RSS Feed

Noi am apărat ProTV, dar ProTV?

0

decembrie 26, 2008 by Românism

Mitting Pro TVProtestele interne şi externe ale societăţii civile, dar mai ales mitingurile opoziţiei democratice, au impus cuplul dictatorial Voronin-Roşca să amâne până la alegerile parlamentare (pe care ei nădăjduiesc să le câştige) închiderea postului de televiziune ProTV. Aceste manifestări au culminat cu marile miting (la care au fost prezenţi aproximativ 10.000 de oameni din toate colţurile Basarabiei) organizat duminică, 21 decembrie, de PDLM (partidul democrat liberal) în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Accentuăm complexitatea organizării acestui miting, inclusiv a costurilor uriaşe pe care le-a suportat PDLM pentru a aduce oameni din toate colţurile Basarabiei (ca mitingul să fie reprezentativ) pentru că se impune o concluzie necesară mai ales pentru mintea de pe urmă a conducerii acestui post de televiziune. Timpul era umed şi rece, ba ploua, ba ningea. Poliţia şi SIS-ul au îngrădit accesul organizatorilor la sursa de curent electric, aşa ca aparatura de amplificare a sunetului să nu poată fi folosită. Mai multe autobuze cu participanţii la miting au fost oprite pe drum de poliţia rutieră şi nu au mai ajuns la miting (acum se vede de ce V. Voronin l-a repus în funcţia de ministru de interne pe „mafiotul” Papuc ).
Miting proTV Chisinau
Mitingul s-a terminat cu un mars spre Presidentia RM. Cu toate astea prezenţa la miting a fost cea mai mare din ultimii ani. Trezeşte, însă, nedumerire faptul că ProTV a relatat extrem de superficial acest subiect în care era vorba chiar de apărarea sa ca post de televiziune. Constantin Tănase a scris curajos despre acest moment de cinism mediatic în „Timpul” din 23 decembrie. Reluăm aici integral tableta lui, intitulată „PRO TV, licenţa şi obrazul”:

Acum, când pericolul închiderii PRO TV a dispărut (fie şi pentru câteva luni), îmi permit să spun şi (alt)ceva despre PRO TV. Mitingul de duminică al PLDM a fost organizat în sprijinul libertăţii presei în general, dar şi al PRO TV. Mii de oameni au venit de departe, prin frig, obosiţi, înfruntând şi anumite riscuri ca să apere şi această instituţie media. Era, deci, omeneşte ca un reprezentant al PRO TV să iasă la microfon şi să le mulţumească. N-a fost să fie, precum n-au fost să fie în reportajul (lucrat cu grijă) prezentat seara la ştiri nici ziariştii care au vorbit la miting – Valeriu Saharneanu, Val Butnaru, Constantin Cheianu… În schimb, s-a pus pe post o adevărată „investigaţie”, cusută cu aţă electorală, pe tema insignifiantă şi răsuflată – „Chirtoacă şi bradul”. Aşadar, cei care cu adevărat au luat apărarea PRO TV s-au dovedit a fi mai neimportanţi decât Chirtoacă, cel care „a luptat” doar pentru brăduţul său (electoral). Să dea Dumnezeu, stimate PRO TV, să nu mai ai nevoie de sprijinul partidelor, ziariştilor şi al miilor de oameni, dar nu-mi vine a crede… »
Acestor cuvine drepte se cer adăugate următoarele: PRO TV Chişinău s-a supus zilele astea fără cârtire unor reguli impuse în ultimile zile – cu metodele lor poliţieneşti – de cuplul dictatorial Voronin- Roşca. Asta se vede din faptul că nitam-nisam, pe tăcute, zilele astea a fost schimbat directorul « Şturilor PRO TV ». De fapt PRO TV Chişinău este supus comuniştilor şi ppcd-iştilor pe anumite probleme de câţiva ani buni. Nici o manifestare de 1 decembrie, 24 ianuarie sau 27 martie organizată de societatea civilă din Basarabia (Forul Democrat al Românilor, Uniunea Scriitorilor, Asociaţia Istoricilor, alte organizaţii, atât la Chişinău, cât şi în provincie) nu a fost prezentată la Ştirile PRO TV. Nici o acţiune proromânească din Basarabia nu are acces la PRO TV Chişinău. Mai nici o personalitate din cultura basarabeană (Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Nicolae Dabija şi mulţi alţii) nu apare la acest post de televiziune nici măcar în planul doi al imaginilor. Tema românească din Basarbaia este acolo tabu. De ce oare există acest tabu la PRO TV Chişunău? De ce oare există acolo liste negre de intelectuali basarabeni? Constantin Tănase a pus degetul pe această rană arzândă a demntităţii noastre. Cine îl susţine? Cine îi dă dreptate?

http://www.voceabasarabiei.com/html/0071.html


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

ChatVorbește instant cu noi !+