Moldova insistă asupra recunoaşterii patrimoniului său pe teritoriul Ucrainei

0
15

Premierul Vasile Tarlev a discutat despre dezvoltarea relaţiilor de colaborare comercial-economice moldo-ucrainene cu guvernatorul regiunii Odesa, Ivan Placikov. Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, Vasile Tarlev a menţionat interesul Moldovei pentru intensificarea raporturilor de colaborare cu Ucraina în toate domeniile de interes comun.
Premierul a pledat pentru consolidarea cooperării pe plan economic, în special, în direcţia finalizării procesului de recunoaştere a patrimoniului Moldovei pe teritoriul Ucrainei, pentru a purcede la modernizarea şi reconstrucţia obiectelor în cauză. De asemenea, a fost lansată iniţiativa creării unui grup de lucru, care va efectua o analiză detaliată privind starea de lucru în domeniu şi va monitoriza realizarea deciziilor luate în această direcţie.
Totodată, Vasile Tarlev a subliniat importanţa cooperării în domeniul energetic, dezvoltării infrastructurii, în special, a drumurilor, urgentării construcţiei segmentului de cale ferată Berezino-Basarabeasca şi liniilor de tensiune înaltă Novodnestrovsk-Bălţi. De asemenea, a fost menţionată oportunitatea colaborării în domeniul agroindustrial, inclusiv prin crearea „coridorului verde” pentru transportarea producţiei perisabile etc.
În altă ordine de idei, Vasile Tarlev a accentuat necesitatea intensificării colaborării transfrontaliere, deschiderea punctelor mixte de trecere a hotarului moldo-ucrainean şi creării unor condiţii favorabile pentru transportul de mărfuri şi călători.
Ivan Placikov a specificat că regiunea Odesa este interesată de valorificarea potenţialului economic existent între Moldova şi Ucraina, pronunţându-se pentru implementarea unui şir de proiecte în diverse domenii. Guvernatorul a salutat iniţiativa premierului de a deschide o casă de comerţ a Moldovei în Odesa şi a invitat reprezentanţii Moldovei să ia parte la un forum investiţional, ce va avea loc la finele lunii mai, în Odesa.

http://www.flux.md/p/index.php?action=show&idu=20381&cat=Cotidian National&rub=Economie&num=51

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ