Dana Moraru: Pentru ea, pentru ROMÂNIA

7
11

Pentru prima dată, am auzit despre România și limba română de la bunica, pe timpul când eram o copilă care multe nu pricepea, dar care își imagina ceva frumos, ne mai văzut de ochii ei albaștrii. Bunica mereu pomenea despre vizitele sale la fratele ei din România. Avea o bucurie nedescrisă. Ne spunea povești, ne cânta românește și chiar am învățat o poezie patriotică de la ea cu puțin înainte de a păși pragul școlii :” Roșu, galben și albastru, E al nostru tricolor, Să ne pupe în … cazacii, Că Moldova nu e a lor”. Cu toate că aveam multe întrebări referitoare la acestă poezie, bunica îmi explica ca pentru orice copil curios. Multe nu înțelegeam, dar am prins din explicația ei cuvântul “România”. Un pic mai târziu, când eram mai măricei eu și fratele meu au descoperit ceva frumos și uimitor pentru noi. Credeam că bunica noastă a făcut rusa la școală, cât ne-am înșelat. A făcut patru clase de școală românească. S-a dovedit că ea nu știa nici o boabă în limba rusă, era o limbă străină ei. Și acum îmi amintesc momentul când a deschis o carte de a nostră, în limba română și a început a citi. O admiram, iar o admiram și ne bucuram. De atunci, mi-am zis în sinea mea că am să ajung acolo, în România. Drumul spre țara visurilor mele din copilărie devenea plin de obstacole, cu cât mi-o doream cu atât eram departe de ea. Ajungeam în țări care nu credeam că voi ajunge vreodată, iar șansa de a fi acolo unde îmi doream mi se părea că a dispărut la un anume moft al sorții. Încercările au fost multiple, dar nu zadarnice, pentru că în cele din urmă am reușit.

Mulți mă întrebau de ce tocmai România? “ Ești o separatistă!” La început, încercam să le explic prietenilor mei motivele, făceam diferența dintre Moldova și România, însă acestă comparație devenea ca o ofensă la adresa lor și a țării în care m-am născut. O perioadă, la acestă întrebare deja „delicată” preferam să le răspund cu mult zâmbet și mai în glumă, de a nu stârni polemici.

Deja sunt al treilea an, aici, în România. Am devenit parte din ea, cu totul. O scurtă despărțire mă face să mă sufoc, să mă simt mai prost. Acest sentiment pe care îl port pentru România, e la fel ca dragostea. Când iubești pe cineva mereu vezi în toți/toate doar pe acel/acea dorită de inima ta. Am avut ocazia să văd multe locuri îndepărtate și în toate parcă vedeam un oraș din țara mea dragă. Kiev-ul mi-l asociez cu Târgoviște, unde nu te întorci biserici, Verona din Italia cu Brașovul și Sibiul, iar unele orașe mai mici din Polonia cu unele de aici, din România și tot așa.

Acum, de mă întrebați: “De ce România?  Răspunsul e simplu: dacă îmi strălucesc ochii de bucurie, înseamnă că trăiesc intens, iar dacă în toate o vad numai pe ea, înseamnă că o iubesc. Puțin îmi pasă ce cred alții despre ea, eu îmi aleg ce-mi aparține. ROMÂNIA, TE IUBESC!!!

7 COMENTARII

  1. Superb, m-a impresionat pana la lacrimi.. si impartasesc aceleasi sentimente vis-a-vis de tara noastra. Pe langa asta, consider ca unirea cea mai importanta a romanilor este cea a sufletelor, pentru ca multi dintre noi itraim in aceiasi tara dar suntem dezbinati. Dupa aceasta unire a sufletelor si a cugetelor, unirea teritoriala va veni de la sine, fara sa mai fie nevoie de vreo interventie si nicio tara sau lege nu va putea vreodata sa se opuna unirii a doua tari ce alcatuiesc un singur popor.. pana atunci e nevoie ca romanii de pe ambele maluri ale Prutului sa isi regaseasca identitatea nationaleresul si sa realizeze ca interesul national este mai presus de cel individual. La multi ani romani!!..

LĂSAȚI UN MESAJ