Primarul, rege în satul lui

0
6

Primarul comunist al satului Japca, raionul Floreşti (fostul judeţ Soroca), Tudor Galben, este acuzat de profesorii şcolii din localitate că nu face nimic pentru copii şi cadrele didactice. Mai mult, spun profesorii, acesta este brutal şi dă dovadă de lipsă elementară de cultură în discuţiile cu ei, numindu-i urât şi bruscându-i. Nu plăteşte deplasările profesorilor, elevii nu pot merge la olimpiadă exact din acelaşi motiv şi primăria oferă doar cinci bănuţi pentru alimentarea zilnică a unui copil. „Ne spune că el e legea în satul acesta”, zic indignaţi profesorii. Primarul neagă acuzaţiile şi susţine că la mijloc este un conflict mai vechi între el şi directoare care a pierdut ultimele alegeri în favoarea lui. Conflictul din satul Japca este adus la situaţii hilare din cauza orgoliului unui comunist.

Până nu demult, bucătăresele şcolii din Japca pregăteau mâncarea pentru elevi cu vreascuri, la o sobă improvizată. „Ca în Evul Mediu! Se umplea şcoala de fum!”, se arată într-o scrisoare a profesorilor adresată şefului statului. De când e campanie electorală şi acelaşi primar candidează din partea comuniştilor, le-a oferit o butelie de gaz (!). Asta după ce profesorii l-au ameninţat că o să trimită fotografii la „Mesager” (programul de ştiri al instituţiei publice a audiovizualului) să vadă toată republica în ce condiţii se face mâncare pentru elevii de la Japca. Deşi putea să rezolve problema demult, căci� primăria a primit în calitate de ajutor umanitar două reşouri electrice, primarul a ţinut intenţionat un reşou pe holurile primăriei, numai ca să nu-l dea la şcoală.

Cinci bani pentru alimentaţia elevilor

Meniul celor 229 de elevi ai şcolii arată „mizerabil”, spune directoarea şcolii, Tudora Cornea. Acesta este bazat în mare parte pe produsele alimentare provenite din ajutoare umanitare – crupe şi cereale, şi din produsele pe care le aduc părinţii la şcoală – ceapă, cartofi etc. Deşi primăria trebuie să dea zilnic câte trei lei pentru fiecare elev ca să se alimenteze, Galben consideră că cinci bani este suficient! Apoi, de fiecare dată când pleacă profesorii din sat la cursuri de perfecţionare, primarul refuză să le plătească deplasările. „Le-a rupt în faţa mea şi mi-a spus că nu dă bani şi gata. Mi-a mai spus că pot să mă duc să mă plâng unde vreau”, zice Cornea.

„Copiii sunt tot ce are satul mai de preţ”

„Timp de patru ani, pedagogii şi elevii au fost neglijaţi. Chiar şi acum, în campania electorală, comportamentul domnului Tudor Galben nu s-a schimbat. Nu face nimic pentru copii, deşi aceştia sunt tot ce are mai de preţ satul”, se mai arată în scrisoarea profesorilor.

„Îşi fac pricioska”

L-am găsit pe Tudor Galben în biroul de la primărie, deşi este degrevat din funcţie pe perioada campaniei electorale. „Am de făcut lucruri pe care nu le-am terminat”, zice primarul care nu vede nimic rău în asta. Mai întâi, s-a interesat cine a semnat scrisoarea şi apoi ne-a răspuns la întrebări. Galben afirmă că nicio profesoară nu a venit la el să semneze ordin de deplasare. „Au venit cu teancul de deplasări la mine şi zic că au fost acolo, că au fost dincolo. Ele se duc şi-şi fac pricioska (coafura) la Floreşti, îşi pun dinţi, îşi rezolvă problemele copiilor lor. Eu aflu unde s-au dus ele, nu credeţi că aşa…”, atacă primarul.

„Nu le-am pus eu soba”
Tudor Galben neagă şi subiectul cu olimpiadele. „Chiar eu am fost cu microbuzul meu personal şi am dus elevii la fotbal. Ultima oară, am dat 30 de litri de motorină şi au fost la raion, la festivalul pascal”, dă exemple Galben. Referitor la situaţia dezastruoasă din bucătăria şcolii, primarul zice că nu le-a pus el soba. Deşi şcoala a fost gazificată, bucătăria a fost lăsată de izbelişte. „Noi am plătit proiectul de gazificare, am făcut totul, dar pe directoare n-a interesat-o deloc bucătăria şi s-a dus la Vadul lui Vodă. Am căutat-o şi n-am găsit-o. N-am găsit nici� bucătarii să deschidă bucătăria să putem face proiectul”, mai spune Tudor Galben.

Ajutoare umanitare pentru bătrâni

Primarul afirmă că „nu ajută” şcoala, pentru că profesoarele se duc şi vin de la lucru cu sacoşele. „Lasă să-mi dea mie salariul ei de directoare şi apoi o să fac mai mult. Eu trebuie să le târâi cu spinarea lemne din pădure, să le duc cărbuni? Ea pentru ce-i director acolo?”, întreabă Galben, supărat pe profesoare pentru că nu l-a sunat niciuna la 23 februarie să-l felicite. El, însă a fost de 8 martie şi le-a felicitat. Le-a dat din bugetul local câte 50 de lei, dar le-a spus în faţă că mai bine nu le dădea. Cică, mai bine se duce pe la bătrâni acasă, le mai dă câte o haină-două din ajutoarele umanitare şi aceia o să-l voteze. Primarul nu neagă discuţia, însă spune că nu se duce cu ajutoare umanitare pe la bătrâni îndemnându-i să-l voteze.

Nimeni nu le rezolvă problema

Deşi profesorii au adresat scrisori la conducerea raionului şi la şeful statului, nimeni nu-l poate opri pe Galben. Preşedintele raionului Floreşti i-a chemat pe directoare şi primar la el „să clarifice situaţia”, dar primarul nu se dă dus din sat. „N-am eu ce mă duce. Lasă ei să vină la faţa locului”, zice primarul care se simte rege în sat.

autor: Natalia VERBIŢCHI

sursa:http://www.jurnal.md/article/3251/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ