Nicu Ţărnă: „Proiectul Grăieşte Moldoveneşte a fost o mare porcărie”

0
57

Nicu
Nicu Ţărnă, solistul grupei Gândul Mâţei a declarat într-un interviu că proiectul din care a făcut parte odată Grăieşte Moldoveneşte a fost „o mare porcărie”. O porcărie pe care la vremea respectivă o considera haioasă, drept pentru care îi servea adesea pe ascultărori cu „Cotlete cu goroh”. „Am fost implicat în acest proiect din start, când apăruse la Radio D’or o emisiune, „Noaptea haioasă”. Eram noi doi atunci (cu Bogdan Dascăl – n.r.), dar peste un timp am plecat, din alte considerente. Am rămas în relaţii foarte bune. Părerea mea e că proiectul Grăieşte Moldoveneşte s-a epuizat deja, este depăşit.

I-am spus lui Bogdan să găsească alte modalităţi de a-şi exprima revolta faţă de viciul persistent al societăţii noastre”, a declarat actorul, care recent a jucat şi într-un film alături de fostul său partener de la radio.

Solistul formaţiei Gândul Mâţei a mai precizat că piesa cu „text mai psihologic, „Cotlete cu goroh”, de altfel o piesă de mare succes, era, de fapt, o caricatură, o satiră a ceea ce suntem noi”. Deşi la început i s-a părut „o aventură”, Nicu şi-a dat rapid seama că efectul a fost contrar celui scontat. „Majoritatea au luat prostia în serios. Şi reiese că acest val de limbă moldovenească l-am început chiar noi. Eu participasem doar în proiectul radio. Mi s-a propus să iau parte şi în proiectul audio, dar am refuzat. Noi vroiam doar să fim chirurgii care să extirpe această boală din organismul naţional”, a mai precizat artistul.

http://www.unimedia.md/index.php?mod=home&hmod=newsbyid&id=5208

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ