Muntele şi interesul naţional

0
15

Fuji
Deznădejdea care a nenorocit şi Basarabia, şi nordul României după îngrozitoarele viituri de pe Siret, Prut şi Nistru, este imposibilă în Japonia, ţara şi cu cea mai mare speranţă de viaţă din lume (81,25 ani, faţă de 65, în RM). Acolo, după fiece cataclism, oamenii nu se vaetă, nu aşteaptă ordin sau pomană de la guvern, ci se pun imediat pe reconstrucţie şi curăţenie. Oare de ce?

Japonia a devenit în ultimii vreo 30 de ani nu doar prima economie a lumii, ci şi cea mai

stabilă comunitate etnico-statală şi spirituală a lumii. Fiind şi stat monolingvistic, Japonia cultivă politic o singură religie, budhismul bazat pe vechi tradiţii nipone, cum este budismul Nichiren. Productivitatea muncii la japonezi este mult mai mare decât a nemţilor, fiindcă a munci bine face parte şi din mântuirea lor. Deşi îşi apropie şi mostrele marii culturi a lumii (vezi interesul cineaştilor japonezi pentru Cehov sau Shakespeare), Japonia rămâne o monocultură, înrădăcinată temeinic pe tradiţie. Postmodernismul (construit pe distrugerea tradiţiilor) nu are nici o şansă în Japonia.

Şi din punct de vedere politic Japonia este cea mai stabilă comunitate din lume, ea fiind guvernată de un singur partid atacat zi de zi, cu „mare învreşunare” (ca în teatrul No), doar de un singur partid de opoziţie (fiţi atenţi, dlor Urechean, Filat, Ghimpu, Petrache, Pavlicenco, Petrencu şi mulţi mulţi alţi nevânduţi, vânduţi, şcoliţi, neşcoliţi, morali, amorali, corupţi, naivi, proşti, deltepţi, aroganţi şi, poate şi luminaţi politicieni basarabeni). Strategia ambelor partide este aceeaşi: vectorul siguranţei naţionale aprobat după catastrofa celui de al doilea război mondial. De ce nu înţeleg politicieni din RM această strategie?

Întregul popor japonez (peste 127 milioane) se închină unui singur munte, Fuji, muntele unităţii naţionale. Înalt de 3776 metri, vizibil în zilele senine şi de la Tokio, şi de la Yokohama, Fuji e şi mai neclintit spiritual decât fizic. Drumurile spre Fuji sunt diferite (accesul direct spre el e permis doar în lunile iulie şi august) şi includ şi alte tradiţii (sacura, ikebana, ceremonia ceaiului, devotamentul de clan şi cel familial etc), dar majoritatea absolută a japonezilor se uită de câteva ori pe zi – cu gânduri sacre! – spre el şi fac pelerinaje anuale în zona lui anume pentru a se întări spiritual.

Puterea Japoniei e în Fuji, nu în împăratul nipon. Deşi este ţara cu cele mai multe cutremure din lume, deşi e atacată neîncetat de furtuni şi tsunami, Japonia nu suferă nici la nivelul infrastructurilor, nici la cel al sufletului cetăţeanului simplu din urma acestor cataclisme. Asta fiindcă Imperiul Japonez a armonizat interesul naţional cu sensul vieţii fiecărui japonez. Asta fiindcă nici o catastrofă, fie şi cea atomică de la finele celui de al doilea război mondial, nu poate deznădăjdui naţiunea japoneză atâta timp cât există muntele Fuji.

Cantemir scria la începutul secolului XVIII de Ceahlău, Muntele Sfânt încă din vechimea vechimii. Sacralitatea Ceahlăului au confirmat-o şi patriarhii Unirii de la 1859, şi cercetarea arheologică. Ceahlăul a fost locuit sacru încă din aurignacianul timpuriu şi tot în jurul lui dinastia muşatinilor a zidit cele mai importante temple ale neamului nostru. Prostia şi vinderea interesului naţional este anihilată spontan de măreţia spirituală a Ceahlăului. Trec migratorii, inclusiv cei comunişti, se topeşte de la sine deznădejdea, vine puterea care ne dă drept la tot viitorul dacă stă neclintit Muntele Sfânt. Dacii îi spuneau Kogaionon. Noi cum îi spunem?

http://www.voceabasarabiei.com/html/pendulul.html

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ