RSS Feed

O varianta de raspuns la intrebare: “De ce a fost blocat procesul de redobandire a cetateniei romane de catre romanii de pretutindeni”.

0

martie 19, 2007 by Românism

O varianta de raspuns la intrebare: “De ce a fost blocat procesul de redobandire a cetateniei romane de catre romanii de pretutindeni”.
Demult incercam sa gasesc raspunsul la aceasta intrebare si iata la ce am ajuns…
Este un sir de informatii pe care va rog sa-l cititi atent si sa incercati sa-l analizati ca, impreuna, sa putem face o concluizie si sa ma corectati sau sa veniti cu alte idei.
1) In ziarul “Flux” pe data de 30 mai 2006 a aparut articolul: “KGB a creat stânga neo-comunistă în Polonia”
KGB a creat stânga neo-comunistă în Polonia – Ministrul de Justiţie al Poloniei, Zbigniew Ziobro, a dezvăluit materiale ce se referă la aşa-numitul împrumut de la Moscova pentru partidul comunist polonez în 1990, informează Axis.
Petru Grosu, pentru FLUX
Ziobro a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă din Varşovia, că aceste materiale arată exact cum s-a format stânga în Polonia. Un rol important a fost jucat de partidul comunist sovietic şi de serviciile de informaţii ruse. Moscova a dat 1,2 milioane USD şi 500 de milioane de zloţi, adică 160 milioane USD, pentru a ajuta la transformarea Partidului Muncitorilor în actualul partid social-democrat. În 1991 a fost lansată o investigaţie în această direcţie, dar a fost abandonată după victoria partidului în alegerile din 1993.

2) Continuam…ziarul “Ziua” despre PSD-ul (Romania):

Reuters: PSD, mostenitorul comunistilor
Scandalurile de coruptie din principalul partid de opozitie din Romania pot nu doar sa ruineze sansele social-democratilor, PSD, candva atotputernici de a reveni in viitoarele alegeri, ci si sa ii marginalizeze treptat, se afirma intr-o analiza publicata ieri, la Bucuresti, de agentia Reuters, citata de Rompres. Aflat in opozitie din 2004, partidul a cedat presiunii tot mai mari de a-l debarca pe cel care a fost mult timp liderul sau, fostul premier Adrian Nastase, acuzat de procurori in legatura cu afaceri imobiliare suspecte, se arata in analiza. Rata de popularitate a partidului a ajuns recent la cel mai scazut nivel in ultimii 16 ani si cativa parlamentari PSD au preferat sa-i paraseasca randurile. Social democratii, mostenitorii partidului Comunist, isi datoreaza revigorarea de dupa caderea comunismului temerilor multor romani saraci ca reformele mai rapide vor fi dureroase, comenteaza Reuters. Desi a condus cinci ani dupa 1989, PSD a demarat reforme economice serioase abia in 2000, cand tara risca sa fie lasata in afara extinderii UE. Dar multi romani ii acuza ca nu au reusit sa lupte impotriva coruptiei si sa imbunatateasca standardul de viata. Reuters noteaza ca inainte de alegerile din 2004, multi jurnalisti care investigau cazuri de coruptie erau batuti, iar observatorii occidentali au criticat Guvernul PSD ca nu le-a asigurat protectie. Multi analisti se intreaba acum daca PSD va fi in stare sa-si regrupeze randurile si sa recastige sprijinul la timp pentru viitoarele alegeri. Liderul PSD Mircea Geoana, fost ministru de Externe, promite o schimbare profunda, dar analistii spun ca pare prea slab pentru a-i provoca pe vechii baroni ai partidului, se mai arata in analiza. (A.H.

3) Un mic comentariul la adresa fostului presedinte al PSD (Romania):

Sursa : Ziua
Pentru ca principalii membri ai rezistentei anticomuniste din Romania au fost dati la o parte din mascarada de proces a comunismului care se desfasoara in prezent, societatea civila responsabila construieste contraponderea civica, un Centru al Rezistentei Anticomuniste. Asociatia “15 noiembrie 1987″ a constituit la inceputul saptamanii trecute acest centru la Brasov, cu sprijinul Solidaritatii poloneze si in prezenta militantului anti-comunist rus Vladimir Bukovski, care a acceptat coordonarea Centrului. La reuniunea fostilor luptatori, dedicata memoriei lui Ion Gavrila Ogoranu, Vladimir Bukovski a vorbit si despre legaturile puterilor post-decembriste din Romania cu Moscova si principalele sale servicii secrete KGB si GRU. In exclusivitate pentru ZIUA, celebrul scriitor anticomunist, care ne-a acordat un interviu remarcabil, a pus la dispozitia publicului romanesc si un set de documente privindu-l direct pe Ion Iliescu, succesorul lui Nicolae Ceausescu. Publicam astazi impreuna cu dialogul dintre ZIUA si Bukovski una dintre dovezile sale, care reprezinta o stenograma a discutiei dintre Mihail Gorbaciov si presedintele Prezidiului Comitetului Central al Partidului Socialist din Bulgaria, Alexsander Lilov, realizata la doar trei zile dupa instaurarea “democratica” a lui Ion Iliescu. Documentul a fost sustras de catre scriitorul rus din arhiva secreta a fostului secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

Iliescu KGB
Disidentul rus Vladimir Bukovski, prezent la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov ca invitat special al Asociatiilor Civic Media si “15 Noiembrie 1987″, a declarat, ieri, ca detine documente care atesta ca planurile revolutiilor din estul Europei au fost intocmite la Moscova. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca “Ion Iliescu este bun pentru Romania!”. “Intr-unul din documente, Gorbaciov li se adreseaza liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a inlocuit pe Todor Jivkov in 1989), spune: Disidentul rus Vladimir Bukovski, prezent la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov ca invitat special al Asociatiilor Civic Media si “15 Noiembrie 1987″, a declarat, ieri, ca detine documente care atesta ca planurile revolutiilor din estul Europei au fost intocmite la Moscova. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca “Ion Iliescu este bun pentru Romania!”. “Intr-unul din documente, Gorbaciov li se adreseaza liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a inlocuit pe Todor Jivkov in 1989), spune:
“Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania”. Gorbaciov spune: “Da, dar sa nu vorbim despre asta in public. I-am face un mare rau, sa pastram tacerea!”.

Bineinteles ca apare o intrebare…ce are PSD-ul (Romania) cu toata povestea de redobandire a cetateniei romane de catre fosti cetateni romani din Basarabia?

Haideti sa incercam sa gasim o legatura…

Intrebare…cine a fost primul presedinte al Romaniei post-revolutionare? Raspuns: Ion Iliescu. Ca un mic comentariul (mai ales dupa ce ati citit discursul lui Gorbaciov si Mladenov) anume Iliescu putea sa decida in 90-91 soarta Moldovei, dar a facut totul asa, cum i s-a cerut de la Moscova (pentru ca rusii i-au promis ca “va guverna Romania”, daca ii va asculta, bineinteles). Cand incepe procesul de redobandire a cetateniei romane de catre “moldovenii” din Basarabia? Daca nu gresesc – tot in timpul guvernarii lui Iliescu. Acuma apare o intrebare: ce e rau in asta?? Iliescu a fost primul care a inceput sa ne dea cetatenia romana!!! Ar trebui sa-i spunem multumesc…Insa, problema e alta…Aceasta actiune se face la comanda Moscovei, adica la comanda serviciilor secrete – KGB-ului. Pentru ce? Pentru ca foarte multi moldoveni (intelectuali si nu numai) avand aceasta ocazie devin romani, renuntand la cetatenia moldoveneasca si ca rezultat, scadea procentual populatia “moldoveneasca” (mai ales intelectuala) si bineinteles crestea procentul minoritatilor (rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari). Asa s-a procedat si in Sudul Basarabiei si in Nordul Bucovinei in timpul URSS-ului (unde la momentul actual populatia romana este o minoritate etnica) se faca totul posibil ca procentul populatiei romane sa fie cat mai mic (aducerea rusilor si ucrainenilor in zonele respective) ca sa nu apare niciodata pericolul Unirii intre Romania si Basarabia.

Deci, intre 1991 – 2002 cetatenia romana se dadea pe banda rulanta, dupa legea redobandirii cetateniei aparuta in 91, care era “la mana” KGB-ului, adica Moscovei (care a reusit sa ne creeze in Republica Moldova “o Transnistrie”, “o Gagauzie” tocmai pentru ca Unire sa nu se mai produca niciodata, pentru a avea sub controlul lor aceasta zona de importanta strategica pentru imperiul rus). In aceasta perioada 91-02 au fost redobandite circa 100.000 de cetatenii…Majoritatea moldovenilor care au primit-o – au plecat din republica (s-au stabilit in Romania sau in UE, scazand forta pro-unionista, forta intelectuala capabila sa creeze probleme pro-unioniste).

Ce se intampla in 2003? PSD-ul – e iarasi la putere. Blocarea procesului de redobandire a cetateniei romane de catre basarabeni. De ce?

In 98-99 in Rusia vine la putere Putin, adica KGB-ul (FSB). Ce se intampla? Din nou PSD-ul (comunist) este finantat de catre KGB-ul rusesc (ca si incazul Poloniei, vezi mai sus) ca sa ajunga la putere in 2000 in Romania (Moldova nu e o exceptie – comunistii vin la putere, numai fara masca, datorita crizei economice create artificial de Rusia si persoanele platite special ca si in Polonia si in Romania – la fel, ca sa nu se mai produca Unirea si sa scape Moldova din zona de influenta a Rusiei). Moscova da “liber” la intrare in UE a Romania. De ce Moscova da liber la intrare in UE? Pentru ca intelege perfect ca asta va frana Unirea intre Romania si Moldova (Moldova care are Transnistria si cu o economie nula – nu poate face parte din UE) pe o perioada in care rusii vor putea sa tina in frau pe Moldova si sa faca totul posibil ca sa-si intareasca pozitiile in Moldova, adica sa faca din Transnistria o regiune ruseasca, sa gaseasca un motiv pentru a uni aceasta regiune la Rusia, care are o importanta deosebita pentru geostrategia rusilor. In 2002 comunistii din Moldova voteaza legea dublei cetatenii (sprijinita si de Moscova, pentru ca minoritatile etnice – rusi si ucraieneni au inceput sa paraseasca Moldova, dobandind cetatenie rusa si ucraineana) si prin dubla cetatenie forta de manevra anti-romaneasca putea fi folosita si in afara tarii si in Transnistria (cica voteaza lumea cu cine vrea Moscova), dar acesta a fost si factorul care i-a determinat pe multa lume sa nu paraseasca Republica Moldova, decat temporar , pentru gasirea unui loc de munca in Rusia si Ucraina, dar obligatoriu sa se intoarca acasa.

In schimb, apare alta problema, foarte multi moldoveni (romani), au inceput sa redobandeasca cetatenia romana, si avand dubla cetatenia, care se dadea in numar foarte mare, incurca planurilor KGB-ului si anume crea pericolul de Unire intre cele doua tari. De la Moscova vine comanda – stopati procesul. Cum “patriotii” psd-isti puteau sa opreasca procesul si mascheze tradarea neamului romanesc ca sa iasa cu fata curata, atunci cand se aflau la putere si dupa ce au pierdut-o?? Cititi asta (preluat din Ziua):
“Purtatorul de cuvant la PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca formatiunea pe care o reprezinta se opune categoric acordarii cetateniei romane in procedura simplificata, considerand ca acest fapt poate genera dificultati Romaniei in procesul de integrare. Diaconescu a exprimat aceasta pozitie a PSD invocand faptul ca Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, si-a manifestat dorinta de a convinge Ministerul de Justitie sa repuna in practica varianta oferirii cetateniei romane intr-o procedura simplificata pentru cetatenii din Republica Moldova. “PSD se opune categoric unui astfel de demers pentru ca, din punct de vedere al intereselor Romaniei in ce priveste integrarea europeana, varianta cu acordarea cetateniei intr-o procedura simplificata ar putea sa reprezinte un argument negativ hotarator in ce priveste modul in care Romania isi indeplineste obligatiile in materie de securizarea frontierelor sau de libera circulatie a cetatenilor romani in spatiul Shenghen”, a precizat Diaconescu. El a precizat ca PSD solicita Ministerului de Externe sa reevaluaze aceasta atitudine, avand in vedere faptul ca aceasta poate crea dificultati in ce priveste procesul de integrare europeana. (Mediafax)”

Deci, simplu – integrarea in UE (care in primul rand ii permitea sa ramana la putere prin “aceasta bombonica” pentru populatie ca integrare in UE, cica noi am integrat Romania in UE, tre sa votati cu noi!!! Eee…SUA, UE stiu ce reprezinta PSD-ul (sa nu uitam nici de dosarele penale deschise, criminalitatea partidului), de asta procesul de integrare a Romaniei este programat pentru 2007, pentru ca SUA si UE sa faca totul posibil sa vina la putere fortele democratice, care nu sustin KGB-ul rusesc (vezi exemplul Ucrainei – revolutii orange in tot CSI-ul, facute bineinteles cu ajutorul SUA si UE). Cine a castigat in Romania (Washington sau Moscova) s-a vazut la ultimele alegeri prezidentiale…Cursul Romaniei e facut de SUA si UE.

Acuma apare o alta intrebare: de ce SUA, UE si Romania nu doresc sa deblocheze procesul de redobandire a cetateniei romane? In mod normal, acordarea cetateniei romane basarabenilor ar trebui sa mareasca influenta anti-ruseasca in zona, plus Romania (actuala guvernare democratica) – este interesata cel mai mult sa se faca acest pas…

Eee…nu e chiar asa de simplu. Aici au intervenit interesele fiecarui stat…geopolitica+geostrategia.

SUA – cu cat mai putin se acorda cetatenia romana cu atat mai multi cetateni moldoveni intelectuali, de rasa caucaziana, vor imigra in SUA (vezi exemplu, scandalul adoptiilor copiilor romani, plus acordarea anula a zeci de mii de vize romanilor si moldovenilor). Plus la asta – aceeasi problema ca si cu populatia ne-romana pro-rusa din Moldova. Cu cat mai multi bastinasi romani raman in tara – cu atat mai bine, influenta populatiei minoritare pro-ruse scade, e mai usor de facut o revolutie orange in tara pe viitor si de “aruncat” Rusia din Transnistria si Moldova cu 1000 km spre Est (Ucraina in curand va intra in NATO – urmarile revolutiei orange). Problema ca o mare parte a moldovenilor reprezinta o populatie ratacita si inca mai sprijina Rusia, dar daca Ucraina va fi inghitita de NATO si UE – Moldova va ceda automat.

UE – nu vrea deocamdata probleme cu Rusia, din cauza ca au o piata comuna de miliarde de dolari (petrol, gaze naturale si restul resurselor naturale vitale pentru economia UE). Ca dovada: discursurile purtate de seful misiunii OSCE pentru rezolvarea problemei transnistrene William Hill si presedinte in exrecitiu al OSCE, Karel de Gucht, ministru belgian de Externe, care a declarat “că Chişinăul nu trebuie să insiste ca Rusia să-şi retragă prezenţa militară din Moldova, în conformitate cu deciziile summit-ului OSCE de la Istanbul. De Gucht a vocalizat poziţia Rusiei şi atunci cînd a declarat că problema transnistreană poate fi soluţionată prin federalizarea R. Moldova. De menţionat că exact acelaşi lucru l-a declarat, la începutul săptămînii curente, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov” (preluat din comentariul lui Oleg Cristal). Plus la asta o eventuala Unire (prin acordarea cetateniei romane pe banda rulanta) nu o aranjeaza nici pe UE – Romania devine prea puternica. De aia presedintele Basescu face alianta Bucuresti-Londra-Washington, care sustine interesele naturale ale Romaniei. Inca un punct negativ pentru UE – emigrarea moldovenilor in tarile din UE, rezultat cresterea somajului si criminalitatii, traficului samd.

Romania – doar o singura cauza – problema populatiei ne-romane pro-ruse din Moldova. Cu cat mai multi bastinasi romani raman in tara – cu atat mai bine pentru Romania si romanii, influenta populatiei minoritare pro-ruse scade, e mai usor de facut o revolutie orange in tara pe viitor si dupa asta o Unire. Dovada acestei gandiri:

România: vize gratuite?

Ministrul român de Externe Mihai Ungureanu a declarat, vineri, la Sofia, că, în cursul ultimei runde de negocieri dintre România şi Republica Moldova pe problema regimului călătoriilor, România a propus ca vizele pentru cetăţenii moldoveni să fie gratuite, transmite Mediafax. În întâlnirea de la 26-27 aprilie, de la Bucureşti, partea română a făcut mai multe sugestii prin care regimul vizelor să fie cât mai simplu posibil şi să provoace cât mai puţine neajunsuri cetăţenilor moldoveni. Printre aceste propuneri se numără gratuitatea vizei, introducerea unui tip de vize pentru un an sau cinci ani pentru categorii de cetăţeni moldoveni cu risc redus de imigrare în România şi anume oameni de afaceri, studenţi, elevi şi persoane din mediul academic în general. Tot în vederea regularizării regimului călătoriilor, Ministerul de Externe intenţionează să modernizeze secţia consulară a ambasadei de la Chişinău. Pe de altă parte, România îşi propune să mai deschidă încă două consulate generale în Moldova, probabil la Bălţi şi Cahul, a mai spus ministrul de Externe. Potrivit acestuia, propunerile făcute de România au menirea de a permite cetăţenilor moldoveni să beneficieze în mod real de aderarea României la UE. Impunerea de vize pentru cetăţenii moldoveni este o măsură obligatorie în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, dar trebuie să ţină cont şi de interesele comune ale celor două ţări.

Daca ati observat termenii: risc redus de imigrare in Romania…

Deci, in aceasta probleme interesele marilor puteri coincid – procesul trebuie blocat, iar Romania deocamdata trebuie sa asculta pe UE si SUA, care au motivele lor ca procesul de redobandire a cetateniei romane sa fie stopat LA MOMENTUL ACTUAL (Romania inca nu a intrat in UE, ce o sa fie dupa – vom vedea).

Cert ca exista un plan de actiune SUA-Romania(UE)-Moldova – care e deja pus in aplicare, dar termenul e de zeci de ani de zile si ne aflam (sper) pe finalul actiunii.

SUA invita Rusia sa paraseasca Basarabia
Tratatul privind Fortele Conventionale din Europa (FACE) nu poate fi ratificat in conditiile in care autoritatile de la Moscova nu isi vor retrage neconditionat echipamentul si trupele stationate pe teritoriul Republicii Moldova, a declarat subsecretarul de Stat american Paula De Sutter, aflat, la finalul saptamanii trecute, intr-o vizita oficiala la Chisinau, relateaza Mediafax. “Tratatul FACE nu poate fi ratificat atat timp cat cel putin una dintre parti nu se conformeaza unuia dintre principiile de baza ale documentului – stationarea fortelor militare straine pe teritoriul national fara acordul statului-gazda este interzisa”, a precizat emisarul SUA, adaugand ca vizita delegatiei Departamentului de Stat la Chisinau poate fi interpretata drept o expunere clara si publica a punctului de vedere al Washingtonului in problema indeplinirii de catre Rusia a angajamentelor asumate in cadrul OSCE privind retragerea completa a echipamentelor militare si trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta pozitie urmeaza sa fie prezentata atat in cadrul apropiatei Conferinte de evaluare a Tratatului FACE, cat si in dialogul bilateral intre Washington si Moscova, a completat De Sutter.

Concluzie: procesul a fost stopat “cu ajutorul” Moscovei, prin filiera comunista psd-ista finantata din Rusia, care a vazut o primejdie (in 2003) in acordarea cetateniei romane din momentul ce moldovenii pot avea doua cetatenii (pericolul Unirii). Acordarea masiva a cetateniei romane la momentul actual nu este sprijinita nici de fortele democratice din Romania si din SUA, pentru ca prin asta guvernul romanesc si cel american doresc sa obtina un folos (prin convertirea “moldovenilor” in romani), care va fi aplicat pe viitor in geostrategia si geopolitica Romaniei (pentru ca e teritoriul stravechi romanesc) si SUA (pentru ca asta va micsora influenta geostrategica a Rusiei).

Cu stima,

Denis Curteanu.
31.05.2006


0 comments »

  1. Denis spune:

    Si azi peste un an de cand am presupus aceasta varianta se adevereste ca ea ar fi una reala: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=9820&art=26107&cHash=9618befbfo

  2. Puiu spune:

    bravo denis….
    cam lung dar merita citit!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+