Popescu Stela

0
69

Aveam emotii. O vazusem de nenumarate ori la televizor si, nu o data, ma intrebasem: „Oare si in realitate este la fel de fermecatoare?”. Am aflat raspunsul cu ocazia unui interviu pe care Stela Popescu a consimtit sa mi-l acorde: este spectaculoasa si are un talent cu totul deosebit de a povesti si de a readuce in prezent momente, ipostaze si personaje aflate undeva, in trecut…

In fata unei cafele, servite in ambianta calda si primitoare a sufrageriei sale, Stela Popescu mi-a povestit despre activitatea sa artistica, rolul Chiritei, pe care il interpreteaza din nou dupa aproape 50 de ani, mi-a impartasit din experienta sa de viata si mi-a povestit diverse intamplari nostime. Totul, in stilul sau unic, spumos si savuros…

„Chirita nu era o femeie inapoiata, ci un om de viitor”

Raspunzand unei propuneri facute de Opera Comica pentru Copii, Stela Popescu s-a reintalnit recent cu personajul Chirita, intr-un spectacol regizat de Cristian Mihailescu, dupa ce mai abordase rolul acesta in 1959, la absolvirea Institutului de Teatru. Referitor la aceasta experienta, Stela Popescu spune ca abordarea Chiritei este cu totul diferita, comparativ cu aceea din urma cu 47 de ani, despre care isi aminteste cu nostalgie.

„Atunci cand, in facultate, i-am propus profesorului meu sa joc rolul Chiritei, acesta s-a ingrozit. ‘Doamne… Eu te-am luat la clasa ca sa joci Andromaca, si tu vrei sa joci Chirita?’. Vezi tu, eu pe vremea aceea eram supla; or, despre Chirita se stie ca era voluptuoasa. De altfel, lumea are o parere preconceputa despre Chirita: e foarte grasa, e inapoiata. Eu am un alt punct de vedere despre Chirita. Revenind, profesorul mi-a dat o povestioara de Arghezi, care bineinteles ca nu mi-a iesit deloc… Si atunci mi-a zis ‘Ia fa tu Chirita aia…’. Atunci a realizat el ca eu sunt actrita de compozitie, de tipuri. Tocmai de aceea am si avut mare succes la Teatrul de Revista; nu am fost numai diva, care coboara pe scari… Asta ar fi fost simplu: imi puneam pene in cap si aratam bine, era perfect”, rade Stela Popescu, precizand ca ea nu a fost niciodata genul de persoana careia sa-i placa sa fie in prim plan.

„Mie nu asta imi placea sa joc si nu voiam sa ma arat. In cazul meu, meseria i-a facut pe oameni sa creada ca-mi place sa ma arat, dar nu e adevarat. Cel mai mare succes al vietii mele a fost cu ‘Presul’ lui Ion Baiesu, unde eram o servitoare amarata, cu mustata”, precizeaza actrita. Intr-adevar, rolul respectiv ii socase, initial, pe majoritatea spectatorilor: acestia se asteptasera sa o vada pe Stela stralucitoare, imbracata si machiata epatant, si o regaseau pe scena in rolul unei femei de serviciu, purtand un halat zdrentuit si patat. Entuziasmul publicului, la finalul spectacolului, a intrecut insa orice imaginatie…

„In sfarsit”, reia Stela Popescu, „am facut Chirita, pe care o jucase si Draga Olteanu Matei. Initial, profesorul nu credea ca pot interpreta acest rol. „Cum sa te bagi tu la asa ceva, dupa ce Draga a facut-o…’. Dar am facut monologul ‘Chirita in voiaj’ si am luat nota zece. Si de atunci s-au risipit ideile gen ‘Stela e numai gagica misto'”, rade actrita.

„Am admirat-o pe Chirita intotdeauna si nu consider nici pe departe ca era o inapoiata, ci un om de viitor. Era o femeie care, dupa parerea mea, anticipa egalitatea cu barbatul, voia sa fie la moda si preconiza o civilizatie in devenire. Parea ridicola pentru ca era din provincie si pentru ca piesa s-a scris intr-o perioada in care tot ce venea ‘de afara’ era luat peste picior si socotit extravagant. Nu era nevoie ca ea sa fie o femeie grasa si un ‘jandarm’. De ce sa fie jandarm? O femeie cu autoritate, asta da; dar de ce-ar fi asta ridicol? A, ca vine Leonas, care are 20 de ani si ea are 50-60 de ani, e altceva; aici este ridicolul, situatia comica”, imi explica Stela, adaugand ca spectacolul se bucura de succes atat in tara, cat si in strainatate.

„Plecam cu ‘Chirita’ in Israel si am convingerea ca vom avea un succes urias. Viata culturala romaneasca din Israel e foarte bogata, pentru ca acolo sunt aproximativ 350.000 de evrei romani si ei traiesc prin spectacolele romanesti. Am fost si acum, de curand si am avut un succes criminal: sunt salile arhipline, e omor, urla. Sa-i vezi cum striga ‘Bravo!’, ‘Bis!’ si ‘Ura!’, n-ai pomenit asa ceva…”.

„Daca artistul de opera nu este si actor, atunci e fals”

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale piesei „Chirita” consta in faptul ca Stela Popescu este singura actrita de teatru care evolueaza, iar toti ceilalti sunt solisti de opera si opereta. „Sunt cantareti tineri si moderni, care stiu sa joace; nu sunt ca aceia care se propteau in mijlocul scenei si cantau aria din ‘Trubadurul'”, mentioneaza Stela, care precizeaza ca artistul de opera trebuie sa fie si actor.

„Opera este sincretica, este teatru prin muzica. Acolo se detaseaza oamenii si se face diferenta: unii sunt mari si altii mai putin… Era un mare artist de opera, Goanga (n.r. – tenorul Petre Stefanescu Goanga), pe care l-am audiat si m-a impresionat ca juca si canta. De atunci, am ramas cu stacheta ridicata in privinta asta… Daca artistul de opera nu este si actor, e fals. Asa devine opera falsa. Publicul n-o gusta, daca omul vine la rampa numai ca sa-si lanseze vocalizele. Totul trebuie sa fie la indemana oamenilor. Altfel ramane undeva intr-un colt, ca o gogoasa de matase, din care nu mai iese niciodata rodul”, afirma actrita.

„Pot juca orice rol, dar nu mi-a placut niciodata drama”

„Tin minte ca, in anul al doilea, am avut cea mai mare medie si profesorul meu dadea notele in felul urmator: de la cele mai mici la cele mai mari. Cutare 7, cutare 8, cutare 9 – si cand a ajuns la mine, a spus: ‘Stela Popescu poate sa joace astazi orice gen’. Deci, el si-a dat seama ca am potential diversificat si ca pot juca atat roluri de comedie, cat si de drama”.

Dat fiind faptul ca intotdeauna a fost o persoana optimista, Stelei Popescu nu i-a placut sa abordeze roluri de drama.”Eu m-am ferit de drama, n-am fost foarte incantata sa joc asa ceva. Sunt un om vesel si nu-mi place sa-mi aduc aminte de lucrurile triste. Dar, pana la urma a trebuit sa joc si drama, iar pentru una dintre partiturile de acest gen pe care le-am jucat, in ‘Turnul de fildes’, sub conducerea lui Ion Cojar, am luat premiu pe tara pentru rol secundar. Deci, am avut sansa sa joc drama, dar nu m-am perfectionat in gen. Mie imi place sa rada lumea, sa se simta bine”, continua Stela Popescu si nu pot sa nu fiu de acord cu ea…

„Teatrul de Revista este dispretuit pe nedrept”

Stela imi povesteste ca, atunci cand s-a mutat de la Teatrul de Revista la Teatrul de Comedie, au aparut reactii de tipul „A, uite-o si pe asta…”, iar celor de acolo nu le venea sa creada ca ea poate interpreta si roluri mai complexe. Realitatea, apreciaza Stela Popescu, este ca, in ceea ce priveste Teatrul de Revista, sunt foarte multe prejudecati. „La Teatrul de Revista exista un izvor pe care lumea nu vrea sa-l descopere. Si, culmea, tocmai celor de profesie nu le convine sa-l descopere, din cauza ca actorul de revista este mult mai popular decat cel mai bun Hamlet”, considera actrita.

„Prejudecata cu Teatrul de Revista e o prostie. Eu detest sa spun ca e greu sa joci comedie. E greu sa joci orice rol, daca n-ai talent. N-ai talent, joci prost orice gen. Dar daca esti talentat, incepe sa se decupeze o situatie de alta: adica, asta este actor de drama, asta va juca Hamlet, asta va juca Julieta – si asta, cum eram eu, va juca mai multe chestii”, puncteaza Stela.

Stela imi explica de ce s-a creat aceasta prejudecata in ceea ce priveste Teatrul de Revista. „Exista un soi de reticenta… Limbajul este mai colorat, popular, nu foarte intelectual, special conceput pentru a fi inteles de catre masa larga; se deschide tuturor si atunci sigur ca e usor dispretuit. ‘Ce-i si cu flecustetul asta de text…’. Ei bine, cu ‘flecustetul asta de text’ poti sa indrepti greseli, sa schimbi mentalitati, pentru ca se face inteles…”.

„Teatrul este o scoala”

In fond, considera actrita, rolul esential al teatrului este acela de a-i aduce pe oameni la spectacole, pentru ca teatrul este o scoala. De altfel, asa cum imi povesteste Stela, aceasta este una dintre calitatile pe care teatrul le-a demonstrat inclusiv in regimul comunist. „De ce crezi ca sustineau teatrele? Le sustineau fantastic, numai ca totul era dirijat: asta era defectul. Insa ca profesie in sine, actorii s-au dezvoltat foarte bine in comunism. Bineinteles ca nu puteai sa spui: ‘Securistii ne urmaresc si nu gasim mancare’. Dar, se gaseau metode pentru a evita cenzura…”.

In context, Stela il aminteste pe raposatul ei sot, dramaturgul Mihai Maximilian, autor al numeroase cuplete si monologuri. „Puiu Maximilian a fost un autor de exceptie. Ca dovada, faptul ca acum ducem o lipsa fantastica de autori. Fiecare monolog al lui traieste si astazi; cel cu betivul, pe care-l face Arsinel, dateaza de acum 40 de ani – a fost scris in anul 1966. Si l-au facut un actor de la Deva, l-a facut Misu Fotino, l-a facut Stefan Banica Senior, il face Arsinel – si cine stie cati altii il vor mai face. Fiecare schetch sau monolog scris de Puisor era o mica piesa de teatru”.

Stela mentioneaza ca Mihai Maximilian avea capacitatea de a „simti” textul si de a sublinia ideile. „Daca Arsinel spune cel mai bun monolog, este pentru ca a invatat de la sotul meu si pentru ca are texte bune. Un om talentat nu se poate pune in valoare daca nu are un regizor bun”, subliniaza actrita.

Textele scrise de Mihai Maximilian nu sunt simple jocuri de cuvinte, pe seama unor mici intamplari la zi. In cazul in care ar fi fost asa, nu ar fi supravietuit trecerii timpului si ar fi fost uitate dupa numai cateva saptamani. „Daca ‘Vacanta Mare’, care are succesul pe care-l are, nu joaca o luna, nimeni n-ar mai sti dupa aceea cine sunt respectivii. Pe noi, lumea ne tine minte si dupa 50 de ani…”.

Cel mai bun exemplu in acest sens este insasi Stela: „Lumea si acum ma cunoaste, iar copiii ma striga pe nume pe strada. Nu pentru ca am nasul carn, ci pentru ca tot ce am facut i-a imbogatit pe oameni, le-a creat un fel de ‘banca de date’ in suflet. De asta imi place revista: imi confirma ca am facut ceva pentru oameni. Publicul romanesc stie sa decanteze ce e bun si recepteaza calitatea, sensul educativ al materialului, dupa cum sanctioneaza imediat, in caz contrar. Eu, de exemplu, n-as putea sa mai spun lucruri indecente pe scena, cum fac altii, pentru ca n-ar accepta publicul: ‘Ce face asta, s-a prostit?'”.

„Cred ca mostenesc energia de la parinti, si nu mai sunt motivata de aspectul financiar”

Ma uit la Stela Popescu si intrebarea se impune de la sine: dupa jumatate de veac de cariera dramatica, sute de turnee, mii de spectacole, reprezentatii si aparitii televizate – de unde isi mai gaseste, oare, energia de a se implica in continuare in diferite proiecte si de a strabate lumea?

„As zice ca mostenesc energia asta de la parinti. Tatal meu a fost deportat in Siberia si mama, care a ramas singura cu un copil, trebuia sa supravietuiasca. Ea era taranca, provenea din familie de tarani autentici si era foarte puternica. Tata, deportat in Siberia, a trebuit sa reziste la temperaturi de pana la minus 50 de grade. Dar a supravietuit, a trait 91 de ani si a murit in urma unei operatii de bila.

Prin urmare, cred ca energia e pe fond genetic. Si ca sa nu mai spun ca energia mea provine din munca: imi place ce fac, iubesc ce fac – cum sa nu ma umplu de energie si de buna dispozitie? Nu pot spune ca mai lucrez pentru bani… Poate cand eram mai tanara, ma interesa si aspectul acesta. Acum, tot ceea ce ma intereseaza este sa vada generatia asta ca noi toti n-am fost niste prosti, ca am fost buni, am muncit serios si poate ca asta o sa ajute cu ceva…”, spune Stela Popescu.

„Munca este cel mai mare motor, iar actorul este ‘vandut’ profesiei”

Cineva afirmase candva ca „destinul actorului este sa joace”. De-a lungul vietii, Stela Popescu a traversat momente dramatice – astfel, in interval de numai sapte ani, si-a pierdut atat sotul, cat si ambii parinti. Ceea ce nu a lasat-o sa uite, insa, nici un moment ca publicul o iubeste, o asteapta pe scena si vine la teatru sau deschide televizorul pentru a o vedea.

„Munca este cel mai mare motor. Educatia teatrului si disciplina spectacolului iti cer sa joci. De exemplu, sotul meu a murit pe 14 decembrie… Eu, in perioada aceea, aveam de inregistrat la Televiziune pentru spectacolul de Revelion si cineva comenta: ‘Uite, barbatul i-a murit si ea joaca’. M-a mirat si m-a afectat asta, cu atat mai mult cu cat venea de la un om din teatru”, ofteaza Stela. Zambetul i s-a sters pe nesimtite, iar privirea pare sa se fi impaienjenit pentru o clipa…

Nici problemele de ordin fizic n-au putut s-o tina departe de scena. „Prin anii ’80, aveam o luxatie si am jucat cu mana prinsa in bandaj ghipsat. Dar nu sunt un caz singular: acum doi ani, eram intr-un turneu in Australia si Tamara Buciuceanu-Botez a jucat avand clavicula sparta. Nu se punea problema sa fie inlocuita, pe Tamara nu o poti inlocui! Dar ea s-a ambitionat: ‘Ehe, lasa ca le arat eu lor!’, si a jucat asa. Cand e vorba de teatru, actorul este vandut acestei profesii”, adauga Stela.

„Barbatii incep sa se sperie de femei”

Stela, care a fost casatorita mai mult de 30 de ani cu Mihai Maximilian, este una dintre acele fericite – si putine – femei care sunt in masura sa spuna ca au avut o casnicie reusita. Ma intreb, care este opinia sa despre relatia dintre barbat si femeie in ziua de azi si cum ar trebui sa procedeze femeile pentru a-si pastra dragostea si respectul partenerului…

„Femeile reprezinta un dar minunat al naturii. Singura conditie este sa se puna in valoare ferindu-se, in acelasi timp, sa fie ostentative. Barbatul si femeia sunt, categoric, diferiti, dar complementari. Egalitatea intre sexe inseamna parteneriat. Da, uneori o femeie poate face un lucru mai bine decat un barbat, dar acest lucru nu trebuie etalat. Parerea mea e ca barbatii incep sa se sperie de femei.

Femeia si barbatul trebuie sa-si stie locul fiecare si, daca nu exista respect, nu exista nimic. Iar daca el nu se mai ridica la inaltimea asteptarilor tale, ar trebui sa pleci, pur si simplu”, considera actrita, adaugand ca, „daca intr-un cuplu este relatia care trebuie, nu se ajunge la infidelitate sexuala – o problema intr-adevar foarte grava si, nu de putine ori, de nedepasit”.

Cel mai frumos compliment: „Auzi, esti misto!”

„In jur de 54-55 de ani”, as raspunde eu, daca m-ar intreba cineva ce varsta ii dau Stelei Popescu si n-as sti ca anul acesta, pe 21 decembrie, va implini 71 de ani. Care este secretul ei? Stela zambeste sugubat. „N-ai sa ma crezi, dar nu fac nimic special: ma dau cu crema cand imi aduc aminte, nu fac sport, mananc slanina… Singura chestie pe care o fac este masajul electric de stimulare. Sigur, ma fardez, imi place sa fiu mereu aranjata, am o stare de spirit zambitoare – pentru ca totul vine din interior. Daca nu te intelegi cu tine, nu ai cum sa arati bine, se reflecta acest lucru in exterior, orice ai face”, spune Stela, care, in context, isi aminteste de cel mai frumos compliment care i s-a facut…

„Jucam intr-un spectacol ‘Miss Piranda’ la Sala Palatului si, la un moment dat, a venit la mine o tigancusa care concura. Mi-a cerut sfatul: arata bine, cum sa se mai aranjeze pentru concurs? Cred ca avea vreo 15 ani. In fine, dupa aceea eu am iesit pe scena cand mi-a venit randul, am jucat si la sfarsit ea a venit la mine si mi-a zis ‘Auzi, esti misto! Chiar mi-ai placut!’. Pentru mine, a fost un compliment minunat… Altadata, cred ca aveam vreo 60 de ani, jucam intr-un spectacol la Urziceni si erau numai ‘negri’ in sala – deh, cantau Adrian Copilul Minune, Vali Vijelie… Eu jucam, oamenii stateau chiar langa scena, cu barbia sprijinita in palme si se uitau la mine, iar unul imi zice: ‘Esti misto de tot!'”.

Cand am stabilit sa facem acest interviu, Stela Popescu imi spusese ca imi poate acorda o jumatate de ora, pentru ca este foarte ocupata. Acum, isi priveste ceasul. „Draga mea, tu stii ca vorbim de o ora? Ce parere ai?”. I-am spus adevarul: nu am simtit cand a trecut timpul si am sentimentul ca numai cu vreo cinci minute in urma am sunat la usa. Stela Popescu este nu numai o artista extraordinara si o gazda perfecta, ci si un interlocutor captivant, carismatic, iar timpul a prins cu siguranta aripi in compania sa…

Autor: Greta Harja
Sursa: Eva.ro
Foto: Cinemagia.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ