RSS Feed

Preşedintele Uniunii Scriitorilor propune instituirea sărbătorilor naţionale de zilele naşterii şi a morţii lui Eminescu

0

iunie 17, 2007 by Românism

Mormantul lui Mihai Eminescu
Preşedintele Uniunii Scriitorilor Mihai Cimpoi propune instituirea unor noi sărbători naţionale în zilele de 15 ianuarie (ziua naşterii lui Mihai Eminescu) şi 15 iunie (ziua morţii poetului).

Acad. Cimpoi a lansat această propunere vineri, 15 iunie, în cadrul depunerii de flori la monumentul poetului de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău. În context, el a menţionat că 15 iunie este o zi a amintirii lui Eminescu, „cel care a fost cel mai ales dintre toţi creatorii de limbă română şi care a scris cu mâna lui Dumnezeu”.

Poetul Iulian Filip a declarat că „aceste pretexte calendaristice sensibilizează pur şi simplu lecţiile pe care Eminescu a vrut să le dea oamenilor”.

La depunere de flori au participat oameni de cultură şi artă din R. Moldova, politicieni, ambasadorul României în R. Moldova Filip Teodorescu, precum şi simpli admiratori ai creaţiei marelui poet.

http://www.info-prim.md/?x=24&y=8748


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+