Multi fosti elevi de-ai mei au luptat pe pozitii. Imi ziceau „mama noastra”. Alaturi de ei am stat de garda zi si noapte, aparandu-ne locul. La doar cativa kilometri, la Uzina metalurgica de la Rabnita se producea non-stop grenade si mine. Eram tinta unei cantitati enorme de armament. Am rezistat cu greu. Pierderile noastre sunt irecuperabile”, iata doar cateva concluzii, facute dupa atata amar de timp de Tamara Tuntulescu, cea care, in iarna anului 1992, impreuna cu noua luptatori din Transnistria, a facut drum la Moscova, cerandu-le autoritatilor ruse sa nu admita declansarea unui razboi la Nistru. Lacrimi in pustiu… Cand a revenit acasa, a intalnit pe strazile orasului sau zeci de gardisti inarmati.

Publicam marturiile facute de Tamara Tuntulescu la scurt timp dupa tragedia de la Dubasari.

„Pe data de 24 martie 92, la 21.00, fiica-mea Carolina si sotul Tudosie stateau in fata televizorului. In acel moment in antreu a fost aruncata o grenada care a explodat chiar in momentul in care sotul a iesit sa vada ce s-a intamplat. Tudosie a fost aruncat afara, in curte, in timp ce peste fiica noastra, ramasa in casa, a cazut tavanul si masa. Fiica a ramas in viata, iar sotul a murit, peste vreo jumatate de ora. Astfel, gardistii s-au razbunat pentru faptul ca, in februarie, impreuna cu alti delegati din Transnistria am fost la Moscova unde am mediatizat actiunile separatistilor in partea stanga a Nistrului. Casa mi-a fost demolata de teroristi. Ceva mai tarziu, gardisti inarmati, la lumina lanternei, au adunat bucatile de schije ramase prin casa, incercand sa-si stearga urmele. A doua zi, o echipa de la „Ostankino” ne-a filmat casa daramata, comentand la stiri: „smotrite kak stradali mirniie, neviniie liudi”, adaugand ca „OMON”-ul din satul Ustia mi-ar fi distrus casa. Pe data de 26 martie, cand trebuia sa-mi inmormantez sotul, un autobus cu gardisti inarmati se plimbau in jurul casei. N-am putut pleca la cimitir, deoarece oameni de buna credinta mi-au transmis ca gardistii vor sa-si bata joc de mine, sa ma lichideze. Acesti oameni m-au ascuns si m-au condus pana la Cocieri. In Corjeva ne-au observat ca mergeam cu fetita si, din podul casei lui Kaptelov, au inceput sa traga in noi cu mitraliera. Ne-am tarat sub un gard si am scapat vii. De la rude si sateni am aflat ca la cimitir ma asteptau gardistii cu doua masini sa ma ia. Nu m-au gasit. Infuriati cum erau, au luat un invatator de la scoala speciala, pe Afanasie Cotofan. Nici pana azi sotia si copiii acestuia nu l-au putut gasi.

Este istoria unei singure victime. Numarul adevarat al celor terorizati de regimul smirnovist nu-l cunoaste, astazi, nimeni

NICIUN COMENTARIU

  1. e ingrozitor sa citesti marturiile oamenilor ce au suferit din cauza acestui razboi in primul rind prostesc,provocat atit de puterile din dreapta Nistrului cit si din stinga lui.E strashnic cind baietii tineri(ce aveau doar 18 ani) au murit din cauza unor persoane cointeresate doar sa obtina venit banesc din razboi.Imi pare rau ca nu sunt publicate aici marturiile persoanelor din Transnistria ce au suferit din cauza razboiului,care au avut de suferit din cauza soldatilor ce au luptat de partea RM.Nu e scris nimic despre jafurile facute in casele pustii de voluntarii ce au luptat de partea RM.Nu e spus nimic d-pre decedarea populatiei nevinovate din Transnistria,care a fost ucisa iarasi de voluntarii nostri,dupa ce bause 500 gr de vodca!!!!Rezulta ca dreptatea e intotdeauna de partea noastra???Imi pare rau…Ca nu puteti respecta toate jertfele razboiului.In acel razboi existau nebuni peste tot si nu e intrebarea care este nationalitatea lor!!!Deseori aud provocari in privinta acestui razboi.Unii propun chiar razboi nou!!!Dar cine va lupta?Tinerii????nu v-ati gindit!!!Rusine!!!

  2. DE CE ROMANIA NU A SPRIJINIT CU ARMAMENT NEOFICIAL BASARABIA???SE SCHIMBA RAPORTUL DE FORTE SI CURAJUL MULTORA,DE MOARTE NU CRED CA LE ERA FRICA

  3. Pacat …… pentru ce a ramas din tarisoara noastra, odinioara atat de frumoasa ! Blestemati fie cei care au adus-o in halul asta ! Ce ajutor romanesc? Ne-am indepartat prea mult de ei ! Deja au alte preocupari…….. pacat

  4. fratilor sint basarabeanca, si acuma pregatesc o conferinta despre transnistria pentru a o presenta la uni in europa,
    dar sincer va spun ca mii frica sa scriu aceste rinduri,pentru a nu fi impuscata si eu caci se intimpla asta si in zilele noastre. acest conflict cu totii stim,chiar si cei care neaga ca isi arre radacinile in russia si ca rezolvarea lui nu-i convine nici lui voronin nici lui putin.
    sa fim realisti si sa recunoastem ca INDEPENDENTA nu nea servit la nimic, si ca Romania e prea departe pentru a o ajunge din urma.

  5. Ti-am citit cuvintele May si pot sa iti spun ca inca sunt socat. Eu eram ” paralel ” fata de situatia in care va aflati voi.

    Pot doar sa promit ca voi face tot ce imi sta in putinta sa mediatizez.

    Alaturi de voi, un om din Vrancea.

  6. Nu am stiut de masacrele transnistrene, si pentru asta imi pare rau… Oricum trebuie sa acceptam ca razboiul nu e o solutie. Romania nu ar face niciodata fata puterii rusesti, iar prietenii nostri americani nu ar interveni niciodata fiindca deja armata lor este intinsa in 2 teatre de razboi, ca sa nu mai spun ca ei sunt oricum partial vinovati pentru situatia actuala ( razboiul din Georgia, independenta statelor secesioniste ) datorita precedentului pe care l-au creat acceptand independenta Kosovo.
    Se pare ca va trebui sa acceptam federalizarea. Oricum singura solutie viabila pe termen lung este indreptarea Republicii Moldova catre Uniunea Europeana.

  7. Va spun cu mana pe inima ca am ramas socat…nu se poate sa se intample asa cv si in prezent..cea mai buna solutie..e sa apelam la marile puteri mondiale..BASARABIA E ROMANIA

  8. sinteti prea mici pentru a intelege… pentru marile puteri , care gandesc in mase de milioane de oameni, citiva morti, si niste case daramate, nu inseamna nimic! Rusia face toate jocurile in aceasta zona, si interesul ei este sa provoace si sa mentina un focar de dezordine!Dezbina si stapaneste! imi pare foarte rau pentru cei morti… dar imi vine sa rad cand va vad ca va lamentati ca niste babe, ca nu se poate face nimic! pentru basarabeni, mai ales, romanii nu pot face nimic, din moment ce nici ei nu stiu ce vor, si trag ba hais, ba cea!puneti mana pe arme si datile in cap celor care nu vor o moldova mare si puternica, si-o sa vedeti cati voluntari romani o sa vina sa va sprijine! si vai de cazacii care ar cadea in mana mea ! ias jupui de piele sub anestezie!Si mai stiti voi ceva.. ca pestele de la cap se-npute!Taiati capetele rele, indiferent ca-l cheama smirnov, putin, sau medvedev!

  9. Priveam la televizor manifestatiile din Chisinau si simteam un fior launtric cum ma cuprindea si ma indemna sa ma duc alaturi de fratii mei…
    Acolo unde statul si politicienii nu pot schimba nimic direct, din cauza indatoririlor si imaginilor care sunt obligati sa le mentina, masele de oameni pot face diferenta. Din pacate la momentul actual romanii sunt mult mai comozi decat confratii lor basarabeni si nu raman decat segmente mici de tineret neputincioase, pana la urma, care incearca sa ajunga „undeva”.
    Ar fi multe de spus, putine de pus in practica… Eu personal, o sa incerc sa fiu deschis spre oportuntati de implicare.

  10. BASARABIA PAMANT ROMANESC!!!

    Nu mia placut niciodata istoria dar de un lucru sunt sigura: BASARABIA PAMANT ROMANESC!!! Basarabia, Moldova, Rep. Moldova,sau cum mai vreti/vrem sa o numim a fost, este si va fi parte a Romaniei!!! Numai un comunist ipocrit si fara cultura generala,lipsit de patriotism ar putea uita cand Stefan cel Mare isi aduna oasta din vecinatatea Raut-ului… Avem acelasi sange, aceiasi istorie, am luptat impreuna contra ungurilor bulgarilor turcilor si rusilor, acum ce facem ne inecam ca rata la mal?
    P.S. (pt anuiti imbecili cu mai putina tinre de minte dar cu dorinta de bani)
    Dragi frati din Basarabia ce ati uitat de toate dorintile strabunilor, de tot ce am facut impreuna si de sangele cen aste maini ma cura n sange de roaman, si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala un nume, triumfator in lupte, un nume de TAIAN!!!, imi pare rau ca aveti in gand numai bani, ca va casatoriti cu cei ce au ceatenie romana doar ca sa putetemiga in tari straine :((… TREZITIVA LA REALTATE!!! NU TREBUIE SA FIM FRATI NUMAI CAND VINE VORBA DE U.E. SAU N.A.T.O.!!! TRBUIE SA FIM FRATI ASA CUM NE-A LASAT TRAIAN, SA FIM UNITI SI SA FIM FERICITI CA SNTEM ROMANI!!!

    BASARABIA PAMANT ROMANESC!!!

  11. am citit si eu o parte din comentariile de mai sus, am ramas fara cuvinte, cred ca e singura data. ce sa zic singurul lucru care il poate face romania….accesul romanilor din moldova cu buletinul, si atunci sa vedem noi smecherie, nu ei…cei care singuri isi doresc raul.eu nu ii inteleg nici pe rusii de acolo de ce doresc raul romanilor ca isi doresc si raul lor.decand cu uniunea europeana romania s-a schimbat mult si si viata rusilor sau moldovenilor ar putea fi diferita…. eu zic ca lumea de acolo e prost informata.

  12. Nici nu stiu cum sa spun… Am avut noorocul sau nenorocul sa fiu si eu combatant la actiunile din 1992.Am luat parte la luptele pentru Tighina, fiind un tanar de 21 ani. Va declar avantul si patriotismul erau foarte mari si Transnistria posibil era sa fie a noastra, daca eram ajutati mai eficace de Romania si de nu eram tradati de fosta conducere a Chisinaului.

  13. Vreau sa relatez cateva intamplari de la Tighina din vara anului 1992 ;
    1.Un camarad al nostru a fost impuscat de un lunetist separatist drept in cap.Cand l-am dus la casa lui unde urma sa fie ingropat, rudele nu aveau nici un costum acatarii sa-l puie in sicriu. Statul moldav nu a dat nici un banut. Atunci noi combatantii am strans mana la mana si am cumparat un costum si le-am dat rudelor niste bani ca sa-l putem ingropa crestineste.
    2.Dupa evenimentele de la podul de peste Nistru langa cetatea Tighina, am incarcat doua camioane mari cu cadavrele ostasilor moldoveni. Am vazut ca majoritatea erau niste copii, unii se vedea ca nu se berberise nici odata, iar altii aveau in gura bomboane.
    3.Cand in Tighina s-a inceput asa numita „impacare”, a fost dat ordin de incetare a focului – un gardist s-a urcat pe stela de la o macara, unde era arborat tricolorul si demonstrativ la dat cu piciorul jos. Atunci am vrut sa-l dau cu o rafala si pe gardistul cela jos, dar comandantul nostru nu mi-a permis, deoarece era ordin de incetare a focului, si s-a apucat de cap si a inceput a plange cu hohote. Cineva din camarazi a vrut sa-l linisteasca, spunand ca drapelul este doar o bucata de material. Atunci el a spus ca pentru bucata aceasta de material a pierdut 3 luptatori de a lui care l-au arborat…
    Dar in timpul acesta Mircea Snegur beia sampanie cu Igor Smirnov la Moscova…Unde esti tu Tepes doamne!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  14. Parerea mea este urmatoare… BASARABIA ESTE PAMANT ROMANESC,problema este ca unii basarabeni nu-si cunosc istoria, pentru ca noi am fost sub ocupatia russa si acestea nu aveau alt gand decat sa distruga limba si poporul roman din BASARABIA. Si pentru aceasta era nevoie doar de o informare falsa despre istoria basarabiei. Pamantul Basarabiei a fost spurcat de russi si daca ne uitam la razboiul de pe nistru, VINOVATII SUNT RUSSII pentru sangele varsat si toate acestea se fac ca sa-i apere pe russii care locuiesc la noi in tara, pai daca vreti sa-i aparati luati-i acasa la voi si aparati-i cat vreti. mancavar puricii pe voi…

LĂSAȚI UN MESAJ