Moldovenii din România se delimitează de Vladimir Voronin

0
5

Comunitatea Moldovenilor din România, înfiinţată în ianuarie 2007, anunţă că ia în calcul posibilitatea de a se autodizolva.

Numele organizaţiei a fost invocat de preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care a declarat recent într-un interviu acordat agenţiei de presă Moldpres că liderii Comunităţii Moldovenilor din România, care ar număra „10 milioane de cetăţeni”, şi-ar dori să fie recunoscuţi ca etnie în România.

Existenţa în România a acestei comunităţi a moldovenilor pare că a luat prin surprindere pe toată lumea.

Un interviu al preşedintelui republicii Moldova Vladimir Voronin a atras atenţia asupra acestei organizaţii din România.

Acum, reprezentanţii Comunităţii Moldovenilor din România precizează într-un comunicat de presă că decizia de autodizolvare ar putea fi impusă de ceea ce ei numesc încercările de politizare a unei întâlniri pe care liderii organizaţiei au avut-o recent cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Jumătate din populaţia României?

Organizaţia precizează că obiectul său de activitate, declarat în instanţă şi pe baza căruia au obţinut personalitate juridică, ar fi apărarea drepturilor cetăţenilor români de origine moldovenească şi promovarea schimburilor culturale şi economice dintre România şi Republica Moldova.

Comunitatea Moldovenilor din România mai spune că la întâlnirea de la Chişinău cu preşedintele Republicii Moldova s-au discutat proiectele culturale ale organizaţiei.

Vladimir Voronin a declarat însă într-un interviu acordat agenţiei de presă Moldpres că reprezentanţii comunităţii i-ar fi transmis dorinţa celor „10 milioane de moldoveni din România” (cam jumătate din populaţia României, aşadar) de a fi recunoscuţi ca etnie, însă că acest lucru ar fi, în opinia domnului Voronin, împiedicat de condiţiile stricte impuse de Bucureşti pentru recunoaşterea acestui drept.

Preşedintele Republicii Moldova a mai declarat că liderii moldovenilor din România i-ar mai fi cerut să analizeze posibilitatea de a le acorda facilităţi moldovenilor din România pentru obţinerea cetăţeniei moldoveneşti.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti s-a abţinut deocamdată de la orice fel de comentarii în legătură cu afirmaţiile lui Vladimir Voronin.

Sursa: BBC�

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ