Partidul Comuniştilor este o ruşine

0
8

Un coleg de facultate, amator de politică, mi-a reproşat zilele trecute că sunt „mai radical” ca altădată, când criticam intransigenţa lui Roşca şi refuzul lui de a coopera cu Mircea Snegur, când salutam alianţa Frontului Popular Creştin Democrat (şi unionist pe atunci) cu partidul Renaşterii şi Concilierii, fondat de o aripă mai avansată, dar totuşi proceseistă, a agrarienilor, apoi sprijineam Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, formată de partidele prounioniste conduse de Matei şi Roşca şi cele proceseiste ale lui Snegur şi Diacov.„Cred că dacă PCRM s-ar numi altfel, tu ai fi mai indulgent şi nu l-ai considera pe Roşca trădător pentru că s-a aliat cu Voronin. Dar partidele, ca şi oamenii, trebuie judecaţi după fapte, nu după denumirea lor, şi, dacă PCRM este proeuropean, nu contează că se numeşte comunist; important este ca pisica să prindă şoareci, nu contează culoarea ei”, a argumentat colegul.

Recunosc că prietenul meu de studenţie are, parţial, dreptate: dacă PCRM s-ar numi altfel, atitudinea noastră faţă de acest partid ar fi alta. Însă numele unei formaţiuni politice nu este un lucru fără importanţă, mai cu seamă al unei formaţiuni care ne guvernează.

Imaginaţi-vă că armata germană ar purta în continuare uniforma şi steagurile fasciste sau că Armata Naţională ar purta uniforma şi steagurile Armatei Sovietice. De ce însă nu ne revoltăm că pe fruntea PCRM mai este lipit portretul lui Lenin, şi pe el scrie „criminal şi terorist”? De ce uităm că secera şi ciocanul comunist se înalţă pe un munte Himalaia de oase ale zecilor de milioane de oameni, nimiciţi în lagărele de concentrare create de Lenin? Nomen est omen, spuneau latinii. Numele este un semn, o prevestire a viitorului. Numele unui partid, ca şi uniforma unui militar, ca steagul pe care îl poartă „prevesteşte” genul de acţiuni pe care le are în vizor.

Voronin spune azi că se dezice de „lupta de clasă!”, de obiectivul distrugerii lumii „până la temelie” şi de cel al stârpirii „duşmanilor de clasă” sau „duşmanilor poporului” sub chipul burgheziei, popimii, intelectualităţii, chiaburimii…” El face însă lucrul acesta de formă, făţarnic, ca un puşcăriaş care se dezice de tatuajele sale, dând vina pe „greşelile tinereţii”. Crimele comuniste nu le ştergi cu un burete chimic. Comuniştii trebuie să plătească, după cum au plătit fasciştii.

Numele Partidului Comunist aflat la guvernare înseamnă o batjocură, o pângărire a memoriei milioanelor de oameni dispăruţi în Gulag. Prin alianţa cu comuniştii Roşca şi camarazii săi îi reabilitează pe comunişti, reabilitează PCUS-ul din care se trage PCRM, fără ca aceştia să-şi fi recunoscut măcar crimele şi să-şi fi cerut iertare de la victime. Voronin a cheltuit sute de milioane pentru restabilirea monumentelor ocupaţiei sovietice, şi niciun leu pentru cei care au fost „striviţi ca păduchii” de NKVD.

Voronin vrea să-i obişnuiască pe moldoveni cu ideea că 50 de ani de totalitarism au fost nişte ani obişnuiţi, „normali”, că nimic rău nu s-a întâmplat până la 1991. Roşca îl ajută să-şi atingă scopul. El tace complice când PCRM restabileşte privilegiile foştilor nomenclaturişti, când îi decorează pentru „meritul” de a fi fost nişte marionete, nişte instrumente docile ale regimului totalitarist şi al celui de ocupaţie.

PCRM e o ruşine pentru moldoveni. Asta cu atât mai mult cu cât Voronin declară deschis că nu este comunist, ci social-democrat şi păstrează numele de PCRM doar în scopuri electorale. Clanul îi tratează pe moldoveni ca pe o turmă, ca pe o gloată care nu gândeşte, care acţionează din instinct, reflexiv. Roşca demonstrează un dispreţ similar faţă de alegători. Este ruşinos, descalificant pentru un intelectual să colaboreze cu PCRM. Asta înseamnă să-ţi dispreţuieşti „poporul” de azi şi de ieri, să-ţi batjocoreşti trecutul.

Voronin vrea să ne obişnuiască cu ideea că PCRM e un partid obişnuit, european chiar. Roşca îi face jocul în acest sens. Dar cu Lenin nu ajungi în Europa. Şi nici cu Marx, ale cărui „biblii” – „Manifestul Partidului Comunist” şi „Capitalul” au intrat în topul primelor 10 cărţi dăunătoare de pe glob.

Politica este o artă a compromisului, dar nu a compromisului total, nu al trădării, nu al ticăloşeniei, nu al minciunii fără oprelişti, nu al cinismului nelimitat, nu al relativismului moral fără margini. Nu poţi spune azi una, iar mâine cu totul altceva. Apele trebuie limpezite, valorile puse la locul lor, ca moldovenii să-şi poată da seama în sfârşit pe ce lume se află şi încotro trebuie să meargă. PCRM mizează pe tot ce e mai rău în noi.

E o diferenţă, o mare diferenţă între Snegur şi Lucinschi, pe de o parte, şi Voronin, pe de altă parte, deşi toţi trei sunt educaţi de acelaşi partid. Faptul că Snegur şi Lucinschi au renunţat la numele comunist este de o importanţă covârşitoare pentru revenirea societăţii noastre pe drumul normalităţii. Mai cu seamă Snegur a evoluat mult, devenind nu numai proeuropean, dar şi acceptându-şi identitatea românească. Până la Voronin, democraţia noastră se dezvolta pe linie ascendentă şi Alianţa pentru Democraţie şi Reforme avea toate şansele să ne apropie de poarta Europei şi să obţină pentru RM statutul de membru asociat al UE. Astăzi, democraţia din RM abia gâfâie, strivită de cizma PCRM, şi doar prezenţa Occidentului îi mai prelungeşte viaţa. De ce a declanşat Roşca atunci o campanie furibundă pentru „mâini curate” şi de ce tace acum, când aproape toată economia RM a încăput pe mâinile deloc curate ale unui clan? De aceea că aceste mâini îl mângâie pe creştet?

Când PCRM spune: eu vă voi duce în Europa, trebuie să ne imaginăm fanfara unui regiment SS pocăit care ne întâmpină la gara din Bruxelles.

autor: Nicolae Negru

sursa:http://www.jurnal.md/article/2870/

NICIUN COMENTARIU

  1. ma mindresc ca mai exista asa oameni in basarabia,totusi cred ca esti prea dur cu rosca.desi nu te cunosc te respect pu suflul de nationalism pe care il ai in tine

LĂSAȚI UN MESAJ