PCRM și Igor Dodon, anti-unioniștii de serviciu

0
9

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, critică în continuare unioniştii şi afirmă că fracţiunea sa va face tot posibilul pentru a nu permite dezvoltarea spiritului românesc pe teritoriul R. Moldova anunță Union.md. „Suntem împotriva faptului ca unioniştii, de genul lui Mihai Ghimpu să fie în actul de guvernare”, a precizat Dodon în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV. Acesta a adăugat că autorităţile nu ar fi trebuit să permită desfăşurarea marşului dedicat Unirii cu România, anunţat pentru data de 25 martie, ora 16.00 de Platforma civică Acțiunea 2012.

Ieri, reprezentanţii fracţiunii comuniste din cadrul Consiliului Municipal Chişinău au cerut primarului Dorin Chirtoacă să fie anulată autorizaţia pentru desfăşurarea „Marşului Unirii”.  “Fracţiunea PCRM din CMC este îngrijorată de susţinerea de către primarul Dorin Chirtoacă a marşului unionist, cu ocazia împlinirii a 94 de ani de la unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România şi va iniţia un demers privind anularea autorizaţiei pentru acţiunea respectivă. Fracţiunea PCRM consider că această acţiune este o provocare murdară a unioniştilor, menită să distrugă stabilitatea social-politică din ţară şi statalitatea moldovenească”, se arată într-un comunicat al fracţiunii PCRM din Consiliul Municipal Chişinău. Despre inițiativa comuniștilor au scris și: Timpul, Publika, Union, InfoPrut, Moldova.org, NewsMoldova, Radio Chișinău, InfoTag.

27 martie 1918 unirea basarabiei chisinau 25 martie

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ