Protest al Asociatiei Culturale Pro Basarabia si Bucovina impotriva Ambasadei Ucrainei din Bucuresti

0
7

Pe 14 martie 2007, un reprezentant al Asociatiei Cultuale PRO BASARABIA SI BUCOVINA – filiala centrala – „Pan Halippa” s-a deplasat la sediul Ambasadei Ucrainei din Bucuresti unde a intentionat sa depuna si sa inregistreze un Memoriu de protest privind situatia bisericii romanesti de la Hagi-Curda.
In loc sa fie primit si ascultat, reprezentantul asociatiei a fost legitimat, precizandui-se ulterior, pe un ton taios, ca este „suficient” sa trimita memoriul pe numarul de fax al ambasadei sau la casuta postala de la poarta, angajatul reprezentantei diplomatice refuzand categoric inregistrarea memoriului.
Romanian Global News prezinta mai jos textul memoriului de protest

PROTEST

Ca organizatie non-guvernamentala ce militeaza pentru promovarea drepturilor romanilor din regiunile Cernauti, Transcarpatia, Odesa si Republica Moldova, dezavuam comportamentul necanonic, fratricid al inaltului ierarh ucrainean manifestat in cazul parohiei ortodoxe din localitatea Hagi-Curda.
Atitudinea ostil-xenofoba pe care Inalt Prea Sfintia Sa a afisat-o in cadrul unei intalniri recente cu reprezentantii administratiei regionale Odesa (sfarsitul lunii februarie 2006) a fost una cel putin anticrestineasca, avand in vedere ca a solicitat imperativ interventia factorilor de decizie locali si regionali sa anuleze autorizatia de construire a bisericii etnicilor romani din Hagi-Curda si sa demareze actiunea de demolare a acesteia, ceea ce seamana izbitor cu modul de comportament al Bisericii Ortodoxe Sarbe in cazul lacasului de cult de la Malainita (condamnat categoric de Consiliul Europei).
IPS Agafanghel a cerut, ca in vremurile „rosii”, cand credinta se impunea de sus in jos, serviciilor de securitate ale Ucrainei, sa intreprinda masuri urgente asupra romanilor ortodocsi din Odesa care refuza sa accepte tutela canonica a Moscovei, inclusiv de expulzare a acestora din Ucraina, ca si cum libertatea de constiinta ar constitui in continuare o crima de „les-majestate”.
Reamintim ca, inca din anul 1995, de cand a fost reactivata parohia Hagi Curda sub obladuirea Mitropoliei Basarabiei, inalta fata bisericeasca a incitat in permanenta la conflicte inter-religioase care au culminat cu agresarea fizica a prelatilor romani, incendierea si vandalizarea unor imobile ale credinciosilor acestora.
Reactivarea Mitropoliei Basarabiei in 1992 (confirmata oficial prin decizia CEDO din decembrie 2001 si Ordonanta Guvernului Republicii Moldova nr. 1650 din 30 iulie 2002) a fost aprig contestata de IPS Agafanghel care a solicitat autoritatilor statului moldovean sa nu puna in practica decizia definitiva a CEDO, fapt ce reprezinta o provocare la adresa institutiilor europene si un precedent periculos, care dupa cum se observa a degenerat in intoleranta etnica si religioasa.
Avand in vedere ca libertatea de exprimare si libertatea religioasa sunt drepturi mentionate de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si in Constitutia statului ucrainean, solicitam sesizarea Radei Regionale Odesa si a Ministerului de Externe ucrainean, prin intermediul Ambasadei Ucrainei de la Bucuresti, in legatura cu activitatile recente ale mitropolitului Odesei si Ismailului, pentru a se preveni escaladarea tulburarilor provocate de ortodocsi impotriva ortodocsilor.
In eventualitatea in care demersul nostru nu este solutionat amiabil, iar autoritatile ucrainene regionale Odesa, vor continua sa gireze initiativele fundamentaliste ale IPS Agafanghel, Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina isi rezerva dreptul de a sesiza forurile europene in drept cu privire la problemele cu care se confrunta coreligionarii romani din localitatea Hagi-Curda.

Cu stima,

Presedintele Consiliului National
al Asociatiei Culturale Pro Basarabia si Bucovina
Ing.Valentin Iosifescu MANU

http://www.rgnpress.ro/content/view/21184//

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ