Nuntă în Basarabia 2. Întoarcerea mankurților

15:30 în Opinii de admin

În acest weekend am fost la o nuntă în Basarabia. Nu este prima mea experiență de acest gen în zonă, deci nu se poate spune că am făcut-o în necunoștință de cauză. Mi-am asumat de bună voie și nesilit decât de respectul față de familia socrului mare, un om la care țin ca la un frate mai mare, să particip, deși îmi displace profund să asist la toată maimuțăreală la care sunt supuși cei pentru care aceasta ar trebui să fie o seară memorabilă, în numele unei tradiții sufocate de kitsch. Mi-am propus să îmi păstrez calmul și să mă pierd în gloată. Parțial, am reușit. Din păcate, doar până la un punct…

Liniștea
Am trecut cu succes de prima încercare și am suportat cele aproape două ore de stat în picioare, la distanță de mesele cu bucate, până când și-au făcut intrarea, potrivit ceremonialului, toți nuntașii, prezentați individual, ca și jucătorii din NBA la meciurile de baschet. Recunosc, între timp am devalizat singura masă la care aveam acces, consumând circa 750 de grame de fursecuri și aproximativ 2 litri de ceai. M-am abținut să nu râd în hohote de toate momentele penibile generate de o animatoare care traversa distanța dintre patetism și isterie cu ușurința cu care Messi ar trece prin apărarea celor de la FC Locadin Țețchea.

I-am compătimit sincer pe mirii obligață să treacă prin tot felul de probe stupide, inventate de imaginația bolnavă a unor indivizi care își închipuie că tinerii trebuie să fie măscăricii acestei nopți. Mi-am ținut în lesă sarcasmul cu care, în mod natural, aș fi taxat bustul de gips al lui Marilyn Monroe de lângă masă sau toaletele nuntașilor.

Și, totuși, am clacat…

Semnele…
Primul puseu de furie greu controlabilă l-am avut atunci când fratele miresei, român din talpă, a ținut să își grohăie, pardon, să își rostească discursul în limba rusă, deși, fără excepție, nuntașii erau vorbitori de română. După primele guițături, din nou, scuze, am vrut să spun cuvinte, am simțit cum șpițul singurilor mei pantofi de lac se îndreaptă spre tăblia inferioară a mesei, făcând să tresare maldărul de farfurii cu salate stivuite pe masă. A fost nevoie de explicațiile comesenilor autohtoni: Băiatul lucrează la Maskva…! și de eforturi de memorie, trecând prin exemplul Răducioiu, ca acest prim  șut să nu fie urmat de altele.

Notă explicativă
Înainte însă de a trece la intriga, la punctul G, la corolarul acestei seri țin să fac câteva precizări. Nu sunt un tip absurd și nu îmi închipui că mergând la nuntă voi dansa numai pe balade rock și valsuri, sau că îmi voi mișca fizicul numai pe ritmuri de twist. Sunt gata oricând să mă fac de râs cu caltățile mele amotrice pe muzică populară și, recunosc, să îmi îngrop total autorespectul, pe una, rețineți, doar una bucată manea. Și asta doar pentru a astupa gura celor care ar putea interpreta imobilitatea mea ca un semn de fițe sau dispreț pentru gloată…

Furtuna
Revenind la nuntă, am asistat la o incursiune prin istoria muzicii ușoare sovietice din intervalul cuprins între moartea lui Stalin și epoca de mijloc a Perestroikăi sau Glasnosti-ului. Fără excepție, doar muzică ușoară rusească, deși, mă văd nevoit să repet, toți, dar toți nuntașii erau vorbitori de limba română. Culmea ironiei, în interpretarea unei formații care se numea… „Vatra”, deși, având în vedere repertoriul, se putea numi foarte bine „Cocina”, ca să rămânem cu onomastica în zona anexelor din gospodărie. Așa că, în jurul orei 1, când m-am ridicat de la masă cu direcția scenă, decis să le smulg toate cablurile instalației de sonorizare, doar privile rugătoare ale cunoscuților care îmi citeau gândurile au reușit să mă mai tempereze. Prin urmare, am mers la solist și l-am anunțat, cu toată diplomația de care eram capabil la finalul acelei torturi, că, dacă va mai cânta un singur vers în rusă, un singur acord compus la est de Nistru, le voi face guler din instrumente. Posibil că eram foarte încrâncenat, din moment ce abia am coborât de pe scenă au răsunat notele de la celebrul ”Hai, vino iar în gara noastră mică!”. Pe care, deși detest piesa, le-am primit atunci cu aceeași bucurie cu care mai an salutam primele riff-uri din „ Rock and roll train” la urcarea celor de la AC DC pe scenă.

Epilogul
La final, către ora 4 dimineața, m-am retras către bază în ritmul marșului „C-așa-i românul!”, nu înainte de a primi mulțumirile familiei pentru participare. Deși, ma gandesc ca mai curand pentru ca nu le-am distrus complet nunta… Am chemat un taxi de la 1422, singura firmă de taxi despre care știu că dispecera te abordează în limba română, și am așteptat câteva minute mașina, răcorindu-mi năduful naționalist cu câteva fumuri de țigară. Apare mașina, deschid portiera, spun „Bună dimineața! La Buiucani”, la care șoferul, Vasile Ceban, cum scrie pe ecuson, se întoarce amabil către mine și mă întreabă: „A gdie v Buiucane?”

Autor: Valentin Buda