Pe 22 octombrie se anunță cea mai mare ieșire în stradă din România ultimilor ani

0
25
  1. Tiberiu M. Pană: Moldova de dincolo și cea din fiecare dintre noi sunt tot una!

Programele comune, derulate în acest an de cele două mişcări, au adăugat cărămizi noi în zidul redeşteptării noastre naţionale. Marşul din 27 martie a. c., „Sfatul Ţării 2” şi adoptarea cu acel prilej a Foii de parcurs a Reunificării 2018, „Hora Quest” (campania de informare unionistă în 600 de comune dusă la bun sfârşit de tinerii moldoveni), sunt asemenea exemple de lucru bine gândit şi făcut.

Programul „Cunoaște-ți țara”, desfăşurat între 24 iunie şi sfârşitul lunii septembrie, a facilitat vizitarea României de mai multe zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, derulându-se astfel cel mai amplu program național de cunoaștere de către aceştia a realităților sociale și culturale din Patria- Mamă. Prilej pentru a contribui, prin contactul nemijlocit cu realităţile româneşti de la faţa locului, la eliminarea numeroaselor stereotipuri pe care propaganda antiromânească le-a difuzat cu îndârjire şi ferocitate de-a lungul timpului.

http://infoprut.ro/45354-prof-tiberiu-m-pana-moldova-de-dincolo-si-cea-din-fiecare-dintre-noi-sunt-tot-una.html

 

  1. Cenaclul Literar Transfrontalier „Maşina cu poeţi”, inițiat la Cernăuți

La Cernăuți a fost constituit Cenaclul Literar Transfrontalier „Maşina cu poeţi”, propunerea lectorului universitar Gina Puică, a Clubului de Iniţiativă Literară (CIL) şi a academicianului Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Prima reuniune a cenaclului literar s-a desfăşurat pe 26 septembrie, în  cadrul librăriei „Mihai Eminescu” a Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, informează Euromedia Bucovina. Aceasta a fost deschisă de  academicianul Vasile Tărâţeanu, după care a vorbit domnişoara Gina Puică, lector la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, conducătoarea lectoratului de limbă română de la Universitatea Naţională „Iurii Fedcovici” din Cernăuţi.

http://infoprut.ro/45352-cenaclul-literar-transfrontalier-masina-cu-poeti-initiat-la-cernauti.html

 

  1. Comănescu: E important ca Republica Moldova să valorifice oportunitățile oferite de parteneriatul cu NATO

Ministrul român al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a avut vineri o întrevedere cu ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Șalaru, prilej cu care a subliniat importanța valorificării de către Chișinău a oportunităților oferite de parteneriatul cu NATO, informează MAE.

Într-un comunicat remis presei, Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) precizează că cei doi demnitari au exprimat satisfacție față de nivelul și dinamica relațiilor bilaterale, precum și interesul de a continua aprofundarea cooperării.

http://independent.md/comanescu-e-important-ca-republica-moldova-sa-valorifice-oportunitatile-oferite-de-parteneriatul-cu-nato/#.V_K1aMm50Ts

 

  1. Relația România-Republica Moldova în strategii

Fiindcă perspectiva integrării europene s-a îndepărtat, în loc să se apropie (deși nu suntem de acord că obiectivul menționat în declarația semnată de Băsescu și Ghimpu nu mai poate fi atins niciodată), o strategie de abordare a relațiilor dintre România și Republica Moldova ar trebui să urmărească scopul minim al transformării Prutului într-un hotar simbolic, fără vreo piedică în calea cunoașterii și recunoașterii reciproce, a conlucrării în interes comun, a conviețuirii în fapt, așa încât reUnirea să devină doar un act „birocratic”, formal, la îndemâna tuturor. O reUnire cu rădăcini puternice în realitatea cotidiană, nu doar în trecutul interbelic și cel secular.

http://www.ziarulnational.md/nicolae-negru-relatia-romania-republica-moldova-in-strategii/

 

  1. Pe 22 octombrie se anunță cea mai mare ieșire în stradă din România ultimilor ani

Chiar dacă românii ies greu în stradă și de cele mai multe ori nu reușesc să se strângă în număr foarte mare, se pare că unioniștii vor reuși în acest an să strângă un număr impresionant de participanți. Dacă anii trecuți, marșurile pentru Unirea Basarabiei cu România au strâns mii sau zeci de mii de oameni în stradă, în acest an organizatorii par hotărâți să bată toate recordurile.

Organizatorii evenimentului au anunțat prin intermediul unui comunicat și a unui eveniment creeat special pe facebook că uriașa manifestare va avea loc, sâmbătă, 22 octombrie, la ora 14.00, cu plecare de la Hanul lui Manuc – Piața Unirii și va dura până la ora 17.00. Organizatorii își propun să rămână în stradă până când ”politicienii de la București, reprezentanți ai Guvernului și ai partidelor politice care au șansa de a accede în viitorul Parlament recunosc necesitatea Reunirii și își asumă acțiunile care vor duce la împlinirea acestui deziderat.”

http://ro.blastingnews.com/actual/2016/10/pe-22-octombrie-se-anun-a-cea-mai-mare-ie-ire-in-strada-din-romania-ultimilor-ani-001158233.html

 

  1. Mihai Ghimpu ar fi dispus să renunțe la mandatul de președinte al R. Moldova pentru ca „această funcție să fie mutată la Cotroceni”: Nu avem nevoie de două state românești, ci de România, țara noastră

„Unirea este o oportunitate și înseamnă viață mai bună. Mai devreme sau mai târziu se va împlini. Neamul românesc trebuie să-și recapete demnitatea și să intre pe deplin în Europa, nu pe jumătate. Am fost rupți de trupul țării și trebuie să conștientizăm toți moldovenii că suntem români”, a spus Dorin Chirtoacă.

La finalul acțiunii Partidului Liberal de la Iași, Mihai Ghimpu s-a prins în Hora Unirii, el declarând presei la final că ideea lansării la Ia;i a candidaturii sale la Președinție îi aparține.

http://www.activenews.ro/stiri-basarabia/Mihai-Ghimpu-ar-fi-dispus-sa-renunte-la-mandatul-de-presedinte-al-R.-Moldova-pentru-ca-%E2%80%9Eaceasta-functie-sa-fie-mutata-la-Cotroceni-Nu-avem-nevoie-de-doua-state-romanesti-ci-de-Romania-tara-noastra-136982

 

  1. Mihai Ghimpu pentru BZI: „Unirea Moldovei cu Romania este inevitabila”

Reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI au realizat in exclusivitate, un interviu cu Mihai Ghimpu, presedintele Partidului Liberal dinRepublica Moldova si candidatul formatiunii la alegerile prezidentiale din tara vecina. Mihai Ghimpu a purtat mesajul unionist in fata iesenilor, tema principala a liberalilor de peste Prut in aceste alegeri. Liderul Partidului Moldovenilor a vorbit despre unirea cu Romania, despre lupta cu adversarii pro-Rusia, dar si despre proiectele de viitor ale formatiunii.

Mihai Ghimpu (M.G.): Programul meu este legat de unirea Republicii Moldova cu Romania. Pentru ca la noi se vorbeste ca nu suntem romani, ci moldoveni, am venit aici, la Iasi, de unde s-a pornit Mica Unire, ca sa fie o dovada in plus pentru cei de acasa, dusmanii nostri cei rataciti, ca Moldova e Romania si noi suntem moldoveni romani si ca alaturi de munteni am realizat unirea.

http://pascani.bzi.ro/mihai-ghimpu-pentru-bzi-unirea-moldovei-cu-romania-este-inevitabila-18596

 

  1. Adunarea generală a Platformei Unioniste „Acţiunea 2012” la Chişinău

De curând, la Chişinău a avut loc Adunarea generală a membrilor „Acţiunii 2012” şi a Mişcării Civice „Tinerii Moldovei”. Din România au participat 60 de delegaţi ai Platformei Unioniste, organizaţiile alegându-şi separat echipele de conducere.

Numărul membrilor acestei mişcări civice este de ordinul zecilor de mii şi vă pot spune în mod cert că el creşte de pe o zi pe alta, într-un mod care reflectă interesul mare, dar şi insuflă o încredere în succesul acestei dorinţe de reîntregire a României.

http://www.graiul.ro/2016/10/03/adunarea-generala-a-platformei-unioniste-actiunea-2012-la-chisinau/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ