Nicolae Dabija: A repara stricând…

1
24

În 1949, mătuşa Ileana Macovei, consăteanca mea din satul Codreni, a fost deportată în Siberia. Pentru ce?!

–…Nu-mi mai aduc aminte, mi-a spus consăteanca mea atunci când am scris despre calvarul ei siberian.

Chit că mătuşa Ileana n-a fost din neam de moşieri şi capitalişti: mama ei murise în marea foamete organizată de sovietici în 1946-’47. La alegerile parlamentare din 2005, mătuşa Ileana Macovei, îmi spusese fratele meu din sat, a fost cea mai vehementă agitatoare comunistă. Umbla din casă în casă şi îndemna consătenii să voteze pentru Voronin.

– De ce, mătuşă Ileană, ai îndemnat lumea să voteze pentru comunişti?! am întrebat-o ulterior, când m-am întâlnit cu ea întâmplător pe una dintre uliţele satului. Doar ei te-au trimis în Siberia…

S-a uitat la mine cu ochii ei senini, din care încă nu s-au uscat de tot lacrimile suferinţelor sale îndurate lângă Polul Nord, şi mi-a vorbit ca unui om care trebuie luminat:

– E-e-e, măi Niculăieş, d-apoi c-aceştia sunt alţi comunişti!

Sfânta naivitate! Satele noastre sunt pline de Ilene Macovei, mătuşi şi moşi care îţi dau de înţeles că, dacă astăzi în fruntea Partidului Comuniştilor din R. Moldova s-ar fi aflat Iosif Vissarionovici Stalin, aceştia nici în ruptul capului n-ar fi votat pentru el, dar cu Voronin e altceva, stau ei să-ţi explice, acesta e alt comunist, şi comuniştii de azi se deosebesc de cei care le-au golit podurile, le-au închis bisericile, i-au trimis în Siberia, le-au confiscat bruma de avere pe care o mai aveau ş.a.m.d. Să fie comuniştii de azi atât de diferiţi de cei de acum cincizeci-şaptezeci de ani?! Eu unul mă îndoiesc. E drept că aceştia de azi nu au plutoane de execuţie la dispoziţie, nici pistoalele pe care le-ar putea descărca atunci când doresc, dar, uitaţi-vă la ei, ascultaţi-i şi-o să vă convingeţi că şi aceştia sunt dominaţi de aceeaşi obsesie a urii de clasă, ca şi confraţii lor de acum nişte decenii.

La un miting al comuniştilor din primăvara acestui an, o ţaţă isterică a propus de la unul dintre microfoane:

– Să se confişte averile celor bogaţi şi să ni se dea nouă…

Ca imediat cineva s-o dumirească, după ce a revenit în mulţime, că acest lucru nu e posibil, pentru că cei care au cele mai mari averi în Republica Moldova sunt tocmai membrii Partidului Comuniştilor. Ei, urmaşii lui Ilici, sunt cei mai bogaţi în ţara cea mai săracă din Europa. Lenin le spusese: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”. Dar liderii partidului său din R. Moldova au auzit: „Înhăţaţi, înhăţaţi, înhăţaţi!”. Şi ei au înhăţat tot ce a căzut pe sub mâna lor: uzine, întreprinderi, hoteluri, alte imobile, terenuri, bani publici de ordinul milioanelor ş.a.

Îi explic unui om simplu că e sărac pentru că e furat şi exemplific cu cazul Oleg Voronin, relatat de „Timpul”, din care reieşea că acesta a cheltuit într-o lună, doar ca bani de buzunar, vreo… 64 milioane de lei, şi dânsul îmi spune:

– Bine că poate… Toată ţara fură…

O fi şi asta aşa. Numai că unul fură o măslină, iar altul – o uzină, unul fură o lingură de colivă, iar altul – un tren cu tot cu locomotivă, pe când clanul Voronin a furat în opt ani de zile cât toată ţara împreună.

Of, mătuşă Ileană, care ştiu că n-ai după ce bea o cană de apă, iarăşi îţi vei irosi votul pentru ca o bandă de hoţi şi de şarlatani să se instaleze la putere, să te fure şi sărăcească în continuare – „în numele poporului”, adică chiar în numele tău. Să fi uitat mata şi toţi cei alde mata proverbul cu lupul, care păru-şi schimbă, iar năravul ba?! Să fi uitat mata şi toţi cei alde mata vorba că antihristul tot antihrist rămâne, chiar dacă le face din ochi la bătrâne?!

Autor: Nicolae Dabija
Sursa: Cotidianul.ro

1 COMENTARIU

  1. Ateneu
    Revistă de cultură editată de Consiliul Judeţean Bacău

    Nicolae Dabija, între romanul tezist şi sentimentalismul poetic
    Pentru mai dreapta cinstire a lui Titu Maiorescu
    Un aspect definitoriu pentru literatura contemporană din Basarabia îl constituie permanentul amestec dintre estetic şi politic, care, în ciuda formelor diferite de manifestare, trimite la mai vechea distincţie pentru care lupta acum aproape un veac şi jumătate Titu Maiorescu. Evidentă în unele cazuri sau voalată în altele, confuzia se reflectă şi în modul cum este prezentat romanul lui Nicolae Dabija, Tema pentru acasă (Iaşi, Editura „Princeps Edit”, 2009).
    Pentru academicianul Mihai Cimpoi, cartea este o confirmare a darului de povestitor al lui Nicolae Dabija: „… a venit cu un roman – Tema pentru acasă – despre care prietenul nostru, editorul Daniel Corbu, afirmă că este un roman de Premiu Nobel, (sic!) acesta a adunat reacţii foarte pozitive (sic!). Nicolae Dabija are şi dar epic: în articolele sale este un epic, are un dar de povestitor excepţional şi romanul vine ca o confirmare a acestui dar.” Pe lângă dezlânarea frazei şi greşelile gramaticale, fragmentul conţine o exagerare bufă, Daniel Corbu întrecându-se pe sine în a fi ridicol când afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că ne aflăm în faţa: „unui roman de Premiu Nobel”. Mai subtil în beţia sa de cuvinte se dovedeşte un alt academician, Anatol Codru, care, elogiind romanul, uită probabil ce vrea să spună, lăsându-se furat de preafrumoasele cuvinte pe care le utilizează în cascadă: „Toate aceste caracteristici şi echivalări exegetice impun din partea-mi deconspirarea unei forţe demiurgice care este talentul excepţional al scriitorului Nicolae Dabija, viziunea lui socratică, probitatea, tenacitatea şi fervoarea investigării ontologice a întâmplatului, spirit acut de observaţie, gândire retroactivă, mişcare liberă în fraza demersului juridic, dozare şi echilibrul interiorizării a personajelor şi situaţiilor observate.” Aferim, domnule academician, şi n-ar strica să (re)vedeţi „Oratori, retori şi limbuţi”. Într-o formulare sub nivelul elevilor de liceu, Mihai Sultana Vicol îi trage de ureche pe critici, întrecându-se în greşeli de tot felul: „Nicolae Dabija în paginile cărţii, revine la o nume clasicitate a valorilor umane, definind caracterul complex al călăului şi victimei. Miraculosul deţine un loc aparte, iar fantezia cu care a fost scris romanul este de neasemuit. (…) Romanul “Tema pentru acasă”, (sic!) este scris numai pentru cititori. Cât despre critici, Nicolae Dabija îl poate parafraza pe Gabriel Garcia Marquiez (sic!), spunând: “Daţi-vă la o parte, eu vreau să vorbec (sic!) cu cititorii.” (pp.364-365) Ei bine, stimabile domn, v-o spune un cititor, nu un critic: între subiect şi predicat nu se pune virgulă, într-un text nu se mănâncă litere, iar numele prozatorului sud-american este Gabriel García Márquez. Aşa că nu mai daţi sfaturi criticilor şi nu mai citaţi autori al căror nume nu ştiţi să îl ortografiaţi! Indiferent de contextul complicat din Basarabia, asemenea confuzii grave între sentimentul naţional şi valoarea estetică, la care se adaugă schimonosirea limbii române în scrisul unora, nu fac decât să descurajeze autorii talentaţi, care se vor trezi înghiţiţi de şuvoiul veleitarilor.
    ……………………………………………………………………………………….
    Popularitate vs valoare
    Cartea (de mare succes înţeleg) a lui Nicolae Dabija rămâne un episod meritoriu din lupta pentru ideea românismului în Basarabia. Cum însă popularitatea şi patriotismul nu înseamnă neapărat valoare, trebuie făcută precizarea că Tema pentru acasă este un roman tezist care nu se ridică la nivelul reuşitelor contemporane ale literaturii române. Comparaţia cu Strigoi fără ţară (tratând aceeaşi problematică), de Mircea Daneliuc, spre exemplu, îi este defavorabilă din cauza sentimentalismului. Altfel spus, tezismul bate esteticul.
    Adrian JICU

LĂSAȚI UN MESAJ