Mergem spre UE

0
3

In anii 90 ai secolului trecut, in Moldova se vorbea despre posibilitatea aderarii la Uniunea Europeana. In anul 1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat si Cooperare RM – UE, pus in aplicare din 1 iulie 1998, pentru o perioada de 10 ani. Procesul de integrare europeana a prins contur in 2002-2003, cind Puterea de la Chisinau a anuntat ca vectorul european este unul strategic si ireversibil. La 13 noiembrie 2002, prin decret prezidential, Vladimir Voronin a decis constituirea Comisiei Nationale pentru Integrarea Europeana. La 22 februarie 2005 a fost semnat Planul de Actiuni RM-UE, pentru o durata de trei ani. In mai acelasi an, la Bruxelles a fost deschisa prima Misiune a R.Moldova pe linga Comunitatile Europene, iar in octombrie 2005, la Chisinau a fost inaugurat Oficiul Delegatiei Comisiei Europene in tara noastra. In aprilie curent in capitala Moldovei s-a deschis primul Centru comun al UE de eliberare a vizelor. Actualmente UE mai este implicata in procesul de negocieri privind reglementarea transnistreana si acorda asistenta la hotarul de est al tarii prin intermediul Misiunii EU BAM. La moment se negociaza cu Comisia Europeana in vederea obtinerii Preferintelor Comerciale Autonome ale UE dupa modelul ofertei similare pentru statele din Balcanii Occidentali, Chisinaul aratindu-se disponibil sa negocieze si un regim liberalizat de vize cu UE.

Integrarea europeana este dorita de majoritatea clasei politice din Moldova, precum si de peste 70% din populatia tarii. Dupa mai multi ani de orbecaire la inceputul independentei, acum avem un scop clar pentru deplasare, o tinta la care dorim sa ajungem cit mai curind – Uniunea Europeana. Sa speram ca la o apropiata aniversare a independentei noastre, cu totii o vom sarbatori in UE.

http://www.conflict.md/comentarii.php?ID=2871

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ