Noi atacuri „de-a valma”, marca Ilaşcu

0
57

Ilascu
* Ilie Ilaşcu afirmă că Iurie Roşca, Filip Teodorescu şi Victor Roncea l-ar fi împiedicat să se întâlnească cu foştii deţinuţi politici de la Tiraspol.

Senatorul român din partea Partidului România Mare (PRM), Ilie Ilaşcu, îi acuză, în cadrul unui interviu acordat unei publicaţii de la Chişinău, pe liderul PPCD, Iurie Roşca, pe ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Tedorescu, şi pe ziaristul de la publicaţia bucureşteană „Ziua”, Victor Roncea. Potrivit lui Ilaşcu, cei trei s-ar face vinovaţi de faptul că preşedintele Traian Băsescu nu l-a invitat pe senatorul PRM la întrunirea recentă de la Cotroceni, avută cu foştii deţinuţi politici de la Tiraspol, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa. De asemenea, Ilie Ilaşcu a mai afirmat că intenţiona să organizeze, împreună cu foştii membri ai „grupului Ilaşcu” o conferinţă de presă la Chişinău şi că, din cauza implicării lui Iurie Roşca şi a şefului misiunii diplomatice române din Republica Moldova, aceasta nu a mai avut loc. „Cu toţi trei (Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa – n. r.) m-am înţeles la telefon. Am vorbit şi toţi erau de acord. S-a amestecat Iurie Roşca şi, din păcate, şi ambasadorul României la Chişinău şi alţii”, a spus Ilaşcu. Referitor la ziaristul român Victor Roncea, senatorul a afirmat că acesta a fost întotdeauna interesat de soarta deţinuţilor de la Tiraspol pentru că face parte, în opinia lui Ilaşcu, din cadrul serviciilor secrete, altele decât cele române. „El (Victor Roncea – n. r.) s-a aflat la Chişinău şi în timpul războiului de pe Nistru. El a fost şi pe la întâlniri, şi la ăla, şi la ălălalt. Sunt nişte lucruri. E legat nu numai financiar, dar şi cu serviciile, din păcate nu cu cele româneşti. Lista invitaţilor la Cotroceni au făcut-o Roncea cu Alexandru Leşco. Bineînţeles, pe mine nu m-au inclus acolo. Nu s-a făcut întâmplător, pentru că nimic nu se face întâmplător”, a declarat senatorul PRM, Ilie Ilaşcu.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

Victor Roncea:

Ilie Ilaşcu şi-a propus să dea peste cap întreaga apărare a patrioţilor români de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Nu am de gând sa intru într-o polemică cu domnul senator PRM Ilie Ilaşcu în urma interviului publicat de Jurnal de Chişinau în ediţia de marţi, 10 iulie 2007, sub titlul “De ce Ilaşcu nu a fost la Cotroceni?”. Polemica necesită logică şi coerenţă, ceea ce nu este cazul cu intervievatul respectiv. O sa punctez însă câteva clarificări din respect pentru adevăr şi cititorii basarabeni şi ca unul dintre militanţii pentru ca cei trei eroi ai României – Andrei Ivanţoc, Tudor Popa şi Alexandru Leşco – să primească toate onorurile cuvenite din partea statului român, începând cu titlul de cetăţean de onoare al capitalei UE şi NATO Bucureşti.

1. Pentru a răspunde din prima la întrebarea din titlul interviului,“De ce Ilaşcu nu a fost la Cotroceni?”, vă voi informa că invitaţiile au fost realizate de către cei trei oaspeţi de onoare ai preşedintelui României, Traian Băsescu. Faptul că nici unul dintre cei trei Cavaleri ai României nu s-a gândit să-l puna pe listă pe Ilie Ilaşcu, vorbeşte aşadar de la sine.

2. Nimeni nu l-a împiedicat pe domnul senator PRM Ilie Ilaşcu să fie prezent la eliberarea lui Andrei Ivanţoc, pe 2 iunie anul acesta, alături de cei cei dragi ai lui, diplomaţi români, politicieni, jurnalişti şi membri ai societăţii civile de pe ambele maluri ale Prutului ataşaţi valorilor naţionale româneşti. Nu a fost însă acolo, la graniţa arbitrară de la Tighina. Mai mult, el a declarat despre acest moment dramatic că Ivanţoc ar fi nebun şi “trebuia injectat”.

3. Nimeni nu l-a împiedicat pe domnul senator PRM Ilie Ilaşcu să fie prezent la eliberarea lui Tudor Popa, pe 4 iunie anul acesta, alături de aceleaşi persoane ca şi în cazul lui Andrei. Nu a fost însă acolo, la graniţa arbitrară de la Dubăsari.

4. Nimeni nu l-a împiedicat pe domnul senator PRM Ilie Ilaşcu să fie alături de foştii săi camarazi de detenţie (ce-i drept, în cazul său o detenţie de doar 9 ani, spre deosebire de 12 şi 15 ani) la prima conferinţă de presă publică, când Andrei Ivanţoc, Tudor Popa şi Alexandru Leşco s-au reunit pe teritoriul României, la invitaţia ambasadorului român de la Chişinău. Dimpotrivă. Domnul senator PRM i-a sunat pe fiecare dintre cei trei încercând să impiedice reunirea grupului sub steagul României. Oare de ce? Domnul Ilie Ilaşcu nu este şi cetăţean şi senator al României?

5. Nimeni nu l-a împiedicat pe domnul senator PRM Ilie Ilaşcu să-i viziteze şi să-i strângă în braţe – evident, dacă aceştia şi-ar fi dorit acest lucru – timp de o lună de zile, de la eliberarea lor din temniţele din Transnistria până la primirea lor la Cotroceni. Tot aşa cum nimeni nu l-a oprit să organizeze la Chişinău câte conferinţe de presă şi-ar fi dorit el în acest răstimp. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că domnul senator PRM îşi dorea să îi revadă doar în condiţiile unei transmisii în direct, asigurate de televiziunea familiei Voiculescu, Antena 3 – infiltrată de agenţi anti-România – doar pentru interesele sale propagandistice şi politicianiste.

6. Nimeni nu l-a împiedicat pe domnul senator PRM Ilie Ilaşcu să îi felicite pe cei trei eroi după decorarea lor de către preşedintele României, respectiv la premierea lor publică de către societatea civilă românească, în două rânduri, la Bucureşti, de către Uniunea Juriştilor din România, şi la Braşov, de către Asociaţia 15 Noiembrie 1987, Civic Net – Piaţa Universităţii şi Centrul Rezistenţei Anticomuniste.

7. Nimeni nu l-a împiedicat pe domnul senator PRM să se întalnească cu cei trei oricând altcândva. Evident, dacă aceştia şi-ar fi dorit acest lucru. Cine îşi închipuie că trei foşti deţinuţi politici timp de 12 şi 15 ani, odată eliberaţi, pot fi opriţi de cineva pe lumea aceasta sa se întalnească cu cine şi când vor ei?

8. Ilie Ilaşcu, deşi condamnat la pedeapsă maximă, a fost eliberat în 2001, drept “cadou” din partea Federaţiei Ruse, un “măr otrăvit” pentru România, după cum inspirat afirma fratele meu, George Roncea. Ilaşcu a declarat că nu va părăsi Moldova până nu îi va vedea liberi şi pe camarazii săi. A doua zi a plecat la Bucureşti pentru a-şi prelua mandatul de membru al PRM.

9. Ilie Ilaşcu a declarat în repetate rânduri că va organiza “comandouri” pentru eliberarea celor trei foşti camarazi ai săi, numind chiar şi intervalurile de timp ale operaţiunilor sale armate imaginare. Cine este nebunul care îşi anunţă intervenţia militară “secretă” în presă? Şi cine a răspuns pentru repercusiunile suferite de cei trei în carceră în urma acestor afirmaţii aberante?

10. Ilie Ilaşcu a primit pentru familiile celor trei deţinuţi politici români suma de 15.000 de euro, din partea unui patriot român cu un nume foarte cunoscut. După eliberarea celor trei acesta i-a intrebat dacă au primit câte 5000 de euro fiecare de la el, prin Ilie Ilaşcu. Cei trei şi soţiile lor au afirmat că nu.

Concluzie: Senatorul PRM Ilie Ilaşcu face în interviul din Jurnal de Chişinău mai multe afirmaţii care, dacă nu l-am cunoaşte, ar putea părea doar iresponsabile. Dar sunt, de fapt, mult mai grave. Acestea se referă la lupta armată organizată în cadrul grupului pe care îl coordona atunci ca şi “comandant al unor trupe speciale ale Ministerului Securităţii Naţionale din Republica Moldova”, după cum apare şi în fişa sa de senator de pe site-ul Senatului României (!).

Concret, senatorul PRM Ilie Ilaşcu pare să-şi fi propus să dea peste cap întreaga apărare a patrioţilor români de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Prin susţinerea acestui unghi de vedere – al luptei armate şi de informaţii a fostului său grup -, practic, cu sau fără dorinta sa, Ilie Ilaşcu se dovedeşte a fi un banal agent al Federaţiei Ruse.

Victor Roncea

http://www.flux.md/c/pr100.php?action=show&idu=21643&cat=Cotidian National&rub=Politica&num=91

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ