Primăria municipiului Chişinău şi Voievodatului Mazovia din Polonia vor dezvolta relaţii de colaborare

0
42

Polonia intenţionează să dezvolte şi să consolideze relaţiile stabilite deja dintre administraţia municipală şi autorităţile locale din Polonia, au declarat oficialii polonezi în cadrul unei întrevederi de miercuri, 4 iulie, cu noul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă.

La întrevedere au fost prezenţi preşedintele Comisiei pentru colaborare externă a Seimului Voievodatului Mazovia din Polonia, Artur Buczynski, şi ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al acestei ţări în R. Moldova, Krzysztof Suprowicz.

Primarul şi-a exprimat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre Chişinău şi autorităţile administraţiei locale din Polonia. El a subliniat importanţa preluării experienţei poloneze din diferite domenii, în special pentru că această ţară este membră a Uniunii Europene.

Părţile s-au arătat dispuse să organizeze o întrevedere între administraţia Chişinăului şi a Voievodatului Mazovia, la care să participe oameni de afaceri din ambele ţări pentru a iniţia relaţii de colaborare. Totodată, s-a lansat ideea de a face un schimb de carte între bibliotecile din Chişinău şi cele din Mazovia.

Municipiul Chişinău are deja stabilite mai multe relaţii de colaborarea cu reprezentanţii administraţiei publice locale din Polonia. Anul trecut, între primăria capitalei şi Voievodatul Lubuskie a fost semnat un acord de înfrăţire, iar de 13 ani în incinta liceului „Nicolai Gogol” din Chişinău activează clase gimnaziale cu predare în limba poloneză, în care studiază peste 120 de elevi. De asemenea, în luna octombrie curent, în incinta Bibliotecii municipale „B. P. Hâşdeu” va fi inaugurat un Centru de cultură polonez.

Sursa: www.info-prim.md�

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ