Noi vrem să ne unim cu Patria-mamă România. Şi trebuie să ne unim!

0
8
  1. Statul român va acorda burse de studii pentru românii din diaspora

Românii de pretutindeni vor putea să urmeze anul acesta studii de licență, masterat, doctorat ori rezidențiatul în medicină la una dintre universitățile din România, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere publică. Școlarizarea se va face în baza unor admiteri, în limita locurilor puse la dispoziție de fiecare universitate, iar studenții admiși vor putea primi burse și vor putea cere să li se acorde un an pregătitor de limba română.

După cum prevede metodologia, cei care nu stăpânesc foarte bine limba vor putea să opteze pentru a frecventa un an pregătitor de limba română, însă numai dacă au fost admiși la studii.

Concret, pentru românii de pretutindeni cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Croația, Israel și diaspora, admiterea la studiile de licență se va face pentru locuri bugetate, precum și pentru locuri cu taxă și va fi organizată de către universități. În schimb, pentru cei din Ucraina, Albania, Macedonia și Serbia, admiterea se va realiza de o comisie formată din reprezentanți ai MEN, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului pentru Românii de Pretudindeni.

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_45075/Statul-roman-va-acorda-burse-de-studii-pentru-romanii-din-diaspora.html

 

  1. Primăvara se numără proiectele în comun: Planul Ministerului Culturii din Republica Moldova și al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” de la București

Un acord de parteneriat a fost semnat pe 10 martie între Ministerul Culturii din Republica Moldova și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni de la București cu privire la desfășurarea în perioada 30 august – 3 septembrie a celei de-a II-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Documentul a fost semnat de ministrul Culturii Monica Babuc, și directorul general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi, Nicolae Brînzea.

http://infoprut.ro/46793-primavara-se-numara-proiectele-comun-planul-ministerului-culturii-din-republica-moldova-si-al-institutului-eudoxiu-hurmuzachi-de-la-bucuresti.html

 

  1. Noi vrem să ne unim cu Patria-mamă România. Şi trebuie să ne unim!

În martie 2018 se vor împlini 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România. În urma actului Unirii Basarabiei cu Patria-mamă România, realizat prin votul majorităţii deputaţilor din Sfatul Ţării (Parlamentul Republicii Democratice Moldoveneşti/Basarabiei din anii 1917-1918) locuitorii interfluviului Pruto-nistrean au beneficiat de libertăţi democratice, garantate de Constituţia din 1923, ţăranii cu puţin sau fără pământ au fost împroprietăriţi, tinerii basarabeni au obţinut posibilitatea de a studia atât în instituţiile preuniversitare din Basarabia, cât şi în restul ţării. În Basarabia interbelică s-a consolidat un sistem de ocrotire a sănătăţii de nivel european, ceea ce a contribuit (alături de alţi factori) la sporul natural al populaţiei. În cei 22 de ani de viaţă comună teritoriul românesc al Basarabiei a cunoscut în unele cazuri (de exemplu, sistemul de legături telefonice etc.) o dezvoltare mai accentuată în comparaţie cu alte regiuni ale ţării sau cu media pe ţară. Basarabenii (majoritatea absolută) erau optimişti şi încrezători în viitorul ţării şi familiilor lor.

Noi, basarabenii, am ajuns în starea în care nu avem încredere în nimeni. Iată de ce, pentru a dobândi autoritate în societate, Mişcarea civică unionistă trebuie să promoveze transparenţa, onestitatea, sinceritatea. Unirea este un act eminamente POLITIC. De aceea unioniştii – simpli cetăţeni -, uniţi într-o forţă reală, verificată şi verificabilă, vor putea sau susţine unul din partidele deja înregistrate la Ministerul Justiţiei, sau forma un nou partid politic, care va realiza Unirea românească odată şi pentru totdeauna.

http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=2119

 

  1. Raport UE: Primele rezultate ale aplicării acordului de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt deja vizibile, dar obiectivele finale nu au fost atinse

Deși Republica Moldova a adoptat o serie de reforme, ca urmare a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, „obiectivele finale nu au fost încă atinse”, se precizează într-un raport comun dat publicității de Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă, în perspectiva Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, care va avea loc la 31 martie 2017, informează Agerpres.

https://www.romanialibera.ro/actualitate/international/raport-ue–primele-rezultate-ale-aplicarii-acordului-de-asociere-dintre-republica-moldova-si-ue-sunt-deja-vizibile–dar-obiectivele-finale-nu-au-fost-atinse-443497?c=q2561

 

  1. Ghimpu, despre uninominale: Circumscripția de care avem nevoie este România Mare

Republica Moldova și-n primul rând cetățenii nu au nevoie de circumscripții uninominale prin intermediul cărora sa avem deputați precum primarul de Orhei, Ilan Shor, Republica Moldova are nevoie de politicieni patrioți și cinstiți, de deputați care să muncească pentru oameni și nu pentru a face miliarde. Cel puțin asta declară liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, referindu-se la votul uninominal, care se discută în aceste zile în societate.

http://independent.md/ghimpu-despre-uninominale-circumscriptia-de-care-avem-nevoie-este-romania-mare/

 

  1. Din istoria Liceului Dadiani. Pe urmele unei liceence basarabene

Sistemul de învăţământ din Basarabia a trecut prin schimbări fundamentale după unirea provinciei cu Vechiul Regat. Şcoala naţională românească era aproape inexistentă, iar gradul de rusificare a provinciei, extrem de ridicat. Liceul Dadiani, înfiinţat la sfârşitul secolului al XIX-lea de către principesa Natalia Dadiani, a devenit dintr-o şcoală exclusiv rusească una românească. Această instituţie a fost un exemplu de toleranţă etnică şi religioasă, care a contribuit mult la dezvoltarea învăţământului de fete în Basarabia interbelică.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/istoria-liceului-dadiani-urmele-unei-liceence-basarabene

 

  1. Noi opinii pro- și contra schimbării sistemului electoral din R. Moldova

Premierul Pavel Filip, prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat, a anunţat luni că proiectul de lege privind trecerea la sistemul de vot uninominal va fi înregistrat în următoarele zile. Până acum a fost făcută publică doar intenţia partidului de modificare a sistemului electoral, însă propunerea a reuşit să adune critici atât din partea opoziţiei extraparlamentare, cât şi a preşedintelui Igor Dodon. Mai mult, până şi partide sau politicieni apariţiile cărora în spaţiul public pot fi numerate pe degete, au formulat în aceste zile o opinie faţă votul uninominal.

http://www.europalibera.org/a/28367343.html

 

  1. Ambasadorul României la Chişinău: Integrarea europeană nu trebuie privită în cheie geopolitică

România este un susţinător constant şi unul din cei mai buni prieteni pe care Republica Moldova îi are în parcursul său european, afirmă Daniel Ioniţă. „Susţinem acest obiectiv din considerente obiective, bazându-ne pe de o parte pe relaţiile speciale care există între România şi Republica Moldova, dar şi pe experienţele complexe, în esenţă toate pozitive, pe care România le-a avut ca urmare a parcurgerii etapelor de integrare în structurile europene şi euroatlantice”, a subliniat ambasadorul.

http://adevarul.ro/moldova/actualitate/ambasadorul-romaniei-chisinau-integrarea-europeana-nutrebuie-privita-cheie-geopolitica-1_58c631135ab6550cb8464ce0/index.html

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ