Pirogan Vadim

0
83

Vadim Pirogan s-a născut în satul Rădoaia, judeţul Bălţi, România, la 28 iunie 1924.

Tătal, Ştefan Pirogan, a participat la Primul Război Mondial în armata ţarului rus, la Odesa, unde a luat parte activă la evenimentele Unirii din 1917-1918. În 1924 a fost ales primar la Bălţi, post pe care l-a mai ocupat de două ori până în 1934. A fost prieten bun cu Anton Crihan, Ion Codreanu, Constantin Stere, Gheorghe Iunian, Costache Leancă, Pan Halippa, Ion Pelivan, Emanuil Catelli… A fost membru al partidului Ţărănist-Radical cu Constantin Stere şi Gh. Iunian. Deşi era simpatizant al socialiştilor, a fost arestat la 13 iunie 1941 de sovietici şi a murit de foame în lagărul Ivdel din Ural.

Vadim Pirogan a fost absolvent a 5 clase în liceul „Ion Creangă”din Bălţi.

În dimineaţa zilei de 28 Iunie, a anului 1940, în chiar ziua sa de naştere , când se pregătea să-şi serbeze împlinirea celor 16 anişori, pornind aparatul de radio şi ascultând postul de la Bucuresti, avea sa auda, înspăimântat de groază, anunţul transmis de ministrul Tătărescu ,care spunea :
“ Să fim liniştiţi , să fim uniţi < ???…> În acest moment de grea cumpănă se cedează BASARABIA Uniunii Sovietice. În timp de trei zile armata română se va retrage din Basarabia în ordine şi linişte. Ţara noastră e nevoită să facă acest pas dureros ca să evităm vărsările de sânge ! “
Copilul Vadim Pirogan a înţeles tragedia acelui moment, tragedia întregului neam Românesc din Basarabia , aşa cum stau mărturiile scrise în cărţile Domniei sale, precum au fost publicate şi în cartea “ BASARABIA în GULAG “ de SERAFIM SAKA .

După ocupaţia sovietică s-a înscris în prima lună la OVIRul sovietic să plece în România, dar a fost arestat la 25 iunie 1941 ca spion român. A stat 5 ani în lagărul cu regim aspru Taişet Bratsk(Irkuţk), unde din 1200 de români basarabeni au supravieţuit numai 150.

În 1946 se întoarce la Bălţi, se înscrie la Institutul Pedagogic, facultatea de engleză, cu voia NKVDului, dar după un an pleacă în Ucraina, de teama sa nu fie din nou arestat. La Lvov i se pierde urma şi scapă de deportarea din 1949.

În 1947 se înscrie la Institutul de ingineri silvici la Lvov, dar peste trei luni este dat afara ca fost condamnat politic şi alungat din oraş. Prin intervenţia basarabeanului Alexandru Medveţchi, medic-şef la spitalul de tuberculoză osoasă din Lvov, obţine un paşaport nou şi o viză de reşedinţa în Lvov unde lucrează şofer timp de 20 de ani.

În 1958, după moartea lui Stalin, este reabilitat şi se înscrie la o şcoală obţinând atestatul de absolvire a şcolii medii.

În 1961 studiază la Politehnica din Lvov, secţia serală, pe care o absolveşte în 1968 la 44 de ani. Lucrează în parcul de autobuze din Lvov în diferite funcţii: inginer-mecanic, şef de coloană, de producţie şi inginer principal.

În 1970 se transferă la uzina de autobuze „LAZ”, unde timp de 17 ani a fost şeful bazei auto.

În 1974 are un atac de cord, după care işi scrie memoriile de teamă că îmbolnăvindu-se să nu uite cele prin care trecuse (în limba rusă). Mai târziu, peste 20 de ani, aceste memorii la insistenţa unor prieteni scriitori, se vor preface în memoriile ce alcătuiesc trei volume. A fost sponsorizat, ajutat de colegul de liceu Sergiu Grossu din Paris.

În 1984 se pensionează şi întreprinde o călătorie cu automobilul Volga – 21, împreună cu soţia sa Veronica, de la Lvov la Vladivostok – 14000 de km., revăzând  Ţara săracă şi fărş alimente în magazine – nici ouă, nici carne, nici lapte, nici unt (la piaţa erau de toate de 3 ori mai scumpe).

În 1989 revine la Chişinău şi ia parte la mişcarea de renaştere naţională.

În 1995 editează primul volum, apoi celelalte două.

În 2002 a reuşit să înfiinţeze „Muzeul Memorial al Neamului” din Chişinău cu ajutorul financiar al unor români cu suflet mare din exil: Sergiu Grossu, Nicolae Dima – Washington, Gavrila Buju – Canada, Lidia Aştefanei – Craiova, V. Ştefanin – Craiova, Irina Mendell-Vrabie – Canada, Ovidiu Creangă – Toronto, Toma Istrati – România, Grigore Vieru, Anatol Corj, Nicolae Iaşcinschi – Germania, Marcel Bouros – Constanţa, Aurelian Serafinceanu – Deva şi mulţi alţii…Muzeul reprezintă istoria României, începând cu anul Unirii, crimele comuniste din Basarabia şi Bucovina, deportări şi arestări, razboiul de pe Nistru din 1992, Mi.carea de renaştere naţională din 1989, revoluţia din Decembrie 1989 în România.                                                               Sunt expuse documente, fotografii, jurnale, ziare, albume…

În anul 2003 a reuşit, împreună cu alţii, să înfiinţeze un centru cultural – „Memoria Neamului” – unde se organizează o dată pe săptămână cursuri pentru elevi şi studenţi, pentru ca aceştia să cunoască adevărul istoric, să afle despre tragedia basarabenilor şi crimele comise de comunişti, cursuri sponsorizate de un român din Germania.

Vadim Ştefan Pirogan a fost preşedintele şi fondatorul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a Veteranilor Armatei Române din Republica Moldova, ales în 1998, după decesul patriotului român basarabean Dumitru Crihan, fiul lui Anton Crihan, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România în 1918. A deţinut fucţia de vicepreşedintele a asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”.

Scriitorul şi deţinutul politic Vadim Pirogan s-a stins din viaţă la 16 ianuarie 2007, la vârsta de 86 de ani, la Chişinău, în acea zi urma să participe la Chişinău la lansarea unei cărţi „Românii de la est de Bug”, opera unui alt român, victimă a comunismului, Anton Golopenţia.

S-a aflat alături de soţia sa, Veronica, timp 58 de ani, având împreună trei copii. A luptat neostenit până în ultima sa zi pentru visul realizarea unui vis: Unirea Basarabiei cu România.

Autor: Constantin Chirilă
Surse: Destine româneşti, Wikipedia

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ