Musicescu Gavriil

0
12

Gavriil Musicescu (n. 20 martie 1847, Ismail, sudul Basarabiei, acum în Ucraina – d. 21 decembrie 1903, Iaşi) a fost un compozitor, muzicolog şi dirijor român. Conform muzicologului Acsionova, numele adevărat al lui Musicescu este Muzacenco[1].
Muzician de înaltă pregătire, dirijor şi organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formaţii corale care au fiinţat pe pământul României — Corul Mitropolitan din Iaşi — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esenţa comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfăşurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creaţie, de promovare a valorilor artistice româneşti, de educaţie muzicală.
Este tatăl celebrei pianiste şi profesoare de pian Florica Musicescu, şi bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu şi Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel).

Născut la 20 martie 1847 la Ismail, Gavriil Musicescu a făcut primele studii în oraşul natal. Urmează timp de 4 ani la Seminarul din Huşi, după care studiază la Conservatorul din Iaşi. Se ştie faptul că episcopul academician Melchisedec Ştefănescu a reformat Seminarul de la Huşi după preluarea conducerii instituţiei, prin programul aplicat şi prin eliminarea pedepselor corporale, care mai mult îndobitoceau decât educau. Atunci când a ajuns episcop, a fondat un cor în catedrala din Huşi. Acest cor era dirijat de unul dintre bursierii lui, Gavriil Musicescu, trimis de episcop spre a face studii înalte[2], şi care s-a întors cunoscând muzica corală apuseană. Musicescu va fi apreciat chiar de către familia imperială a Rusiei, care îi va oferi postul de dirijor. Episcopului îi plăcea foarte mult să stea seara în catedrală şi să asculte aceste concerte. „Repetarea cântărilor se făcea sub turnul clopotniţei, iar uneori chiar în biserică. Bătrânul cu privirea blândă venea să asculte câte un conţert (aşa cum auzeam şi noi acest cuvânt ciudat). Multe urechi s-au desfundat atunci, rămânând cu înlesnirea de a memoriza bucăţi întregi din muzica superioară a clasicilor”Simion Mehedinţi, Op.cit., p.160..
După absolvirea Conservatorului, Gavriil Musicescu a fost numit profesor de muzică la Ismail. Aici are ocazia de a cunoaşte repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruşi. Fiind un iscusit dirijor de cor şi având serioase înclinaţii spre compoziţie, a fost trimis la Petersburg, unde a urmat cursurile de armonie şi polifonie. Întors în ţară (1872), Gavriil Musicescu este numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iaşi.
Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competenţă şi cu exigenţă, a îndrumat generaţiile de discipoli, instaurând o tradiţie de seriozitate şi de autentică trăire emoţională artistică în luc­rările elaborate. La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a arăta studenţilor calea dezvoltării muzicii româneşti prin axarea ei pe creaţia populară.
Ca director al Conser­vatorului din Iaşi (1901-1903), Gavriil Musicescu a iniţiat acţiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg. Dezvoltarea or­chestrei Conservatorului şi organizarea unor conferinţe cu ilustraţii muzi­cale au constituit un început lăudabil. Din 15 ianuarie 1876 a devenit şi dirijorul corului Mitropoliei din Iaşi, pe care-l va conduce până la sfârşitul vieţii. Gavriil Musicescu a ridicat această formaţie în scurt timp la un nivel necunoscut până atunci la noi. Pentru ansamblul acesta a scris — în afară de lucrări destinate serviciului religios (liturghii, concerte etc.) — compoziţii corale laice, reprezentând prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.

În afară de muzică corală religioasă şi laică, creaţia sa cuprinde lucrări ocazionale, ca de pildă monumentala piesă corală Cu tărie înainte scrisă în 1885 cu prilejul jubileului de jumătate de veac al Academiei Mihăilene din Iaşi.
În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ştefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie Cântecul lui Ştefan cel Mare, reluat şi amplificat în zilele noastre de com­pozitorul Gheorghe Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit. Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice şi culturale ale ţării. În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iaşi, compune un înaripat marş eroic intitulat Arme, arme. Sub titlul Fiii României, marşul s-a cântat la reprezentaţiile de gală în cinstea căderii Plevnei. Soldaţilor români le-a mai închinat cântecele Moartea vitează şi Oşteanul român, pe versuri populare.
O remarcabilă autenticitate artistică o demonstrează Hora de la Plevna pe versuri de Vasile Alecsandri, Stejarul şi cornul pe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de Dimitrie Bolintineanu.
Gavriil Musicescu a armonizat melodii populare şi a publicat recenzii şi studii muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca bază pentru dez­voltarea muzicii culte.

Compozitorul şi dirijorul Gavriil Musicescu s-a stins din viaţă la data de 8 decembrie 1903, în municipiul Iaşi. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Elevii săi, Ion Vidu şi Timotei Popovici, veniţi din Banat să înveţe la Iaşi, ca şi Enrico Mezzetti, Al. Zirra ş.a., au continuat tradiţia maestrului lor, îmbogăţind repertoriul coral românesc cu lucrări de valoare. Tradiţia dirijorală a lui Gavriil Musicescu a fost continuată la Iaşi de Antonin Ciolan şi Vasile Popovici-Ieşeanu.

Sursa: Wikipedia.org

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ