RSS Feed

Moldova fiecăruia dintre noi

4

aprilie 13, 2010 by Românism

articol scris pentru revista Maluri de Prut de Mihai Tufa

Moldova fiecăruia dintre noi

Vreme de mai bine de 18 ani am crescut cu o bucată din Moldova dincolo de Prut. România face asta de 70 de ani, un timp care s-a dovedit a fi insuficient uitării. Iar în timp ce majoritatea celor de peste Prut nu şi-au uitat limba, mulţi dintre cei de dincoace se gândesc fie pragmatici, fie visători la acel ce ar fi dacă?.Nu voi dezbate în acest text motivele neuitării. Ele sunt fireşti, la fel de naturale precum sunt şi motivele care stau la baza unei relaţii dintre un părinte şi un copil abia născut. Chestiunea care merită o dezbatere reală o reprezintă suma atitudinilor fiecăruia dintre noi faţă de subiectul care a devenit Basarabia de un an încoace. Ei bine, odată înşiruite şi asumate, abia atunci putem trage o linie şi vom putea astfel identifica oportunitatea psihologică a apropierii faţă de cei care prea mult timp au fost fraţii noştri şi nu noi, pur şi simplu.

Nu pot preciza cu exactitate ce este Basarabia pentru mine. Cu atât mai puţin nu o pot face în numele unui terţ, fie el conaţional, rudă sau prieten. Pot spune însă cu certitudine că este un mix ciudat de elemente care pentru mine o compun din ipostazele în care am cunoscut-o de-a lungul timpului. Şi din moment ce nu am fost niciodată dincolo, tot ce înseamnă Basarabia pentru mine am cunoscut în România. Multe din cele ce le voi înşira vin dintr-o memorie pe care trebuie să o răscolesc cu ocazia acestui exerciţiu de aducere aminte.

Trebuie să fi avut vreo şase ani atunci când pentru prima oară am aflat că există un dincolo. Se întâmpla cu ocazia unui Pod de Flori la care am ajuns, bineînţeles, cu părinţii. Era soare, era lume multă pe un pod (cred că e vorba de podul peste Prut de la Albiţa) şi o stare generală de bine. Acum aş putea să o definesc drept emulaţie generală. Pe urmă ţin minte că am ajuns acasă, iar ai mei îmi făcuseră o surpriză, în sensul că îmi cumpăraseră o jucărie – un avion pe care a doua zi l-am pierdut la grădiniţă şi după care am plâns mult timp – dar despre care acum – îmi aduc aminte acum – îmi spuseseră că l-au cumpărat de la ruşi. Îl cumpăraseră de fapt de la moldoveni. Dar aşa se spunea atunci, mai ales că mulţi dintre ceilalţi nu vorbeau româna.

Al doilea lucru pe care l-am aflat despre Basarabia m-a înfiorat groaznic la vremea respectivă. Eram încă un puştan – să fi avut vreo 10 ani, când, la o petrecere organizată acasă la ziua unui unchi de-al mamei (mai rusofon în cuget şi-n simţiri) mi-a ajuns la urechi tocmai din cealaltă cameră (copiii nu aveau voie să stea în cameră cu adulţii care fumau şi beau şi mai scăpau şi câte o înjurătură) o poveste spusă ca şi cum un actor principal ar fi interpretat magistral un scenariu bine adaptat de Hitchcock. Atunci am auzit prima oară de rakeţi, sau racheţi – acei ruşi daţi naibii, de constituţia unor dulapuri şi mereu îmbrăcaţi în geacă de piele (cel puţin aşa mi-i imaginam eu), care în povestea care m-a urmărit mult timp după veneau în număr de vreo cinci-opt la localurile în care se organizau nunţi şi care chiar după ce se dădeau darurile jefuiau întraga instituţie a nunţii – de la naşi la miri, socri şi nuntaşi. Tot atunci am auzit prima oară alăturarea unor cuvinte cu o sonoritate aparte – „Blea, ti pizdesc blea!”. Uneori, după auzul acestei replici, victimele unor astfel de jafuri nu mai trăiau mult.

În continuare, Basarabia mi s-a dezvăluit mai târziu la monumentele lui Ion Şi Doina Aldea Teodorovici, pe care tata mi le arăta în apropiere de Urziceni, gonind cu maşina spre Bucureşti, spunându-mi în treacăt, uneori destul de mişcat (stare variabilă care depindea de cât de aglomerat era traficul) – „Uite măi, aici au murit doi mari români”, iar eu făceam ochii mari şi mă holbam întorcând capul după nişte cruci veşnic cuprinse de flori care şi care se făceau mereu tot mai mici.

Şi mai târziu, tot crescând, am aflat mai multe despre Basarabia. Fie ca urmare a timpului petrecut la şcoală (orele de istorie a României le-am savurat  în timpul activităţii unor profesori de şcoală generală şi de liceu care uneori reuşeau să susţină adevărate prelegeri ori să genereze adevărate dezbateri – Elena Popescu şi mai târziu Carmen Alexa), fie ca urmare a nopţilor petrecute în anturaj (pe la 16 ani deja ştiam că a bea un vin de peste Prut nu este de ici – de colo, ca să nu mai vorbesc despre ţigările Doina Lux Premium!) ori fie ca urmare a modului aproape firesc în care nişte bomboane Bucuria pot înlesni o iertare nesperată, Basarabia începea să-mi devină din ce în ce mai interesantă. Nu mică mi-a fost mirarea când, pe la 17 ani, am aflat că am nişte rude (ce-i drept, destul de îndepărate) pe la Străşeni.

Am mai descoperit Moldova cu ocazia unor târguri de meşteşuguri şi arte populare organizate sub forma unor înfrăţiri oficiate la nivel europedan în cadrul unor proiecte care au supravieţuit regimului Voronin (spun supravieţuit pentru că nu pot uita poveştile unor directori de instituţii culturale de pe la noi care aveau multe de transmis, odată întorşi în ţară, mamelor şi taţilor unor gradaţi de pe la vămile moldoveneşti). Dar pentru că era vorba de proiecte bilaterale, iar regimul nu se putea bucura de fonduri dacă nu respecta proiectul-cadru, mai toate acţiunile trebuiau să aibă loc în paralel, iar munca la secţiunea culturală a ziarului Obiectiv mi-a înlesnit o comunicare cu o parte din actorii basarabeni ai unor astfel de proiecte. Am întâlnit aşadar meşteri populari şi tot felul de artişti care au venit în România şi au spus răspicat şi cu zâmbetul pe buze nimic altceva decât că ei există. Ori asta e foarte important. Uneori mi s-a părut că ei există mai bine decât există meşterii noştri, iar asta spune multe. Spune, de exemplu, faptul că în ciuda unor 70 de ani de rusificare permanentă, tradiţiile lor au supravieţuit mai bine decât au făcut-o ale noastre în 45 de ani de comunism şi 20 de continuă tranziţie.

Pe urmă, totul s-a desfăşurat rapid şi am învăţat repede: Grigore Vieru, Igor Cobileanski, Sergiu Voloc – sunt doar trei dintre numele spaţiului cultural basarabean cu care am avut întrucâtva de a face. Pe Grigore Vieru l-am descoperit oportun în timpul unei dezbateri pe teme poetice la ore târzii. Nici nu mai ştiu cine mi-au fost atunci interlocutorii. Dar am citit pe urmă – atât cât mi-a permis cotidianul (aş fi ipocrit să spun că apreciez întreaga operă, habar n-am – pot doar să bag mâna în foc că va rămâne mult timp de-acum înainte un poet bun şi un la fel de bun basarabean). Pe Igor Cobileanski l-am întâlnit cu ocazia unui interviu pe care aş vrea oricând să-l repet, iar pe Sergiu Voloc (pentru cei care nu ştiu – tânăr actor certat cu regimul lui Voronin şi distribuit în mai toate producţiile de scurtmetraj ale lui Igor) l-am cunoscut doar pe YouTube, prin filmuleţele postate acolo de diverşi utilizatori. Cine nu a văzut până acum „Când se stinge lumina”, „Saşa, Grişa şi Ion” sau „Plictis şi inspiraţie” a cam pierdut din vedere autoironia de care sunt capabili unii dintre cei pe care îi consider a fi (graţie mijloacelor media) promotorii culturali (pe secţiunea film) ai Basarabiei.

Ce să vă mai spun? Că a fost anul trecut o zi şi o noapte de 7 aprilie? Povestea o ştiţi şi fiecare aţi trăit-o altfel. Mulţi tineri ai Basarabiei au trăit-o pe Twitter, pe Facebook sau în stradă. Unii dintre ei au murit pentru debarcarea lui Voronin. Şi totul pentru ce dacă nu pentru unire? Discutam cândva cu George Simion, tânăr care, plecat la Chişinău acum un an, spre mijlocul evenimentelor, a fost arestat pentru simplul motiv că e român şi că are prieteni acolo. Îl întrebam cu ocazia unui interviu dacă au şi basarabenii mogulii lor, respectiv ce se va întâmpla cu mogulii lor în contextul unei presupuse uniri, iar el mi-a dat un răspuns care acum, mai mult ca oricând, mă frământă: „Nu cred că au moguli. Şi de ce ar avea!? Oricum, sunt de ajuns mogulii noştri. Eu asta îmi doresc, ca mogulii noştri să se extindă şi acolo.”. Iar asta deja se întâmplă. Imperiile mediatice ale lui Patriciu şi ale lui Vântu au deja rădăcini la Chişinău. Şi nu bag mâna în foc că asta e bine. La urma urmei, până acum, asta e singura marfă posibil importantă din punct de vedere economic pe care le-am exportat-o. Şi noi am primit mai întâi televiziuni după Revoluţie. Dar am aşa, o vagă senzaţie că basarabenii, deşi adânc injectaţi de propaganda lui Voronin – încă activă – dar încă neafectaţi de rechinii noştri, îşi vor lua o ţeapă cel puţin mediatică. La urma urmei, propaganda comunistă se traduce întrucâtva prin media capitalistă. Cunoscând mai bine România dar fiind cu gândul la Basarabia, nu pot decât să mă întreb: despre ce fel de unire discutăm şi în folosul cui?

De multe ori am auzit formulări împotriva unei eventuale uniri precum “Dacă ne-am uni acum, Moldova ar trage în jos România din punct de vedere economic şi nu ne-am mai reveni nicium.”. Oare!? Altfel spus: da, în timp am ajuns să ştiu şi că Basarabia e săracă, mai săracă decât jumătatea ei din dreapta Prutului. Din punct de vedere economic. Şi ce-i cu asta? 27 martie 1918 nu a fost pentru bani.

Sursa: Ghizuroi


4 comments »

  1. Tangal spune:

    Pe langa evidentele motive pentru care Romania ar trebui sa se uneasca cu Republica Moldova, pe termen lung o sa fie mai bine si pentru Romania pentru ca va fi o tara mai mare si mai puternica. A se vedea expl celor doua Germanii.
    Eu aud doua lucruri: unu ca moldovenii (din Republica Moldova) nu vor sa se uneasca cu noi (un zvon aparut pe „piata” de mult timp, de pe vremea lui Iliescu cand se parea ca exista o sansa sa ne unim..si nu se dorea acest lucru) si doi ca ne vor trage in jos economic si culmea (din punctul meu de vedere) cel mai des le aud de la moldovenii din Romania, lucru care ma dezamageste incredibil. Pentru mine e suficient sa citesc prin ce trec copiii din zona de dupa Nistru, care se lupta (pe bune) sa invete in limba romana si fac atatea sacrificii, iar noi sa stam pe canapea si sa zicem „ah…sunt prea saraci pentru noi, ne trag in jos” mi se pare in comparatie un argument ridicol. Legat de economia Romaniei sunt multe lucruri de spus, dar nu cred k este nevoie sa intru in detalii acum.

  2. bogdan spune:

    logic, mari suntem mai puternici.
    Romanii uita, suntem cel mai VECHI popor din EUROPA, mai vechi decat romanii, egiptenii cu ai lor piramide.
    Cand voi conduceam Europa ei erau maimute in copaci.
    Nu uitati ca de-al lungul a 4-5000 mii romanii mereu au avut razboaie, si teritoriul s-a miscorat din ce in ce mai mult.
    Cat era DACIA si cat e Romania+Moldova acum…..:(
    Istoria se repeta mereu, nu e acum e peste 100 ani, razboaie si cotropitori iar o sa avem pe acest pamant din pacate, dar poate o sa fim mai pregatiti.
    Natalitatea conteaza mult, a se vedea Germania, Franta, Polonia.
    Poate o sa avem si noi in 100 ani 50 milioane.

  3. Cristian spune:

    Cred ca atata timp cat o familie este unita, si exista iubire si intelegere, nu conteaza prin ce greutati trece. Daca copilul a fost rapit si jefuit de HOTI, parintele sta cu mainile in san si-l lasa pe drumuri? Cine gandeste asa sa-si deschida sufletul…majoritatea gandim prea mult si simtim prea putin. Lumea nu se rezuma doar la a baga la burta si a avea o tara bogata. Tara asta nu duce lipsa de bogatii sau de bani…duce lipsa de OAMENI. Am fost la Chisinau si am gasit acolo OAMENI. Si oameni de la care avem multe de invatat despre patriotism, dragoste de tara…dar noi azi gandim doar la ce bagam maine in burta, cat o sa fie euroiu, cum sa fugim in spania sau italia sa castigam mai mult. Daca ar veni un razboi jumate din Romania ar fi moarta si jumate ar fi in Spania sau Italia. Mai degraba vor veni Basarabenii sa-si apere tara…ca e si a lor…decat astia care gandesc ca vai…ne-ar trage in jos. Mai jos decat suntem acum moral…ca natie..nu se poate.

  4. Cristian spune:

    Oameni care populati Romania…invatati sa fiti Romani! Ca au cam inceput sa ne invete romanii de dincolo de Prut. Si e rusine! Noi daca eram in locul lor acum stiam doar rusa. Ei cum au putut sa se pastreze romani? Nu aud decat vaicareli la televizor si peste tot, dar cati din cei ce se vaita dau doi bani pentru aproapele lor? Daca noua nu ne pasa de cei din jurul nostru, sa le pese celor de sus care ne conduc? pana nu vom fi UNITI si pana nu vom invata sa fim ROMANI nu se va schimba nimic. Pentru ca nu meritam! Daca am stii ce sa luam ce-i bun de la cei de peste Prut nu am avea cum sa fim trasi in jos. Am avea doar de urcat! Cati de aici ar iesi in fata blocului sau in parcuri cu matura? Cate fete? Acolo am vazut fete care dimineata dadeau cu matura in parcuri. Si nu erau angajatele unei firme de salubritate. Nu erau platite. Dar..isi respectau tara, semenii si aveau grija de locul pe unde dupa aceea se vor plimba cu prietenii. Cati din noi am face ceva ca tara sa fie mai curata, cati din noi am fi voluntari in lucrari care ar putea sa schimbe imaginea tarii? Cati ne-am angaja voluntari ca in timpul liber sa reparam ceea ce vandalii au distrus in parcuri, sa plantam copaci, sa-i ajutam pe nevoiasi? poate maxim 100 din fiecare oras…cei care suntem in diferite ONG-uri. Dar…vrem domne ca lucrurile sa se schimbe, sa avem un trai mai bun, vrem sa primim totul pe tava. Ne intrebam „pentru ce au murit tinerii aceia in 89?”. Pai…pentru ca noi sa continuam ce au inceput ei…nu sa stam cu mana in san si zicem ca au murit degeaba. Datorita noua au murit degeaba, pentru ca noi facem ca ei sa fi murit degeaba. Ne asteamtam ca daca ei au murit gata…sa vina cineva cu bagheta magica si sa faca ordine si sa faca o tara infloritoare si admirata de intreaga europa. Revolutii putem face si noi oricand, in fiecare zi. Si nu revolutii inpotriva cuiva, nu revolutii cu varsare de sange. Revolutii cu noi, revolutii impotriva indiferentei care ne distruge. Oricum…asa e…27 Martie 1918 a fost pentru ca atunci eram inca romani in suflet, acum…Hai sa facem ceva si sa fim Romani din nou. Romani de dincolo de Prut, invatati-ne voi daca noi am uitat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+