Producţie în serie

0
5

Vinerea trecută, ziarele „Flux”, „Nezavisimaia Moldova” şi „Comunistul” au publicat acelaşi articol – „Cazul Andronic”, îndemn la un exerciţiu de onestitate”.

Textul e semnat de Igor Burciu de la „Flux”, dar „Comunistul” s-a ferit să publice numele ziarului care aparţine PPCD. „Flux”-ul reia în numărul său de vineri articolul publicat pe parcursul săptămânii, iar celelalte două ziare publică un fel de notă a redacţiei. Ziarul „independent” „Nezavisimaia Moldova” comentează faptele expuse în editorialul „Flux”-ului, iar „Comunistul” explică de ce a decis să publice materialul. „Săptămâna curentă, organul de presă al PPCD a publicat un material demascator vizavi de persoana lui N. Andronic. Cred că corespunde realităţii (cine crede?! – n.r.). Altfel, cine ar putea şti mai bine „activitatea” eroului dacă nu foştii tovarăşi-membri ai PDAM. Din acest considerent, redacţia noastră opinează că va fi corect ca publicul cititor destul de numeros al „Comunistului” să se familiarizeze cu acest material.” Curat murdară producţie în serie!

autor: W.Y.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ