„Poporul care nu vrea să hrănească propria armată în curând va fi obligat să hrănească una străină”

0
396

În bugetul de stat pentru anul 2016 au fost prevăzuți mai mulți bani pentru militarii moldoveni. Cu toate acestea, suma de 580 de milioane de lei destinată Apărării Naționale rămâne una dintre cele mai mici din lume. Atitudinea guvernanților față de militarii care ne apară țara și care se bucură de o înaltă încredere din partea populației este criticată de foștii miniștri ai Apărării. Autoritățile, la rândul lor, consideră că lucrurile se vor schimba odată cu adoptarea noii strategii de securitate națională, dar și datorită ajutorului NATO.

Tiraspol-tank
Armata de la Tiraspol este mult mai bine echipata si are un buget mai mare datorita contributilor rusesti

O armată influentă înseamnă un jucător puternic pe scena politică a țării. În unele state, în timpul conflictelor de stradă sau a crizelor puternice armata preia controlul până situația revine la normal. În Republica Moldova acest lucru pare imposibil astăzi din cauza capacităților reduse ale instituției, dar și din cauza atitudinii ostile a politicienilor față de aceasta.

Serviciul militar în cadrul Armatei Naționale a Moldovei a devenit unul neatractiv în ultimii ani atât din punct de vedere material, cât și moral, judecând inclusiv după rata de eschivare a tinerilor de la încorporare, dar și după fluxul de plecări a ofițerilor din sistem. În acest domeniu nu s-a investit aproape deloc în ultimii 25 de ani, lăsând impresia că cineva își dorește conștient o armată slabă.

 

Niciun ban pentru pregătirea de luptă

Pe siteul Ministerului Apărării sunt afișate doar bugetele destinate Armatei Naționale în anii 2009-2013. O simplă privire asupra cifrelor ne demonstrează că, practic, politicienii nu au alocat deloc bani pentru pregătirea de luptă a ostașilor, procurarea echipamentului sau cercetările științifice și elaborarea noilor armamente. Bugetul Apărării a fost, preponderent, distribuit întreținerii personalului și asigurării tehnico-materiale a trupelor. Totodată, în fiecare an se alocă bani pentru reparații și construcții pentru organele de conducere și logistică a Ministerului Apărării. Sume mici sunt prevăzute și pentru menținerea păcii în zona transnistreană.

Moldova se află încă într-un proces de tranziție de la perioada sovietică.

Un alt ex-ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, care a condus instituția în perioada guvernării comuniștilor din 2004 până în 2007, consideră că Republica Moldova se află încă într-un proces de tranziție de la perioada sovietică. Pentru existența armatei este necesar ca banii să fie alocați în funcție de sarcinile și necesitatea creșterii interoperabilității forțelor armate, a explicat acesta. În opinia lui Pleșca, actuala clasă politică nu conștientizează rolul important pe care îl joacă forțele armate în țară, pe lângă faptul că nu își poate permite un buget coerent din cauza furturilor din sistemul financiar-bancar.

Valeriu Pleșca a condus Ministerul Apărării în perioada 2004-2007. FOTO: profil Facebook

„Cum a spus Napoleon, cine nu-și plătește armata proprie va plăti armata străină. Dar politicienii se limitează doar la adoptarea unor strategii și politici”, a ironizat Pleșca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ