Principesa Maria, mezina Regelui Mihai I, face prima vizită în Moldova

0
12

Alteța Sa Regală Principesa Maria, cea mai mică fiică a Regelui Mihai I, este în toiul primei sale vizite în Republica Moldova, orașul Ialoveni fiind vizitat astăzi de Principesă. Primarul localității speră ca vizita să se încheie prin semnarea între cele două părți a mai multor parteneriate care să ajute la dezvoltarea orașului.

”Avem onoarea de a fi vizitați de Excelența Sa. Avem problema lipsei locurilor în grădiniță pentru 300 de copii. Ne-ar prinde bine să mai construim o grădiniță, un bloc sau două în care să încadrăm toți acesti copii în orașul Ialoveni și să nu fim nevoiți să îi ducem în alte localități, sau la Chișinău,” a declarat Sergiu Armașu.

Alegerea orașului Ialoveni nu a fost una întâmplătoare căci aici, în timpul României Mari, s-a ridicat un monument dedicat Regelui Ferdinand care a fost mai apoi doborât de comuniști. Acest monument a fost refăcut recent și urmează a fi dezvelit în viitorul apropiat. În plus, în această zonă s-au născut mai mulți deputați din Sfatul Țării.

Dintre cei prezenți la venirea Principesei, Elena Oțel-Bâtcă a vrut cu cea mai mare îndârjire să vorbească cu Alteța Sa Regală. Aceasta a venit cu o fotografie a tatălui său din perioada României Mari, și alta în care nepotul ei, astăzi student la Constanța, apare alături de Regele Mihai, la inaugurarea Cimitirului Eroilor Români de la Țiganca în 2005. Tatăl ei, despre care a vrut să vorbească cu Principesa, a fost un consilierul basarabean care l-a întâlnit în haine naționale pe Regele Carol II împreună cu, pe atunci, Principele Mihai în timpul vizitei pe care au efectuat-o la Chișinău în 1935.

Sursă: timpul.md

Sursă foto: botosaninews.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ