”Pînă ce vocile ne vor despărți!”

0
69

aliona-eurovisionEurovisionul nu mai e demult un concurs al Europei unite prin cîntec, se pare. Deja de mai mulți ani factorul geopolitic este cel care desemnează cîștigătorii. Așa s-a întîmplat și în această seară, iar victoria Danemarcii nu e deloc o surpriză, multe dintre topurile de specialitate o văzuseră de acum mai bine de o lună ”Marea cîștigătoare”. Însă ce m-a făcut să fiu cu adevărat oripilată de tot show-ul ăsta păcătos este ”dezbinarea produsă între frați”. Cei mai mulți dintre românii de peste Prut ne acuză de trădare și lipsă de recunoștință pentru faptul că ai noștri au oferit cele 12 puncte Ucrainei (pare aceeași situație ca cea din 2005 de la Kiev, atunci noi am acordat României 8 puncte și Rusiei 12 și atunci ca și acum cele 12 puncte îs lipsite de relevanță).

Nu neg, chiar e o absurditate să acorzi unei piese ca cea a Ucrainei 12  puncte( ”Ce mai zi a Europei cînd gîndul nostru e, de fapt, spre Uniunea Euro-Asiatică” – ar zice mulți), dar, domnilor, să fim serioși, de ce fel de trădare poate fi vorba (cînd anul acesta în premieră au votat și transnistrenii). Transnistria se vrea integrată undeva, iar acel undeva trebuie să fie Moldova, în cosecință trebuie să ne asumăm unele acțiuni chiar dacă aparent ele nu ar releva voința întregii populații. De care trădători poate fi vorba, Fraților?!

Cred că doar atunci cînd se va elimina orice deziderat politic sau financiar din acest concurs și se va vota cu adevărat ce se cîntă și cum se cîntă, numai atunci poate fi vorba de Concurs adevărat și poate nu vor mai exista astfel de probleme care instigă, de fapt, la ură etnică și xenofobie. Ne bucurăm atât de performanța Alionei, cît și de cea a lui Cezar!

Mă bucur de ceea ce sînt și nicidecum nu-mi pare că semăn cu o trădătoare!

Uniți nu ”pînă vocile ne vor despărți”, ci pentru eternitate!

Cezar2-aufmacher-285098-23-8d627149288f4e41a2e56e8f3919b644

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ