Moldova de la Est de Prut în timpul primei ocupații sovietice

0
5

Problema comunismului din Moldova a rămas, încă, una deschisă pentru interpretări, analize, descoperiri și desecretizări. Pentru a umple unul dintre golurile istoriei a fost lansată cartea „Moldova de la Est de Prut”, scrisă de către istoricul Mariana Țăranu.

Scriitorul Vlad Pohilă, prezent la lansare, a declarat următoarele: „Din diverse motive se evită pronunțarea cuvintelor date, fiind înlocuit cu oricare altele, dar ce s-a întâmplat în Moldova anilor ’40 – ’41 a fost ocupație sovietică”. Dat fiind faptul că în anul 2010 s-au împlinit 70 de ani de la cedarea forțată a teritoriului Basarabiei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940), Mariana Țăranu complinește, prin cartea sa, golurile prezente în istorisirea primei ocupații sovietice, cum ar fi multe detalii, aspecte și consecințe ale Pactului Ribbentop-Molotov, care nu au fost cunoscute publicului larg.

„Moldova de la Est de Prut” prezintă, pe cât de detaliat posibil, perioada dată, care a durat un an, însă rămâne clasată ca un adevărat genocid împotriva poporului moldovenesc. Întru susținerea argumentelor autoarei, cartea conține anexe, documente care sunt rezultatul îndelungatelor cercetări în domeniu, iar lucrarea este scrisă într-un stil accesibil publicului, uneori recurgându-se la tabele sau scheme care sunt menite să faciliteze citirea și înțelegerea textului.

Cartea cuprinde teme precum „Degradarea sistemului de învățământ” din timpul ocupației, când au fost închise instituțiile de învățământ existente la acea vreme în Moldova, find înlocuite cu cele de tip sovietic și reducerea statutului învățătorilor la instrumente de promovare a intereselor anexioniste; „Persecuțiile religioase” care s-au soldat cu închiderea și profanarea bisericilor și mănăstirilor moldovenești, în timp ce alte edificii de acest tip au fost transformate în instituții de distracție, depozite etc.

Monografia „Moldova de la Est de Prut” promite a fi o carte utilă pentru studierea primei ocupații sovietice de către elevi studenți și un util instrument de lucru pentru oamenii de știință, politicieni, diplomați și nu în ultimul rând – pentru publicul larg de cititori care vrea să fie informat.

Pentru fidelitatea și devotamentul patriotic cu care a promovat idealurile de prosperitate, emancipare spirituală și unitate a românilor de pretutindeni, Marianei Țăranu i-a fost desemnată „Medalia jubiliară de aur 1990 – 2010, de către „Asociațiunea Transilvană pentru literatura română și cultura poporului român”.

Sursa

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ