O pictoriţă de numai cinci ani îşi expune lucrările la Casa Limbii Române

0
21


O pictoriţă de numai cinci ani din Chişinău, Ioana Maria Florea, îşi expune lucrările la Casa Limbii Române. Vernisajul a avut loc miercuri, 21 aprilie, chiar de ziua de naştere a artistei, transmite Info-Prim Neo.

Expoziţia, cu genericul „Culorile Lumii”, reflectă lumea văzută la o vârsta fragedă. Astfel, oamenii, natura, animalele, fenomenele naturale – toate au au inspirat-o pe pictoriţă.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Anatol Rurac, a menţionat că imaginile redate oglindesc gândirea unui copil, sinceritatea acestuia. Lucrările uimesc prin exactitate şi profesionalism. „Aceste lucruri vorbesc de un simţ excepţional al acestui copil pentru că vârsta pe care o are este una prea fragedă pentru a reda cu atâta precizie, acurateţe şi ingeniozitate elementele vieţii în spaţiu. Prin lucrările expuse este ilustrată poezia vieţii prezentată prin culori foarte bine armonizate”, a declara Anatol Rurac.

În opinia preşedintelui Uniunii Artiştilor Plastici, este excepţional faptul că copila a reuşit să însuşească lucruri pe care un om matur le poate obţine timp de un an prin muncă asiduă.

Întrebată ce vrea să devină, Ioana Maria Florea a răspuns ferm că visul ei este să devină o pictoriţă cu renume mondial.

http://www.info-prim.md/?x=24&y=14973

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ