Poezii pentru/despre Basarabia

0
3852

Mihai Eminescu
La arme (M. Eminescu)

Auzi departe striga slabii
Si asupritii catre noi,
E glasul blândei Basarabii
Ajunsa-n ziua de apoi.

Si sora noastra cea mezina
Gemând sub cnutul de calmuc
Legata-n lanturi a ei mâna,
De streang târând-o ei o duc.

Murit-au… poate numai doarme
S-asteapta moartea de la câni
La arme,
La arme, dar români!

Pierit-au oare toti vultanii
Si soimii muntilor Carpati,
Voi, fii ai vechei Transilvanii
Sunteti cu totul enervati
Si suferiti în înjosire
De la Brasov pân-la Abrud,
Ca sa va tie în robire
Fino-târtanul orb si crud.
Si nimeni lantul n-o sa farme,
N-aveti inime, n-aveti mâni?
La arme, la arme,
La arme, frati români.

Maghiar, tatar cu cap de câne
De noi si azi îti bati tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Stramutam falcile din loc,
Si limba ta muiata-n ura

Ti-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ti-om baga pumnul nostru-n gura
Caci, câne, te iubim atât.
Si bratul nostru-o sa va farme
Si robi veti fi, mariti stapâni,
La arme, la arme
, La arme, frati români!

Iar tu, iubita Bucovina
Diamant din steaua lui Stefan
Ajuns-ai roaba si cadâna
Pe mâni murdare de jidan,
Rusinea ta nu are saman
Pamântul sfânt e pângarit…
Misel, si idiot, si faman,
Ce ai mai sta la suferit,
De-acuma trâmbiti de alarme,
Naltati stindardul sfânt în mâni
La arme, La arme, dar români.

Pierduti sunteti pe Cris si Mures,
E moarte, e lesin, e somn?
Au Dragos nu-i din Maramures,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-ai frânt a dusmanilor nouri,
N-ai frânt pe lesi si pe tatari,
Au Dragos, vânator de bouri,
N-ai sa vânezi si pe maghiari?
Rusine pentru cel ce doarme,
Sculati ca sa nu muriti mâni
La arme, La arme, dar români.

Din laur nemuritorii ramuri
O, tara pune-n frunte azi
Si-n tricolorul mândrei flamuri
Sa-nfasuri pieptul tau viteaz.
Si smulge spada ta din teaca
Si-ti cheama toti vitejii tai.
Si la razboi ea demna pleaca
Cu pui de soimi si fii de zmei
În rânduri, rânduri ea sa farme
Calmuci, tatari, dusmani, stapâni,
La arme, la arme, La arme, fratii mei români.

În Basarabia-i priveghi şi cânt de jale

Vlad Pârãu

Privind la graniţele sfâşiate,
La Prutul care apã nu-i, ci-i sânge,
Întreaga Românie-n chin se zbate,
Trecutu-nveninate lacrimi plânge…
V-aţi rupt voi, fraţilor, de orişice speranţã
Când dupã nouãzeci puteam sã ne unim,
Şi somn otrãvitor cu iz de ignoranţã
În sufletele voastre ţinut-a loc de imn.
Acum, deja-i târziu pentru cãinţã,
Vrãjmaşii nici atât nu ne permit,
Şi-un strâmb hotar, altar de suferinþã
Pe veci se aflã-n toţi pecetluit!
Cum poate încã-acest Pãmânt
Departe fiind de Patria strãbunã,
Sã nu se nãruie ca un strãvechi mormânt
La urmãtorul rãsãrit de lunã?
Cum de existã încã-o zi de mâine
Când tot ce-a fost e-atât de viu, şi-apoi
Cum schilodit-au România ca pe-un câine
Când toţi am stat, privind, fãrã de noi?
O, Doamne, ultima dreptate,
Şi noi suntem ai tãi, nu ne uita!
Schimbã Tu cruntul viitor şi, poate,
Sã surpi acest hotar cu mila Ta!
Iar peste voi, blestem prea greu sã cadã,
Netrebnici fii ai ţãrii, de-o veţi lãsa acum
Unirea cea din veacuri doritã sã n-o vadã

Sã nu pãleascã iar pe gloriosu-i drum!

Dar ce folos au astãzi aceste versuri seci
De nimeni nu citeşte şi nimeni nu le-ascultã?
Alţii s-au pus sã scrie dictatele din veci,
Al nostru chin de moarte şi suferinţã multã…
În Basarabia-i priveghi şi cânt de jale,
Naţiunea e un cimitir ce plânge-va,
Dar lacrimi nu-s şi când respiri te doare…
Cum puteţi suporta aşa ceva?

Imnul Basarabiei

Vlad Pârãu

Pe Prurul ars de soare, pe Prutul ars de sânge,
Istoria se scrie, istoria se plânge
Şi stãm uitaţi de veacuri, statui în hora mare…
Fracturã-a unitãţii, îmbrãţişarea doare.
Şi ne-am uitat de nume, şi ne-am uitat de limbã,
Iar pentru noi în veci nimic nu se mai schimbã,
Cãci jarul care-n inimi dospeşte înfrãţirea
Doar el reînviat, poate-nãlţa Unirea.
Noi stãm, muşcãm din pâinea rotundã, mare, sfântã,
Ce naşte comuniunea, familia şi Neamul.
La masa încrustatã, sub plopi ce nu cuvântã,
Ne-mpãrtãşim din Trupul ce-n veci nu-şi schimbã hramul.
Şi tot astfel, rãscoaptã în vatra strãmoşeascã
E ţara ca şi pâinea rotundã şi frumoasã,
E România Mare ce-n noi vrea sã se nascã
Ducând cu ea prea-plinul cuvântului „acasã”.
Voi, fii ai nemuririi, sã nu uitaţi acestea!
Cu toţii-n lumea mare avem aceeaşi soartã,
Acelaşi neam şi limbã ce-şi scriu cu greu povestea,
Aceeaşi mare casã, aceeaşi veche poartã!
Sã nu ne despãrţim, orice ar fi în lume,
Oricât de multe hãuri în cale ni se cascã,
Noi toţi avem O mamã, noi toţi avem UN nume,
Noi suntem viitorul – Naţiunea Româneascã!
Pe Prutul ars de soare, pe Prutul ars de sânge,
Astãzi sã sune doar „Deşteaptã-te, Române!”,
Sã vezi frate pe frate la pieptul sãu cum strânge,
Cum dragostea de ţarã e tot ce ne rãmâne!
Şi amintind de Ştefan cel Mare şi cel Sfânt
Voi luaţi în mâini şi-n suflet Spada Limbii Române,
Şi cu Hristos în inimi uniţi acest Pãmânt,
Patria strãmoşeascã şi gliile strãbune!
Apoi, fiind ACASÃ în România Mare,
Sã v-aşezaţi la cina cea de tainã şi, frãţeşte,
Împãrţind pâinea rotundã, sfântã, pentru fiecare,
Sã simţim cu toţii gustul unui TOT ce ne uneşte!

Voroava

de D.Ion

Cu crucea si cu palosul în mâna
Cel care’n veacuri a rasbit streinul,
Va’ntreb, Io Stefan Voevod ot Putna:
Hatmanii mei, au unde ni-i Hotinul?

Io, care’n patru zaci si sapte lupte
Am pus cu voi acestei tari temeiul,
Va’ntreb, Io Stefan Voevod ot Putna:
Mazâlii mei, au unde ni-i Orheiul?

Curs’a sângele în râuri pâna când
Am întarit hotarele ca roca;
Va’ntreb, Io Stefan Voevod ot Putna:
Razasii mei, au unde ni-i Soroca?

Prin vitejie am ramas Cel Mare
Asa cum scrie’n letopiset slova;
Va’ntreb, Io Stefan Voevod ot Putna:
Urmasii mei, au unde ni-i Moldova?

Urmasii mei!… De nu sunteti voi vrednici,
Voiu trezi pe Tautu, pe Duma,
Pe Micota, pe Boldur, pe Mohaila,
Pe toti acei ce-avura’n leaturi rost
Si spre rusinea voastr’a tuturora
Oiu întregi cu ei Moldova cum a fost…

MESAJ BASARABIEI

-Ovidiu Ţărău – scrisă în copilărie –

Ati fost, de veac mai mult de-o jumatate, Sub neagra asuprire comunista…
Dar inima româna nu va bate?
Da, ati avut istoria prea trista,
Si Rusia v-a fost mult timp stapâna, Dar n-aveti voi o inima româna?

Acum, ca patria va e Golgota,
Uniti-va în lupta patriota!
Înlaturati un jug ce v-a supus,
V-a umilit din zori si pâna seara!
Dar iata, comunismul a apus!
Acum nu vreti sa va uniti cu tara?
Un vis ce-l am, atunci se va-mplini
Când România iar se va-ntregi…
De ce sa ne desparta râul Prut

Cand mama Dacie frati ne-a facut? Trecutul nostru desfiinteaza vama… Uniti-va, frati moldoveni, cu MAMA!

Balada

de Andrei Strâmbeanu

Pe la miezul verii,
La Masa Tacerii,
Sed pe scaune, tacuti,
Doisprezece surdomuti.

Nu-s betegi de betegie,
Ci sunt hoti de meserie.
Le-a-nghetat pe fata ciuda
Si toti seamana cu Iuda.

Taca mutii ca pamântul,
Eu i-aud ce spun cu gândul:
“Masa asta ca un soare,
Ca o Românie Mare,
Sa nu aiba ea sertare
Pline cu margaritare?
Cu argint,cu nestemate
Si cu aur în carate?
Nu se poate!
Nu se poatei!”

Apucând ciocan si dalta,
Sar la cina cea de piatra.
Bat de tremura gradina,
Bat pân’ cade Bucovina.
Taie si cu sabia
Herta, Basarabia.
Insula, Cadrilaterul
Haicuite-s tot cu fierul.

Schingiuesc Ardealul, dar
Nu gasesc nici un sertar,
Si nici un margaritar,
Si nici macar treizeci de arginti.
Geaba mai scrâsnesc din dinti.

Gasesc mersul lor pe brânci,
Pîn’la gura unei stânci.
Aici,tot din piatra-aleasa,
Alt Brâncusi ciopleste-o masa.
Tot rotunda, ca un soare,
Ca o Românie Mare.
Masa fara de sertare,
Masa pentru cugetare.

Om cu chip dumnezeesc!
Surdomutii-l rastignesc
Chiar pe masa cea rotunda,
Fug apoi sa se ascunda
În Carpati, în fundul zarii.
Ah, ce oameni neacatarii!
Fug prin cronicile tarii…

Mai multe poezii despre/pentru Basarabia aici – sectiunea de versuri

NICIUN COMENTARIU

  1. BASARABENI CU TRICOLORU-N FRUNTE

    Basarabeni cu Tricoloru-n frunte
    Ce-aţi proclamat regină limba noastră,
    Făcurăţi pe vecini să se încrunte,
    Dar v-aţi impus vorbirea cea măiastră!

    Româna limbă iar răsună dulce
    Din Prut la Nistru, ca odinioară,
    Ruseasca o să plece să se culce,
    Căci graiul cel latin stăpân e-n ţară!

    I-aţi aruncat în lada cu gunoaie
    Corsetul care mult îl sufocase,
    Azi limba-i re-mbrăcată-n mândre straie
    De litere latine luminoase…

    Cinstire vouă, nobili fraţi de sânge,
    Cinstire vouă, viţă de Muşatini!
    Chiar dacă-n România uneori se plânge,
    I-aţi dat speranţe greu să le mai clatini.

    Când Ţara Mamă va-nflori din muguri,
    Veţi reveni la Ea, căci vă aşteaptă;
    Tu, Basarabie-ncărcată de belşuguri,
    Vei fi a României parte dreaptă!

    Iar Patria, cu braţele întinse,
    Îşi va primi cu drag răpita Fiică,
    Şi-n Horele Unirii-atunci încinse
    Toţi se vor prinde liberi, fără frică.

    Voi, Moldoveni, cu Tricoloru-n frunte,
    Voi, fraţii celor ce-conjur Carpaţii,
    Veniţi să facem peste Prut o punte,
    Să vad-o lumea-ntreagă ce pot fraţii!

    Vom fi-mpreună pentru veşnicie
    Şi nici o forţă n-o să ne separe,
    Pe hărţi repunem vechea Românie,
    Căci proclamăm pe veci UNIREA MARE!

    | Cristian Petru Balan
    – membru al Uiunii Scriitorilor din Romania –

    PS – Cat despre poezia despre Basarabia, scrisa de lui Eminescu (destul de putin cunoscuta maselor largi de cititori romani), ea ar merita tiparita intr-un volum aparte, unde fiecare strofa sa aiba o ilustratie color, iar un compozitor inspirat sa o imbrace intr-o haina melodica vibranta care sa devina un imn de redesteptare nationala. CPB

  2. Vreau sa adaug aici o poezie aproape necunoscuta a lui Mihai Eminescu. Ea nu are nici o legatura cu Basarabia, dar ar merita republicata si de Dv. la rubrica potrivita. Este frumosul „Imn religios”, care vine ca o palma pe obrazul celor care sustineau ca Luceafarul nostru a fost un ateu declarat (vezi: IMPARAT SI PROLETAR – „Religia? O fraza de dansii inventata ca, prin a ei putere sa va aplece-n jug…” etc., etc.), uitand ca, de fapt, in acele randuri, autorul cita discursul Proletarului, nicidecum ideile proprii). In realitate, Mihai Eminescu s-a dovedit un poet profund religios. Numeroase alte randuri despre divinitate, notate fie in proza, fie in alte versuri, o dovedesc cu deplina claritate. Printre ele, iata si acest inaltator „Imn religios”, care ar fi putut deveni Imnul National al Romaniei si care isi asteapta in continuare un compozitor inspirat care sa il imbrace intr-o stralucita haina melodica:

    Imn religios

    Etern, Atotputernic! O! Creator sublime!
    Tu, ce-ai dat lumii viatã si omului cuvînt,
    În tine crede, sperã întreaga Românime…
    Glorie tie-n ceruri! Glorie pe pãmînt!
    Sub ochii tãi, în lume, lungi valuri de-omenire
    Pe marea vesniciei dispar ca nori în vînt.
    Si-n clipa lor de viatã trecînd, strigã-n uimire:
    Glorie tie-n ceruri! Glorie pe pãmînt!
    Tu din sãmînta micã înalti stejarul mare,
    Tu junelor popoare dai un mãret avînt,
    Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare,
    Glorie tie-n ceruri! Glorie pe pãmînt!

    Mihai Eminescu

  3. Mult e dulce si frumoasa
    Limba ce-o vorbim
    Alta limba armonioasa
    Ca ea nu gasim ,
    Salta inima-n placere
    Cand o ascultam
    Si pe buze-aduce miere
    Cand o cuvantam .
    Romanasul o iubeste
    Ca sufletul sau
    Vorbiti , scrieti romaneste
    Pentru Dumnezeu
    (dragos_ucj@yahoo.com)

  4. Lacrimi pentru neamul meu

    Am îmbătrânit de dor de ţară
    Printre-a mele vise dulci, cuminţi
    M-ai chemat să mai rămân o seară
    Însă n-am răbdat să mă mai minţi.

    Codrii deşi din dulcea Bucovină
    Reaprind noi candele-ntre sfinţi,
    Tu rămâi ca să le plângi de milă,
    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Iarba-i arsă şi-are gust de sânge,
    De la moşi de-ai noştri sau părinţi
    Totu-n jur renaşte ori se frânge,
    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Cimitire vechi se-mpart în două,
    Trupuri reci cu suflete fierbinţi
    Nu au voce să se plângă nouă,
    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Ai înmormântat a noastră limbă
    Într-un lagăr trist făr să presimţi,
    Cum că lupul dacă păru-şi schimbă
    Eu o să mai rabd să mă mai minţi.

    Titu – 15.01.2006
    Dimitrie-Sorin Pană

  5. Imn României eterne

    Din toate e Moldova neînvinsă,
    De la Focşani, la Iaşi şi Piatra Neamţ,
    De orişice duşmani a fost cuprinsă
    Ea şi-a făcut tranşee orice şanţ!

    E Dacia de necuprins prin arme
    Indiferent ce nume a purtat,
    Când, asurziţi de tragice alarme,
    Am auzit imperii c-au crăpat!

    La poarta ei s-au şi oprit romanii,
    Barbarii au trecut sau au murit,
    Din răutăţile cele mai stranii
    Mai sunt doar umbre luminând în mit.

    Dar mai ales germanii, apoi ruşii,
    Nu au putut învinge pe aici,
    Când ne-au ucis, ne-au renăscut obârşii
    Chiar dacă în hotarele mai mici!

    Istoria mai uită să transcrie
    Un gând, chiar prin el însuţi, neînvins,
    Despre orice fragment de Românie
    Care în hărţi şi timp e necuprins.

    Puţine teritorii, dar totale,
    Din poftele străine sau salvat,
    Când românimea era pe o cale
    De unde nimeni nu a mai scăpat.

    Cuprinsă de războaie mondiale,
    De pofte de imperii cu zăvor,
    Moldova n-a cedat pe nici o cale
    Chiar de-a pierdut pământuri şi popor.

    Ba frântă peste Prut şi Nistru,
    Ba despărţită de păduri de fagi,
    Ba înrobită unui timp sinistru,
    Da, s-a salvat de anii cronofagi!

    În nord Moldova şi-a pierdut lumina
    Şi soarele de dincolo de Prut,
    Fără Bugeac şi fără Bucovina
    E ca o literă ce n-ar găsi cuvânt!

    Timocul, toţi ai noştri, îl omis-a,
    Cadrilaterul, alt înstrăinat
    La fel ca România de pe Tisa,
    A fost furat prin mincinos tratat.

    Din Maramureş ne-a rămas o parte,
    „Banatu-i fruncea” unui cap tăiat,
    Plâng prin Balcani Aromânii aparte…
    Născuţi eterni, dar înrobiţi treptat.

    Moldova e nebiruită toată,
    Şi sunt provincii româneşti cu ea,
    Iubiţi această ţară fermecată
    Lumini de lacrimă în ochi de stea.

    Orice va fi în viitor să fie,
    Orice pericole mortal ne-ar vrea,
    Iubiţi eterna noastră Românie
    Cu multe ţări române lângă ea!

    *

    De fapt, duşmani, veniţi spre România
    Cum v-a plăcut şi cum aţi mai făcut,
    Ne veţi simţi în lupte, iar, mânia
    Doar, pentru voi, avem destul pământ…

    Daniel Mihu

  6. NOI

    Noi am luptat din mosi-stramosi,
    Cu valuri de cotropitori, intruna,
    Cu viata-n noi muream voiosi
    Si strasnic ne-aparam tarana!

    De bucurie rar avuram parte
    Si-n pace doinele ni le-am cantat,
    Iar moartea nu era o moarte,
    Era exemplu de iubire dat!

    Iubire pentru viata-n libertate,
    Pentru pamant si pentru fericire,
    Iubire de la frate catre frate
    Dorinta de reintregire!

    Asa s-au ridicat la cer, eroi,
    Ca Decebal si Tepes si Mihai,
    Si ning caldut acum spre noi,
    Redandu-ne iubirea pentru plai!

    Noi n-am uitat si inca stim
    Ca Romania nu e-ntreaga,
    Si inca plangem si iubim
    Pe sora noastra Basaraba!

    Dar strigate de intregire
    Ne-ajung din umbra altui veac,
    Sa spunem toti intr-o simtire:
    Noi suntem neam din neamul dac!

  7. Amnezici pentru … totdeauna

    Ai rămas doar o carte prăfuită de ani

    Aruncată-n cenuşa unei naţii apuse,

    Răstignită de lupte, sărăcită de bani,

    Încă porţi amăgirea unei fete seduse.

    Îţi lipseşte coperta şi o parte din limbă

    Ce-a rămas arestată undeva peste Prut,

    În erata de vise toată lumea se schimbă

    Noi ucidem trecutul pentru alt început.

    Nu mai porţi amintirea corifeilor ţării

    Ale căror sonete ruginii ne înving,

    Mii de lacrimi uitate între algele mării

    Ne evocă trecutul, după care se sting.

    Plânge iarba, pădurea dă semne de boală

    Pe la colţuri de uliţi îndeobşte se moare,

    In mormintele vremii viata pare mai goala

    Când ades se renunţă a mai pune o floare.

    Praful vremii afundă dreptul către istorii

    In mocirla croită după false modele,

    N-avem ochi să cunoaştem ale patriei glorii

    Şi-a lor fapte de aur luminate … de stele.

    Titu – 24.02.2006

    Sorin Dimitrie Pană

    Odă inaintaşilor

  8. Lacrimi pentru neamul meu

    Am îmbătrânit de dor de ţară

    Printre-a mele vise dulci, cuminţi

    M-ai chemat să mai rămân o seară

    Însă n-am răbdat să mă mai minţi.

    Codrii deşi din dulcea Bucovină

    Reaprind noi candele-ntre sfinţi,

    Tu rămâi ca să le plângi de milă,

    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Iarba-i arsă şi-are gust de sânge,

    De la moşi de-ai noştri sau părinţi

    Totu-n jur renaşte ori se frânge,

    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Cimitire vechi se-mpart în două,

    Trupuri reci cu suflete fierbinţi

    Nu au voce să se plângă nouă,

    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Ai înmormântat a noastră limbă

    Într-un lagăr trist făr să presimţi,

    Cum că lupul dacă păru-şi schimbă

    Eu o să mai rabd să mă mai minţi.

    Titu – 15.01.2006

    Dimitrie-Sorin Pană

  9. NOI ROMANII

    NE-nflacaram si spunem cu ardoare:
    „Frumoasa-i tara noastra ca o floare!”
    Caci, in vartejul vetii personale,
    Uitam ca ii lipseste din petale.

    (>TRAIAN ASANAT<)

    Nu-mi place urarea „LA MULTANI ROMANIA!” care se face in mod frecvent. Aceasta urare cred ca se face,de marea majoritate, cu gandul la Rominia din actualele hotare, nu la cea dodoloata.

  10. La ceas de despărţire
    (La moartea lui Grigore Vieru)

    A început să ningă a jale peste Prut
    Omătu-i plin de lacrimi, în bocete fiori
    Răsar peste colina în care s-a pierdut
    Simţirea românească a unui „pod de flori”.

    Pe uliţa credinţei nu-i loc de închinare
    Surorile-s plecate, istoria se schimbă
    Acolo unde neamul mai cere îndurare
    El a uitat de mamă dar n-a uitat de limbă.

    Moldova-i mai săracă la ceas cu despărţirea
    Şi Nistrul se opreşte, din ce în ce mai frig
    Se face în mormântul săpat în amintirea
    Poetului de ţară ce-a fost, …Vieru Grig.

    La decesul lui Grig Vieru
    Titu – 19.01.2009
    Dimitrie-Sorin Pană

  11. darrrr am si eu o intrebare:-? de ce nu se unesc:-? care e problema? sunt foarte interesata:)

    incerc sa-ti raspund in 1991 presedintele Snegur a venit la Bucuresti ,la iliescu sa puna la cale reunirea la tara muma a Moldovei de peste prut ,dar cum moscova nu era de acord si cum ilievici trebuia sa fie ascultator a raspuns nu ,nu ne trebuie …atunci a fost ocazia reintregirii ,atunci a fost zdrobita si zvarlite la lupi sperantele fratilor nostrii si-a noastre ,a celor ce doream si asteptam acest fapt ….acum …..

  12. Scrisoare din Basarabia

    Cu vorba-mi stramba si pripita
    Eu stiu ca te-am ranit spunand
    Ca mi-ai luat si grai si pita
    Si-ai navalit pe-al meu pamant.
    In vremea putreda si goala
    Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
    Pe mine m-au mintit la scoala
    Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
    Din Basarabia va scriu,
    Dulci frati de dincolo de Prut.
    Va scriu cum pot si prea tarziu,
    Mi-e dor de voi si va sarut.
    Credeam ca un noroc e plaga,
    Un bine graiul cel slutit.
    Citesc azi pe Arghezi, Blaga
    Ce tare, Doamne,-am fost mintit!
    Cu pocainta nesfarsita
    Ma rog iubitului Isus
    Sa-mi ierte vorba ratacita
    Ce despre tine, frate,-am spus.
    Din Basarabia va scriu,
    Dulci frati de dincolo de Prut.

    Va scriu cum pot si prea tarziu,
    Mi-e dor de voi si va sarut.
    Afland ca frate-mi esti, odata
    Scapai o lacrima-n priviri
    Ce-a fost pe loc si arestata
    Si dusa-n ocna la Sibiri.
    Acolo-n friguroasa zare,
    Din drobul mut al lacrimei
    Ocnasii scot si astazi sare
    Si nu mai dau de fundul ei.
    Din Basarabia va scriu,
    Dulci frati de dincolo de Prut.
    Va scriu cum pot si prea tarziu,
    Mi-e dor de voi si va sarut.

    Grigore Vieru

  13. Român… „sfânt popor”

    Când nu mai ai nici o speranţă
    când valuri mari de ură
    te atacă cu furie
    izbind neîncetat
    în luntrea viaţii tale
    şi marea furtunoasă
    ţi-se ridică-n faţă
    învăluită-n ceaţă
    şi nu mai ai nici o speranţă…
    Nu te lăsa tristeţii
    fi tare pân-la capăt
    tu cel ce treci oceanul vieţii
    tu cel neînfricat
    neînduplecat
    neabătut, tu mergi frumos
    mergi mai departe
    spre înalt
    după Iisus Hristos.

    Oricât de tare-i răul
    şi-n orice măsură
    când cei ce te înconjoară
    te lasă pradă durerilor amare
    şi nu mai ai nici o speranţă
    o mâna prietenească
    îţi vine-n ajutor
    cu tine alături
    în această luptă
    Iisus va fi biruitor.

    Aşadar… « copile dragă »
    veghează şi te roagă
    în « Ţara Veşniciei »
    o să se termine
    şi lacrimi şi suspine.

    E prea multă tristeţe, prea ne-am săturat de laudele celor
    mândri, de ocările celor necredincioşi.

  14. Picură picături de iubire şi dor

    Picură picături de iubire şi dor
    din Înalturi, peste mine, „Român-Popor”.
    Tu, Înger al destinului, care
    ţi-ai întins aripile strângându-mă în palmele Tale

    Din străfunduri să renasc ca un ecou
    plutind, amândoi Tu şi eu,
    Învăluiţi în mantia misterului
    în ameţitorul dans spre treptele Cerului.

    Timid, în dorul de zbor, frumuseţi neştiute din zări,
    pulsând fior mă cheamă la Cina Dorinţelor,
    Spre împlinirea unei Taine în timp
    în bezna întunericului ca o făclie arzând.

    Chemarea, mă atinge în calde valuri de iubire
    remodelându-mi firele de viaţă plăpânde.
    Rotunjindu-mi sufletul uşor, cu zâmbetul iertării…
    în secunde alungându-mi amintirea durerii.

    Respiraţia tot mai aproape vibrând,
    tandrele cuvinte ale revederii, păstrând.
    Revărsând peste mine parfumul veşniciei,
    îmi şterge trecutul din perdeaua cenuşie

    Modelat cu răbdare, de palmele fierbinţi ale Chipului
    mă ridici la slava şi mărirea curată a „Fiului”.
    Pacea din colţişorul de suflet, sentimentul iubirii
    mă redă „Nou Născut la Fântâna Înţelepciunii”.

    Florile, împletind picături de iubire şi dor,
    dă „glas Cuvântului Luminii”
    Din Cer, spre Pământ, picurând uşor,
    cade peste mine „Român-Popor”,
    un dor din dorul intruchipat al „Iubirii”.

  15. BĂDIEI MIHAI EMINESCU

    de Radu Mihai Crişan
    -poezie preluata de pe http://altermedia.info-

    Tu eşti altarul nostru dac
    Şi veşnicia verde
    Ne eşti catapeteasmă şi ne dori
    Pe-o rană veşnic veche

    Învie-ne! Iartă-ne! Judecă-ne!
    Iisus te-a-ntrupat pentru-aceasta
    Un neam care piere
    ’Ţi deschide fereastra

    Smerite Eminescu
    Pe care te-am făcut să plângi
    Cu lacrimi moi, de sânge
    Te rog, îndură-te de noi
    Căci neamul tău
    Se frânge

    Bădie Mihai
    Auzi-ne hai
    Şi om şti de-acum
    Să-ţi aşternem drum
    Să-ţi slujim de iesle
    Să suim pe creste

    Şi vor pieri câţi nu te-or înţelege
    Şi vor via atâţi câţi ţi-or urma
    Căci tu ni-eşti pildă şi ni-eşti lege
    Pentru-nviere
    Pururea

  16. La colţurile vremii

    Privim a nepăsare spre dealurile-sărace
    Umbrite de o rană, ce sigur nu-i mai doare
    Pe cei ce ţin Moldova şi plaiurile dace
    La colţurile vremii, ca marfă de vânzare.

    Cum de-au putut cuprinde atâta nepăsare
    De n-au privit în urmă la semenii lăsaţi
    Să zacă în gulaguri, lipsiţi de alinare,
    Cu gândurile duse, spre cei ce le sunt fraţi.

    Cu ce au ajutat-o în timpuri de restrişte
    Când limba era moartă şi ei asemeni duşi
    Spre-ntinsele Siberii, pe cine să mai mişte
    Acele clipe grele, când îi privim,ca ruşi.

    De ce în 89 nu le-au bătutut în poartă
    Acei ce scriu istorii, sub mantia trădării
    Au hotărât ca fraţii să aibe-aceeaţi soartă
    Croită de monarhii hrăniţi din sânul ţării.

    Unde erau ai noştrii, câd bălţile de sânge
    Curgeau pe chipuri frânte, adeseori sinistru
    Părea întreg norodul, căci nu putea înfrânge
    Maşina de războaie ce s-a născut pe Nistru.

    Să n-aşteptăm să cadă din ceruri o minune
    Căci soarta ne e scrisă asemeni ca-n trecut,
    Iar neamul vechii Dacii cu zi ce trece-apune
    Când fratele sau sora bocesc la est de Prut.

    Titu – aprilie 2009
    Dimitrie-Sorin Pană

  17. Rugă către Dumnezeu

    S-a lăsat o noapte neagră
    Peste acest meleag trudit,
    Geme ţara noastră dragă
    Sub calvar dezlănţuit.
    Iar se taie crunt în creier
    Şi se-aruncă mişeleşte-n
    Diabolicul conveier
    Tot ce suflă româneşte.

    Sârmi ghimpate peste inimi
    Trag o brazdă sângeroasă.
    Un copil din nou suspină:
    I-a rămas departe casa.
    Nu mai poate fără vize
    Maica sa la piept să-l strângă;
    Nu mai poate nici valize
    Să-i trimită; Să nu plângă
    C-a rămas de Sfinte Paşte
    Fără pâinea cea sfinţită
    De sudoarea, care naşte
    Dragostea neţărmurită.

    S-a lăsat cumplita noapte
    Peste-această primăvară,
    Mamele se roagă toate
    Ca feciorii să nu moară.
    Bocet greu ne înfioară,
    Ne cutremură simţirea,
    Şi ne cheamă – a câta oara –
    Sa ieşim din amorţire.
    Să-nălţăm cu toţi o rugă
    Către Domnul, înspre stele,
    Să trimită a lui milă
    Peste noi, loviţi de rele.

    Să-l străpungă pe Urgia
    Care nu se mai termină!
    Să-l trimită pe Mesia
    Să ne scoată la lumină!
    Şi de Domnul ne va cere
    Jertfa pusă pe altar,
    Să găsim în noi putere,
    Să ne-aducem viaţa’n dar
    Pentru această scumpă ţară
    Şi acest iubit popor;

    Pentru tinerii ce luptă
    Să-şi zideasc-un viitor
    Chiar aici, la ei acasă,
    Nu prin lume rătăciţi…
    DOAMNE, fă să se-mplinească
    Ruga celor auziţi!

  18. E dureros ce se intampla acum in Basarabia. Tinerii mor pe strada iar presa romaneasca nu pare prea preocupata de aceasta realitate. Senzationalul ne omoara… Uitam ca avem un nean si o parte de pamant romanesc ce trebuie sprijinita prin actiuni concrete si nu doar cu vorbe. Oameni buni, treziti-va! Tinerii chiar mor pe strada in Chisinau. A lua atitudine inseamna ca iti pasa de soarta romanilor de peste Prut.

  19. „Basarabie Uitata”
    Lasata in negura uitarii comuniste
    Perduta in taciunea durerii staliniste
    Basarabia se ineaca in propriash soarta
    Suflare slaba,este mai mult moarta.
    Calcata secole intregi in picioare
    Basarabia iar plinge cu lacrimi amare
    Lovita cu insetare de ura nemacinata
    Cenusareasa rominilor vrea sa lupte dar e prea mica si speriata
    De la Prut spre Nistru ea pasul sil grabeste
    Speriata de paginul rus ce iar o prigoneste.
    Oaspete in proprieles vise
    Vrea sa evadeze dar ii trebue permise
    Rapoosa de un hotar ce o raneste
    Prutul rana ce nu se mai trezeste
    Stramosii batjocoritzi stau la atac in spate
    Si o indeamna fa pasul inainte striga”Libertate”
    O libertate otravita de rusificare
    Cetateni incelulatzi in propriele hotare
    Sunt si timpitzi ce ne acuza pe noi rominii
    Ci ca ei sunt moldovenii vb rusa dar strigoii,strainii
    In lasitate scaldata printre minciuni prea false
    Basarabia se sinucide sau moare de armele trase
    Lasata pe val in uitare
    Pe o nava veche mai mult inecata ce navea scapare
    Aruncata in infernul siberiei inghetate
    Ea a rezistat spiritul romin a facuto sa treaca peste toate
    Lipsita de speranta in seceta cumplita
    Nu avea ce minca,de mama parasita
    Prinsa in lantul pooterii imperiale
    A trecut cu greu a mers printre gloante amare
    A fost in tesuturile inimii sapata
    I sa implantat un cip de istorie moarta
    A fost anihilata de o pootere mincinoasa
    De bolsevici incompetentzi ce au facuto proasta
    Privata si de proprias mama
    Ziceau”Singele cei curge,e singe de satana”
    Cu crucea in spinare basarabia se indreapta
    In imparatirea unirii unde a mai fost odata
    Furata si poosa in 1 rind
    Intr-un razboi ce nu era al ei,si nici navea de gind
    Sa acapareze alt pamint
    Ca noi pe al nostru nul pootem tine unit desi e sfint
    Lasata in pribegie de torta rosie ce arde
    Neordinara cum eau spoos ea inka se mai zbate
    Transformata in ciinele armatei Tariste
    Atacata si cu creioane pe hartile comuniste
    Vrind sasi curme viata in sihastrie
    A inviat dintr-un mugur desi nimeni nu se astepta sa invie
    Despartita si de propriash copila
    Bucovina acaparata de Ukraina,nu e ea de vina
    Ca i sa furat si mama si copila si propriele vise
    I sau sadit in loc doar ginduri reci si staliniste
    Iau fost arate valorile morale
    Prin fructe otravite iau fost paralizate spiritele nationale
    Statea ca un fachir pe ace
    Lasata in coma nici nu vorbeste,da nici nu tace
    Speriata de propriash steaua ce cade
    Se da inapoi lumina nui mai bate
    Inflorita pe o floare plina de taciune
    Straina printre atita lume
    Basarabia e perla comoarei rominesti
    Minciunile ceau ruginito au fost doar povesti
    Calauzita de maestru Vieru
    Ea inca mai traeste desi e negru ceru
    Ploua cu tunete de aroganta
    Ia cauta un adapost fara speranta
    Insa dintr-o data o raza parca o supra incalzeste
    Ascultind”Desteaptate romine” sufletul ii infloreste
    Dar sa uscat printre iarba bolsevica
    O tu Basarabia numai scinci nu tre sati fie frica
    Si nu plinge ca tia fost furata esirea la mare
    Tinde spre carpati,muntii cu cea mai mare valoare
    Cu un ideal in fata alergi pe aceiasi pista
    Primu a fost M. Viteazu apoi 1918,urmeaza o noua lista
    Te inteleg ca teai saturat de acelas porcarii
    De faptul ca traesti mereu aceias zi
    Lasata in spate o cetate prea crapata
    O inima,un suflet,un popor de ele a fost indepartata…

  20. Basarabie Uitata-2parte
    Si numai plinge tu draga Putna, ca Stefan ne vegheaza
    Desi zimbetul desenat al politzistilor si pe el il impresioneaza
    Impresionat Stefan speriat te apara de asupritori
    De atitia rusi,comunisti si infractori
    De atitzia basarabeni ce sau vindut p/u o 100 de lei falsi
    Luind bani de la niste comunisti ce se cred patimasi
    Acum p/u voi acei bolsevici timpitzi
    Cum vatzi simtzi fara caldura parinteasca de ce va pripitzi?
    Printre atitea discursuri superficiale
    Printre atitea cuvinte fara de valuare
    C a Basarabia sa saturat de politicienii ce ne contopesc
    Printr-o politica de rusificare a acestui popor rominesc
    II urasc pe acei ce presupun ca ne vegheaza
    Ca un aspirator ce economia o impootzineaza
    Caci Basarabia si Bucovina sunt blestemul geografiei
    Smulse de ghiareleURSS ce era o tirfa plina de mindrie
    De ce natzi infruntat tirfa in patruzeci
    Dacai infruntatzi forzza comunista disparea in veci
    Iubesc mai tare decit pe mine propria tara
    Desi iubirea catre ea e schinjiuita de o torta amara
    Ca mam saturat sa ne promitetzi marea si sarea
    Dar in schimb sa ne poonetzi pe tava teroarea
    Da recunosc ca sunt moldovean
    Dar dupa natie romin basarabean
    Nustiu sigur ce face aici aceasta rusie natie
    Ce ne conduce dar nare educatie
    Ca tin mai mult la ciinii lor de cit la populatie
    Scinteia Unirii p/u ei e o animatie
    Asa ca Desteaptate Romine din somnul cel de moarte
    Ca doar prin lupta vom fi in libertate
    Ca tu esti mugurul ce trebuie sa rasara
    Si nu indiferent lupta frate p/u tzara
    Ca neam saturat s traim in lumea a treia de desupt
    Decit pe voi as prefera mai tare in frunte un mamut
    Basarabia tu fiica Roinii ridicate in picioare
    Esti rominca nu uita chiar daca doare cel mai tare
    Unde e oare Mesia sa ne salveze
    Ca Urgiei de noi a incepoot sa nui mai pese
    De acest pamint latin a luiTraian
    De acest pamint ce se desfiinteaza an de an
    Caci sirma ghimpata e peste cap
    A ajuns atit de sus inkit de ea nu pot sa scap
    In 1991 am avut sansa la reunire
    Dar conducatoru era prea slab ca sa intre in imparatie
    Acum stiu ca doar prin singe o vom cistiga
    Dar voi va temeti sa muriti si p/u propria patrie,a ta
    Respect acum p/u Sfatul Tarii ce a votat Unirea
    La noi Parlamentul voteaza doar a bogatiei impartirea
    Basarabia stie ca nu se va uni prin politicieni corupti
    Ci prin pusti batuti de politisti inculti
    Poostii ce nu vor arbora un flag comunist fara valuare
    Un flag ce se va aprinde singur la soare
    Chisinaul de Bucursti e atit de aproape
    2 tari un neam aceleas fapte
    Acelas tricolor,doar ca anostru mai prafuit
    De o schema brodata de un comunist timpit
    Vrem in Rominia Mare
    Vrem paginile de aur a stramosilor nostri sa aiba o mai mare valuare
    Noi suntem generatia ce o sa creasca
    Viitoru ce pe voi o sa va opreasca
    Suntem adolescentii ce astazi se joaca printre noroi
    Dar miine faclia ce o sa va arda pe voi
    Respect limbei romine ce ma invata
    Ca suntem un neam acelas nume aceias fata
    Dar nu ca voi ce neatz asuprit
    Voi rusii stalinisti ce neatz imbolnavit
    Ca limba romina nici nu o invatati
    Dar piinea neo mincati
    Va temeti de un razboi de intregire nationala
    Nu aveti bani,dar stati in BMWeuri in aceasta republica sociala
    Ca ati facuto republica e o mare prostie
    Ea trebuia Unita,sa numai stea in agonie
    De acei conducatori ce au prioritate
    Dar la scoala nau deschis nici macar o carte
    Poate ciocanu si secera vor rugini
    Poate atunci ei ne vor parasi
    Caci tu pulangiule rinjesti in fata la televiziune
    Si o acuzi pe maicamea Rominia de orice actiune
    Asa ca hai sa numai inghitzim minciunile prostesti
    Basarabia ar striga\”Pleaca ma doare,de ce ma lovesti???\”
    Nici numi vine a crede ca a ramas doar mizerie
    Doar gunoiu ce incearca sa ne sperie
    Si ce crezi ca ne va desparti mereu aceias apa sarmana
    Prutul deja seaca fara teama
    Dar sa speriat in 1940 cind nimeni nu sa ridicat
    La fel cum acum totzi tac si nu scot Transnistria din rahat
    Ia incercati sa va duceti in Rominia sa vedetz ce se intimpla
    Sa vedetz cum tinjeste dupa cealalta jumate de inima sfinta
    Dupa stramosii ce au murit p/u patrie
    Cei ce nu mincau saptamini intregi dar aveau educatie
    Si nui mai venerati pe cei din fotolii ce maninca icra neagra
    Ca ei sarmanii dintro firmitura hraneau tara intreaga
    Asa ca ridicativa p/u Basarabia uitata
    P/u Ismail,Balt,Chisinau sinka o data
    Sa esim la revolutie
    Astai unica solutie
    Basrabia pamint Rominesc
    Va multumesc cati citit

  21. a fost o data(1457…1504)

    la sfanta monastire putna
    mare minune s’a vestit
    voda stefan cel mare,sfantul
    din somnul vesnic s’a trezit
    si’acolo,fara stirea lumii
    el tine cu boierii mare sfat
    osteni la ziduri ii pazesc ca ulii
    si’afara zvonuri nu razbat
    -m’am trezit boieri dintr’un cumplit cosmar
    cum ca tara nu mai are vechiul ei hotar
    si’i impartita’n doua de raul nostru prut
    si ca nimic nu este cum stim noi din trecut
    cum ca jumatate de rusi e stapanita
    iar cealalta jumate de fratii ei lipita
    si’i fara ajutor si d puteri lipsita
    iar moldovenii mor muncind in tari straine
    sa’si faca’n tara case,sa stranga bani d paine
    adevarat boieri,ori zvoana gogonata?
    -e adevarat maria ta raspund toti laolalta
    jugul strain ne’apasa mai rau ca’n alte dati
    copii ne’au plecat in largi strainatati
    invata limbi straine si alte haine poarta
    iar cand mai rar se’ntorc trecand a tarii poarta
    cu scarba merg p varfuri
    tinandu’se de nas
    -ce vagauna soro,mizeria’i la cer;
    -destul.se’aude un glas
    de tunet din tarii
    ce zguduie sfatul de’a ramas tacut
    voi ce’ati pazit aicea,nimic nu ati facut
    -marite fara tine…
    -nimic.de vreti sa va mai iert
    eu m’oi intoarce’n cripta
    cu mainile p piept
    si’un an intreg ma voi gandi
    cum sa fac moldova,de’a o izbavi
    iar voi trimiteti oameni,toti cu carte
    sa cheme tineretul plecat asa departe
    sa vina in moldova ca’i cheama stefan voda
    sa vina toti ca unul si fara de o vorba
    si’ajunsi o data’n tara
    uniti,stransi laolalta
    s’aduca fala tarii cum a fost alta data
    iar io voievodul si baciul lor stefan
    ridica’ma’voi din somn exact dupa un an
    calare pe vifor cu palosu’n maini
    voi alunga din tara p toti ce sunt straini
    iar visul ce’l avem d ani atunci se va’mplini
    caci voi lipi rana moldovei si iar o voi uni

    Sper sa va impartasesc si voua durerea unui roman lipsit de fratii lui de peste prut si,cu aceasta ocazie sa inspir putin patriotism celor care inca nu au…sau care au uitat cum e sa fii mandru si razesh

  22. Chiar rusii nu doresc razboi?

    Constantin Vrancea,
    23-25 iulie, 2003

    Curg amintirile prin anii,
    Copilariei, inapoi,
    Cand n-auzeam din gura mamei
    Despre invazii si razboi.

    Cand, tata ma-ndemna adesea,
    S-ascult o doina din cimpoi,
    Tot, nu-mi vorbea despre agresii
    Ca sa nu stiu ce e razboi.

    Dar imi sopteau pe-ascuns vecinii
    Poate cu-n an mai mare, doi:
    „Nu stii ce-i asta? S-o stii bine,
    Ca-i joc murdar acest razboi!”

    Apoi, cand inundam toloaca,
    Cu „rusii-noi, si nemtii-voi”,
    Stiam exact: cum este joaca,
    Asa-i si-n orisice razboi.

    Iar daca-n zori, sub cer albastru,
    Pasteam mielusul prin zavoi,
    Eram convins ca-n tara noastra,
    Nu poate fi candva razboi.

    Cand invatam la scoala carte,
    Despre un Nevschi, un Donscoi,
    Victoriosi ducandu-si oastea
    Peste meleguri, in razboi.

    Cand ne vorbea invatatorul
    Despre Morozov, Kosevoi,
    Si-apoi, torcand mama fuiorul
    Isi amintea despre razboi;

    Chiar cand din filme invataram
    Ca zori-s linistiti la noi,
    Ca cea mai mare-n lume tara
    La nimeni nu dorea razboi;

    Si de veneau schilozi soldatii
    De prin Afganistan, eroi,
    Credeam ca prin straini barbatii
    Mor pentru pace in razboi.

    Iar cand plecau comsomolistii
    La Vorcuta si Urengoi,
    Si-n schimb veneau doar „pacifistii”,
    Stiam ca nu va fi razboi.

    Stiam ca nu exista-n lume
    Mai „fericit” popor ca noi,
    Ca marea noastra Uniune
    E scutul pacii, in razboi.

    Si cand din rasarit Kremlinul
    „Ne alunga” norii cu ploi,
    Ne promitea „zile senine”,
    Credeam, ca nu ne vrea razboi.

    Credeam atuncea ca partidul
    E soarele epocii noi,
    Lucoarea ne-o da rasaritul
    Si ne fereste de razboi…

    Dar, m-am gresit… Acum stiu bine
    Ce zamislesc acesti strigoi.
    Le simt cruzimea si veninul
    Cu care-ncep un nou razboi.

    Ca un calau setos de sange,
    Cu practici sumbre de copoi,
    Imperiul de gat ne strange
    Si ne provoaca la razboi.

    Se linisteste ca vicleanul,
    Se misca ca un urs, greoi,
    Intinde curse cu arcanul,
    Facandu-si loc pentru razboi.

    In presa, televiziune
    Abunda stiri doar cu noroi,
    De ignoranta si minciuna,
    De antiromanesc, razboi.

    Pe asta-n patruzeci contara
    Si-n anul nouazeci si doi:
    S-au lacomit la noi hotare,
    Si ne-au impus un nou razboi…

    Ho-o, natie nesabuita!
    Ho-o, tara de calai-buboi!
    De-ajuns ati semanat morminte
    In lumea-ntreaga, prin razboi.

    Vi-i presarat in jur barlogul
    Tot cu enclave-musuroi,
    Unde vasalul-ca zbarciogul,
    Asteapta ordin de razboi.

    Contaminand ostil supusii,
    in sange le storcati puroi.
    Si-apoi le sugerati ca rusii
    La nimeni nu doresc razboi?

    Prin zeci de vizite secrete
    A securistilor-izgoi,
    Ne-aduceti tara pe-ndelete
    In pragul unui nou razboi.

    La Cricova va faceti plinul
    Gustand din orisice butoi,
    Si hotarati apoi destinul
    Guberniei, dupa razboi.

    Pe presedinti si pe ministri
    Ii dati la strunga, ca pe oi,
    Sa taca-atunci, cand smirnovistii
    Vor declansa un nou razboi.

    V-ati dislocat la noi armata:
    Ce, ne paziti pe noi de voi?
    Ori poate-n frau va tineti gloata,
    Amenintand-o cu razboi?

    Santajul, farsa si maciuca
    Plus „garantii” de orice soi
    E stilul sumbrului „tatuca”,
    E stilul vostru de razboi.

    Ne-ati pus calus in gura-ntr-una,
    Ne-ati preferat umili si goi.
    Deci, dovediti-ne acuma
    Ca rusii nu doresc razboi!

    Hai, demonstrati-ne odata
    Ca nu santeti hapsani ciocoi:
    Luati gardistii si armata,
    Si-ncepeti in Tambov, razboi.

    Luati-vi-l pe maracuta,
    Pe antiufeev mai apoi,
    Sa-i dea necuratul uta,
    Cand le-o fi dorul de razboi.

    Iar lui smirnov, Satana-Mare,
    De gat legati-i un petroi,
    Pe fundul Volgai sa-si separe
    Republica, pentru razboi.

    Carabaniti-va cazacii,
    Si mercenarii, in suvoi…
    Lasati-ne pe noi in pace,
    ca noi nu vrem acest razboi.

    Lasati-ne strabuna glie,
    cum este ea; cu oi, cu boi,
    cu oameni fara lacomie
    de lumi straine, de razboi.

    Si-atunci, pe toate noi le-om face
    Obrazul ne-om spala de zori…
    …Sa dea Domnul s-avem pace,
    Si nu din rasarit razboi…”

  23. stiu ca e mare poezia dar nu am putut sa ma abtin sa n’o public pe toata..Sunt din Basarabia, Orhei si tin sa multumesc tuturor romanilor care nu au uitat de noi, care in ciuda tuturor lucrurilor murdare spuse de catre „conducere” si multi altii, nu v’ati dezis de basarabia „ratacita”. vreau sa spun ca spre deosebire de cei care au trait in USSR, cei nascuti dupa ’90 cunosc istoria si se implica f. mult la „apropierea malurilor” prutului. visez ca intr-o zi sa pot calatori la Iasi, Bucuresti sau Timisoara la fel cum merg de la Orhei la Chisinau, Balti sau Soroca..

  24. Bucovina, copil de flori !

    Ai fost şi ai rămas uitată
    De mamă, fraţi şi de surori,
    Copilă tristă fără tată,
    Copilă, fără sărbători.

    Ai fost şi ai rămas cu gândul
    La dulcea ta copilărie
    Când Cernăuţiul şi pământul
    Aveau miros de Românie.

    Azi, pe furiş priveşti la mama
    Si nu-ndrăzneşti a-i bate-n poartă,
    Te rogi o clipă să-ţi ia seama
    Sa-ţi hărăzească altă soartă.

    Renunţi, şi pleci apoi agale
    Spre alte zări de-a lu’ Ştefan,
    Şi totu-n jur miroase-a jale
    A Decebal şi a Traian.

    Şi drumu-i greu şi nu ştii unde
    Să te îndrepţi când mama ta
    Şi-a îngropat copii-n tundre
    Sau igluuri din Siberia.

    Nu te primeşte azi nici sora
    De la Hotin sau de la Bălţi
    Iar tu rămâi a tuturora
    Deşi nu mai exişti pe hărţi.

    Şi plângi în hohote, suspinul
    Azi ne pătrunde şi ni-i frică
    De cei ce ne sădesc destinul
    De-a fi o „Românie Mică”.

    Titu – 06 Mai 2000
    Sorin Dimitrie Pană

  25. Se-ntorc cămătarii!

    Ne tremură mâna, de-atâta uitare
    In inimi gheţarii pledează, uzură
    Se vinde-n talciocuri, se macină sare,
    Se-ntorc cămătarii cu vreme mai bună.

    Şiroaie de gânduri ne-apasă, pe şale
    Doar brâuri, penumbre cedează în van
    In dosul mulţimii, duhneşte a jale
    A ulii, a leşuri de os …de ciolan.

    Iluzii, pe site-uri se-adopta rinichii,
    Se fură o bancă, se naşte-un partid
    Se-nalţă pancarde se frig potârnichii
    Se vând chiuretaje, se moare de frig.

    Un drum se înfundă, se taie pădurea
    La vamă dăm şpagă pe kilu de ţâţe
    In loja masonă se moare aiurea
    Tăcerea se vinde pe-un sac de tărâţe.

    Ne tremură mâna, de-atâta uitare
    Privirea apune, răsad de legumă
    Păstrat la-ntuneric, renaşte la soare,
    Se-ntorc cămătarii cu vreme mai bună!

    Bucuresti – 18.10.2004
    Sorin Dimitrie Pană
    – cu ocazia alegerilor generale din nov. 2004 –

  26. Lacrimi pentru neamul meu

    Am îmbătrânit de dor de ţară
    Printre-a mele vise dulci, cuminţi
    M-ai chemat să mai rămân o seară
    Însă n-am răbdat să mă mai minţi.

    Codrii deşi din dulcea Bucovină
    Reaprind noi candele-ntre sfinţi,
    Tu rămâi ca să le plângi de milă,
    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Iarba-i arsă şi-are gust de sânge,
    De la moşi de-ai noştri sau părinţi
    Totu-n jur renaşte ori se frânge,
    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Cimitire vechi se-mpart în două,
    Trupuri reci cu suflete fierbinţi
    Nu au voce să se plângă nouă,
    Însă nu mai rabd să mă mai minţi.

    Ai înmormântat a noastră limbă
    Într-un lagăr trist făr să presimţi,
    Cum că lupul dacă păru-şi schimbă
    Eu o să mai rabd să mă mai minţi.

    Titu – 15.01.2006
    Sorin Dimitrie Pană

  27. Amnezici pentru … totdeauna

    Ai rămas doar o carte prăfuită de ani
    Aruncată-n cenuşa unei naţii apuse,
    Răstignită de lupte, sărăcită de bani,
    Încă porţi amăgirea unei fete seduse.

    Îţi lipseşte coperta şi o parte din limbă
    Ce-a rămas arestată undeva peste Prut,
    În erata de vise toată lumea se schimbă
    Noi ucidem trecutul pentru alt început.

    Nu mai porţi amintirea corifeilor ţării
    Ale căror sonete ruginii ne înving,
    Mii de lacrimi uitate între algele mării
    Ne evocă trecutul, după care se sting.

    Plânge iarba, pădurea dă semne de boală
    Pe la colţuri de uliţi îndeobşte se moare,
    In mormintele vremii viata pare mai goala
    Când ades se renunţă a mai pune o floare.

    Praful vremii afundă dreptul către istorii
    In mocirla croită după false modele,
    N-avem ochi să cunoaştem ale patriei glorii
    Şi-a lor fapte de aur luminate … de stele.

    Titu – 24.02.2006
    Sorin Dimitrie Pană

  28. Prutule cu apa lina

    de Paul Szasz Sebes

    Prutule cu apa lina.
    Nu desparte si imbina.
    Eu iti sunt frate , tu imi esti sora.
    Eu la Brasov , tu la Chisinau.
    Amandoi suferim , zau.
    Prutule cu apa lina.
    Suferinta mi-o alina.
    Prutule cu apa lina.
    Romanii plang in surdina.
    Plang de dor.
    Plang pentru fratii lor.

  29. [25/05/2010 18.06.00] Năstica: PLANGE BASARABIA

    Se varsa lacrmi in Basarabia de durere
    Si nimeni nu ne poate potoli
    O unica am avut si noi avere
    Acea basarabeni-romani de-a fi

    Ne-au secerat orice urma de speranta
    Si-n cuie ne-au batut ca pe pagani
    Noi vrem o noua, o mai buna viata
    Nu pe acea ce-o ducem ca de caini.

    Noi vrem sa scoatem sarma cea ghimpata
    Caci sufletul ni l-a ranit si-nsangerat
    Noi frati suntem si-avem aceea vatra
    In aceiasi limba am plans si am cantat

    Deschide tu, romane ochii bine
    Si uite ce-ai faut cu mana ta
    Si spune cum te poti ierta pe tine,
    Cand n-ai tendinta-n suflet de-a lupta?

    Suntem orfani, suntem lipsiti de frati
    Intruna varsam lacrimi de durere
    Si peste Prut privim indurerati
    Fiind lipsiti de unica avere!

  30. SA MA IERTI

    Sa ma ierti limba romana,
    Ca de tine n-am stiut.
    Am rostit slova pagana
    Si-n ea versuri am facut.

    Sa ma ierti limba materna
    Ca de tine am uitat.
    De dulceata ta eterna,
    Pe cand tu m-ai asteptat.

    Sa ma ierti pamant roman
    Caci umbland pe-a ta tarana,
    Am uitat ca esti stapan
    Si de etnia ta romana.

    Sa ma ierti, tu, Basarabie!
    Si toti cei ce ati luptat
    Prin rugaciune si prin sabie;
    Noi a lupta ne-am dezvatat.

    Sa ma ierti, tu, scumpa mama,
    Ca limba-ti draga n-am vorbit.
    N-am luat atunci in seama
    C prin asta te-am scarbit!

    Maicuta draga, sa ma ierti,
    Ca n-am stiut a asculta!
    Traind macar si noua vieti,
    Sa le traiesc in limba mea.

    Sa ma ierti poet roman,
    Caci cartea ta am aruncat.
    Citit-am scrieri de pagan
    Si pe-alel lui le-am recitat.

    Sa ma ierti poet roman,
    N-am stiut ca tu esti calea!
    N-am stiut ca sunt stapan,
    De la Nistru la Oradea.

    Sa ma ierti frate roman,
    N-am stiut ca frati suntem!
    Te-am crezut de un strain,
    Dar noi acelasi grai avem!

    creatie proprie!

  31. Cuceriţii, stăpâniţii, supuşii sunt două milioane de moldoveni,
    Şi între dânşii nu sunt măcar două mii care să înţeleagă nedreptatea,
    Jignirea, umilinţa ce se ascunde pentru ei în această defilare,
    A odăjdiilor de aur, a uniformelor, a hainelor de gală,

    In sunetul greoi de proslăvire al aramei din care se varsă şi tunurile,
    Este armonia între sila neruşinată şi inconştienţa supusă,
    De aici, unde muncim spre întemeiera altui viitor,
    Pentru românii din orice colţ al moştenirii lor,

    Răspundem la această „serbare” nu prin „geamătul” ,
    De care vorbeşte proza necuviincioasă şi aţâţătoare,
    Printr-o afirmare de conştiinţă şi printr-o făgăduială solemnă,
    Ştim că români locuiesc între Prut şi Nistru.

    Ştim că nimeni nu i-a putut abate de la datinile lor străvechi,
    Si nu-i va putea abate nimeni, de la un capăt la altul,
    Al „oblastiei” basarabene în piatră veşnică e scrisă gloria Moldovei.
    Şi făgăduim că vom da tot ce e mai bun în noi,

    Credinţă şi muncă, noi înşine şi urmaşii noştri,
    Pentru ca vechea nedreptate să se şteargă şi viaţă naţională,
    Liberă să domnească şi peste acele plaiuri ale întunerecului,
    Si robiei, unde dreptul nostru veşnic ne cheamă.

LĂSAȚI UN MESAJ