P. Goma : „Samizdatizat din 1970, sunt internetizat din anul 2000”

0
21

„Samizdatizat din 1970, sunt internetizat din anul 2000”

Paul Goma,
Paris, 8 martie 2007

(continuare din nr. trecut)
– Nu era adevărat-adevărat ca în timp ce Goma era arestat, în aprilie 1977, scriitorii români îl excludeau din Uniunea Scriitorilor pentru “trădare de patrie” – adevărul-adevărat iese din gura Blandianei, la sfârşitul anului 2006, când Arpagica nu-şi aduce aminte de acea şedinţă a Consiliului, iar Manolescu nu crede ca era adevărată-adevărată excluderea povestită de Goma (totuşi, dovedită cu documente de la CSNAS, publicate în anexa Bărbosul din Culoarea Curcubeului): povesteşte el (tot la Manolescu-UNESCO am rămas) Iliada neînfricatului scriitor român, cel care nu permitea, mă-nţelegi, partidului sa dicteze chiar orice, ca vodă prin lobodă, primind pe loc replica meritată… În filmul “Strict decret” de Mariana Sipoş, unde există şi “documente de epocă” pot fi văzute scene de la Congresul Vitejilor ingineri ai sufletului omenesc din iunie 1977. Blandiana: prezentă la tribună, ia notiţe, Titus Popovici (el nu ia notiţe), Buşulenga stă demnă, verticală, Nichita se agită, comunicînd cu Doinaş, Croh se ascunde, Fănuş: ba, Bogza aplaudă în transă glumele băşinetice ale Ceauşescului, Jebeleanu se tot mută după camera de filmat, în sală A.D. Munteanu, M. Iorgulescu, Hăulică, Mircea Ciobanu, departe de a avea mutre de înmormântare (doar Ceauşescu anunţase “desfiinţarea cenzurii” care anunţa piteştizarea editorială – şi morală – a scriitorilor români!), tresaltă pe scaun şi aplaudă frenetic, în picioare, ca decăzutul Şerban Cioculescu;
– Nu era adevărat-adevărat ce pretindea Goma: că în 1990 Liiceanu, după ce îi solicitase şi îi tipărise volumul de mărturii Culoarea curcubeului (despre mişcarea pentru drepturile omului din 1977 – tot nu v-aţi adus aminte de acel eveniment, luminători ai poporului de la Cuvântul?, s-au împlinit 30 ani de-atunci – şi eu care credeam că din acest motiv m-aţi invitat să particip la cumetria curat-culturală despre, zi-i pe nume: angoasă), Liiceanu, re-spuneam, îl retrăsese precipitat din librării, îl depozitase, iar în 1992 îl trimisese la topit la fabrica de hârtie Buşteni. Adevărul-adevărat este cel susţinut de Kleininger, repetat în ecou de Sorin Mărculescu: cartea cea topită cunoscuse o sumedenie de ediţii, care de mai care…
Pe atunci, dacă nu fusesem victimă a vreunei spaime (istorice, să-i zicem), eram capabil să mă mir – şi mă miram:
– cum a fost posibil ca scriitorii – colegi ai mei – să nu scoată măcar un oftat în 1970, când fusesem total interzis de a publica, în urma turnătoriei lui Ivasiuc, luată în serios de directorul editurii Marin Preda?, ba mă “consolau” astfel : «Lasă, bătrâne, că scrii tu alta, mai groasă…», citat din Dimisianu; «Dacă şi tu: te dai la Ceauşeasca…», acesta fiind Sorin Titel;
– cum a fost posibil ca, în timp ce eram arestat, în aprilie 1977, scriitorii să fie de acord cu excluderea mea – pentru “trădare de patrie”?;
– a fost – oare – posibil ca un cărturar (Liiceanu) să distrugă carte, ştiind că neamul nostru este unul fără-hârtii?;
– a fost posibil ca scriitorimea – cu mic cu mare – să se… solidarizeze, în 1997 o dată-n viaţă, la trâmbiţarea ukazului Monicăi Lovinescu, dictat ei la telefon, la Paris de Liiceanu şi Adameşteanu: “Îmi pare rău că l-am cunoscut pe Paul Goma”?; să se solidarizeze cu N. Manolescu, autor al editorialului din România literară, 1998 intitulat: “Adio, Domnule Goma!”?; să facă front comun îndărătul aceluiaşi Manolescu în 2005, rostitorul ukazului: “Goma a scris texte antisemite” – din aceeaşi mişcare lovindu-l şi pe L.I. Stoiciu, redactorul-şef al Vieţii româneşti care publicase “antisemitismele”?
În fine, este posibil ca…
…ambasadorul USA Taubman să se ocupe, nu de trebile americane în România, ci de Holocaustul în România şi de aplicarea Ordonanţei de Urgenţă împotriva celor care ar îndrăzni să nu fie întru totul de acord cu diktatull istericului filomaghiar Wiesel?;
…acelaşi să impună edificarea, în Cişmigiu, a unui monument “în memoria celor 378 militari americani căzuţi la datorie în România în timpul celui de Al Doilea Război Mondial pentru libertatea Europei şi gloria Statelor Unite ale Americii” – când toată lumea ştie: americanii-liberatori fuseseră piloţi de bombardiere, ne făcuseră zob Ploieştiul şi Bucureştiul iar la 4 aprilie 1944 în zona Gării de Nord uciseseră între 5 000 şi 25 000 de civili, în majoritate refugiaţi basarabeni-bucovineni adunaţi acolo în vederea “dispersării” în vestul ţării?;
… ca ambasadorul Israelului în România, cu o obrăznicie nemaintâlnită de la Vâşinski, să încalce nu doar regulile elementare ale bunului simţ dar si normele diplomatice internaţionale, amestecîndu-se într-un mod, nu doar abuziv, ci de-a dreptul: nesimţit în „treburile interne” ale Statului în care este acreditat ?; să mă denunţe, nu la Ministerul de Externe, cum ar fi făcut orice alfabetizat, ci la Ministerul de Interne (la Securitate! cea eternă, nu la “fosta”), protestînd împotriva decernării cetăţeniei de Onoare a oraşului Timişoara?
Nimeni-nimeni-nimeni dintre directorii de conştiinţă ai Patriei noastre nu a formulat măcar o jumătate de mirare, un sfert de indignare, doar scriitorul-gazetar este peste tot în lume indignatul de serviciu? A fost posibil?
Răspuns prin răspunsul lui T. Mazilu: «Da – în România totul este posibil».
Să nu te-apuce spaima ? Ba să te-apuce.
Cum de a intrat în Europa această ţară a mea?

Paul Goma
P.S. Mi-aţi recomandat: Textul să nu aibă mai mult de 4500 caractere. Eu nu-i număr unui text “caracterele” – ci măsor caracterul. Dacă îl găsiţi prea-prea, ori/chiar foarte-foarte (şi nu intră!) anunţaţi-mă. Samizdatizat din 1970, sunt internetizat din anul 2000. Veţi putea sa vă miraţi, ofensaţi, precum fostul meu prieten Antonesei: “Circulă de la o vreme, pe internet, un text de Goma…”
P.G.


http://www.flux.md/p/index.php?action=show&idu=20011&cat=Editia%20de%20Vineri&rub=Cultura&num=13

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ