Parlamentar român: Este nevoie să înființăm un minister al românilor de pretutindeni

0
30

Viorel Badea, senator în Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal a fost prezent la Universitatea de Vară Izvoru Mureșului unde a atras atenția asupra înființării unor organisme guvernamentale pentru românii din diaspora și a celor aflați în provinciile istorice.

Prezent miercuri la Universitatea de Vară a românilor de pretutindeni Izvoru Mureșului, senatorul PNL Viorel Badea ales în colegiul din diaspora a declarat că politica pentru românii de pretutindeni a statului român este „profund haotică” și a pledat pentru o reformă din interiorul instituțiilor.

„Singura posibilitate a schimba efectiv ceva este să începem de la o schimbare de la interiorul instituțiilor, pentru că de multe ori instituțiile sunt rădăcina tuturor relelor. În momentul acesta, politica statului român față de românii de pretutindeni este una profund haotică și pentru a putea face ordine în acest haos, trebuie să facem ordine în instituții trebuie să schimbăm resursele, fie că este vorba de resurse umane, fie că este o vorba de o upgradare a resurselor financiare. (…) Consider că este nevoie să înființăm un minister al românilor de pretutindeni, care să adune în sine tot ceea ce înseamnă interes instituțional al statului român pentru diaspora românească și pentru comunitățile învecinate”, a declarat senatorul Viorel Badea citat de Agerpres.

Tot în această conferința el consideră că acest minister ar trebui să aibă doua viziuni, una pentru românii care trăiesc în diaspora și care au un anumit tip de probleme și a celor aflați în jurul granițelor României.

Parlamentarul a pledat pentru înființarea unei noi instituții pentru repatriere și reintegrare a românilor ce vor să investească în România cât și pentru reînființarea oficiului pentru Republica Moldova.

„Mai mult ca niciodată este necesar ca România să se implice în protejarea și promovarea intereselor cetățenilor români din Republica Moldova și pentru a promova aceste interese, trebuie să se creeze o instituție”, a menționat Viorel Badea citat de Agerpres.

 

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ