RSS Feed

Pe 14 iunie chișinăuienii votează european. Să păstrăm Chișinăul pe harta civilizației!

0

iunie 13, 2015 by Marcela Tusca

ceasSe spune, și nimeni nu poate contesta asta, că la Chișinău alegerile locale sunt mereu geopolitice.

Că, de fiecare dată, alegătorii sunt puși să aleagă nu între potențialii gospodari ai capitalei, ci unul dintre cei doi vectori ai Basarabiei, spre Vestul european, sau spre Estul rusesc. Faptul că, la mai bine de un sfert de secol de la falimentul ideologic, economic și moral al Uniunii Sovietice, mai avem nostalgici ai regimului care a rămas în istorie cu stigmatul de a fi adus cele mai multe nenorociri popoarelor pe care trebuia să le fericească nu este întâmplător.Spre deosebire de toate statele ex­comuniste ale Europei Centrale și de Est, Republica Moldova a ales în intervalul scurs de la prăbușirea URSS să se bâlbâie între cele două direcții, proces cu consecințe dramatice pentru populația acestui stat. Absența progresului, similar celui din țările desprinse din blocul bolșevic, și lipsa de perspective au ca principală cauză tocmai duplicitatea acestui mod de gândire, indecizia și lașitatea autorităților de a face transformările radicale ale societății care să smulgă definitiv statul din captivitatea ideologică a Kremlinului. Chișinăul nu face excepție de la această regulă, iar tentativele de a împleti cele două opțiuni au rezultate vizibile. Capitala republicii Moldova este un oraș hibrid, o struțo­cămilă urbanistică în care modernizările europene se alternează cu mizeria și promiscuitatea specifică aglomerărilor urbane pe care le poți întâlni doar în spațiul atins de comunism. Un teatru de luptă în războiul dintre trecutul bolșevic și normalitate.

De 26 de ori mai săraci

Problemele Chișinăului sunt evidente pentru toată lumea și este mult mai greu să nu le observi. Nici de soluții nu duce lipsă capitala Republicii Moldova. Din nefericire, cele mai multe dintre acestea sunt utopice și nu țin cont de cel mai important lucru: lipsa fondurilor necesare. Orice comparație cu o altă capitală europeană poate avea rezultate ridicole pentru cea mai importantă aglomerare urbană a Basarabiei.

Nici măcar o comparație cu un oraș de provincie dintr­-un fost stat comunist nu dă șanse Chișinăului. De exemplu, Oradea, cel de­al zecelea oraș ca mărime al României, cu o populație de 200.000 de locuitori, derulează în acest an, investiții de 130 de milioane de euro numai din fonduri europene. Tot ceea ce pare un vis azi la Chișinău, reabilitări de infrastructură, modernizări, într-un cuvânt civilizație, se produce din granturi europene.

Prin alăturare, întregul buget al capitalei noastre, cu circa 800.000 de locuitori este de circa 100 de milioane de euro, din care nici 20% nu ajung pentru investiții. Aritmetica simplă ne arată că pentru confortul fiecărui cetățean al Oradiei se alocă fonduri cât pentru 26 de chișinăuieni. „Secretul” acestei diferențe îl știe toată lumea: opțiunea europeană a orașului din vestul României. Nimic altceva…

Dacă Europa nu e, nimic nu e!

În fața alegătorilor din Chișinău se perindă zeci de candidați care promit că vor transforma capitala într­o oază de civilizație. De la personaje sinistre care amenințau cu împușcarea copiii noștri și până la dealeri auto care au făcut averi colosale ­ într­un stat în care taxele și impozitele, care ar trebui să se întoarcă în investiții, sunt facultative pentru cei care au în cont sume în euro mai mari de cinci cifre.
Niciunul dintre ei nu vorbește însă despre resursele financiare pentru aceste investiții. Pentru că ele nu există, ceea ce face ca proiectele lor să rămână simple mâzgălituri pe hârtie. Ne place sau nu, ceea ce avem azi în Chișinău, e maximum ce se poate atinge cu banii de care dispune capitala, iar cine susține altceva minte fără rușine. De aici și caracterul geopolitic al alegerilor locale, conflictul dintre oportunități și stagnare, dintre civilizație și nostalgii parazitare bolșevice. Înainte de toate, Chișinăul are nevoie de o opțiune europeană, de un vot pentru civilizație și demnitate umană, nu pentru „mitraliere” bipede care promit „mai bine” de pe panouri publicitare plătite cu zeci de mii de euro, iar mâine, așa cum au mai făcut­o, să pună lunetele armelor pe pruncii noștri.

Comentatorul politic Vitali Catană este categoric: „Uniunea Europeană înseamnă pentru noi singurul model de dezvoltare la care ne putem raporta. Moscova nu are cum să fie un reper pentru că aceasta înseamnă sancțiuni, intoleranță și un fel de urbanism sălbatic. Dincolo, însă, de opțiunea geopolitică și civilizațională, contează și persoana candidatului. Iar Greceannaia și PSRM­ul pe care ea îl reprezintă înseamnă implicarea în hoțiile de la BEM, cu alte cuvinte înseamnă opțiunea pentru corupție și hoție făcută bună știință”. La fel consideră și analistul politic Anatol Țaranu: „Dacă municipiul Chișinău este câștigat de un primar ce reprezintă forțele pro­europene, aceasta înseamnă că vectorul european de dezvoltare rămâne în preferințele majorității alegătorilor, și invers. De aceea este important capitala să fie câștigată de un exponent al unei forțe pro­europene”.

Un simbol al apartenenței europene

Chișinăul este mai mult decât un oraș, mai mult decât o capitală. Chișinăul este în primul rând un simbol. Unul care NU TREBUIE să cadă pe mâna celor care disprețuiesc apartenența noastră europeană și nu plănuiesc să își bată joc de ea. Un simbol care nu poate încăpea în buzunarul celor care fug periodic la Kremlin pentru a se adăpa de la ugerul țarului cu fonduri și tactici de dinamitare a traseului european firesc al Republicii Moldova. Un loc în care fiecare cucerire a celor care au redat demnitatea Republicii Moldova trebuie păstrat, în care străzile cu denumiri de personalități, locuri istorice și orașe ale spațiului nostru cultural trebuie să rămână și pe care, cu sprijinul UE, să îl transformăm într­o adevărată capitală europeană. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Valentin Buda

http://evzmd.md/politica/268-politic/21384-pe-14-iunie-chi%C8%99inauienii-voteaza-european-sa-pastram-chi%C8%99inaul-pe-harta-civiliza%C8%9Biei.html


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+