Năstase I. Gheorghe

0
7

Gheorghe I. Năstase (născut la 3/16 februarie 1896 la Hristici, în Basarabia, decedat la 28 decembrie 1985 la Iaşi) – geograf, profesor universitar român.

A urmat cursurile şcolii primare în satul natal, apoi pe cele ale gimnaziului din Soroca şi pe cele ale Şcolii Normale din Cetatea Albă, aceasta din urmă absolvită în 1915. După participarea la Primul Război Mondial (1915 – 1917), s-a angajat cu tot entuziasmul la lupta pentru integrarea Basarabiei în statul român, participând la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc, fiind ales secretarul întâiului Congres ostăşesc moldovenesc şi deputat în Sfatul Ţării, adunare care a proclamat la 22 ianuarie 1918 constituirea Republicii Moldoveneşti Independente şi Suverane iar la 27 martie 1918 – Unirea cu celelalte ţinuturi româneşti. Ulterior, Gh. I. Năstase a jucat un rol de seamă în elaborarea proiectului de lege pentru reforma agrară şi a fost secretar al delegaţiei Sfatului Ţării care a participat la pregătirea Păcii de la Versailles.

Începând din 1919, Gheorghe I. Năstase a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii ieşene, susţinând licenţa în istorie, în anul 1923, şi licenţa în geografie la Facultatea de Ştiinţe, în 1924. Deşi încă student, sârguinţa şi excepţionalele sale calităţi intelectuale au făcut ca încă din 1920 să fie încadrat ca asistent la Catedra de Geografie, avansând la gradul de conferenţiar suplinitor de antropogeografie, în 1925. Ca urmare a specializării efectuate în anii 1925 – 1926, la Paris, şi a susţinerii strălucite a doctoratului, referitor la “insula” Peuce, în 1932, a fost numit conferenţiar definitiv şi în 1938 – profesor suplinitor iar câştigarea concursului de profesor i-a adus deplina recunoaştere a meritelor ştiinţifice şi didactice, în 1939. La aceasta s-a adăugat şi activitatea în calitate de membru permanent al Institutului de Cercetări Geografice, din 1944. Din nefericire, după 1949, profesorul Gheorghe I. Năstase a avut mult de suferit ca urmare a activităţii sale patriotice şi a convingerilor sale, profund democratice, fiind îndepărtat din învăţământ, arestat şi deţinut în anii 1949 – 1950. Abia în 1955, a putut fi reîncadrat la Institutul de Geologie şi Geografie al Academiei Române, unde a funcţionat, fără drept de semnătură, până în 1961. Deşi a fost propus ca membru al Academiei Române, în 1974, propunerea nu s-a realizat, evident din motive politice.

Activitatea ştiinţifică a profesorului Gh. I. Năstase se distinge prin seriozitate, profunzime şi multilateralitate. Din numeroasele ramuri ale geografiei umane pe care le-a îmbrăţişat, se disting geografia istorică (studiile asupra cursului inferior al Dunării şi sudului Basarabiei, apoi asupra structurii etnice a populaţiei Moldovei în secolulal XVII-lea), geografia populaţiei (referitoare la structura populaţiei ţinutului Prut, la aceea a ţinutului Soroca, la găgăuzi ş. a.), geografia aşezărilor umane (cu o atenţie specială acordată aşezărilor urbane mici), geografia economică şi geografia turismului.

Geografia fizică a reprezentat şi ea o preocupare însemnată a profesorului Năstase, preocupare materializată în lucrări de limnologie, de geomorfologie (un adevărat exemplu de analiză detaliată fiind “Centum monticuli”) şi paleogeomorfologie. Nu pot fi trecute cu vederea nici lucrările consacrate istoriei geografiei româneşti, cum sunt acelea asupra rezultatelor geografice ale participării lui Emil Racoviţă la expediţia antarctică, cu vasul “Belgica”, şi cele de geografie politică, consacrate tinerelor state desprinse din fostul Imperiu Rus după primul război mondial.

Sursa: Universitatea din Iaşi ,,Alexandru Ioan Cuza”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ