Partidul Liberal Democrat din R. Moldova protesteaza pentru drepturile omului

0
13

mitting
Partidul Liberal Democrat din R. Moldova (PLDM) a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că duminică, 9 noiembrie, va organiza în mai multe raioane concomitent o acţiune publică în sprijinul respectării drepturilor omului, libertăţii presei şi a liberei exprimări. Acţiunea va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura simultan în toate centrele raionale, inclusiv în municipiul Chişinău şi Bălţi.
„Am decis să organizăm această acţiune având în vedere amploarea presiunilor exercitate din partea guvernării direct sau prin intermediul instrumentelor lor utile asupra presei libere şi asupra celor care gândesc altfel, asupra celor care doresc şi informează obiectiv şi echidistant cetăţenii R. Moldova. Am atenţionat de nenumărate ori asupra gravelor încălcări ale legislaţiei în acest domeniu, însă guvernarea nu aude, nu vede şi mai mult decât atât, intensifică atacurile asupra presei libere”, susţine liderul PLDM, Vlad Filat.
Potrivit membrilor PLDM, acţiunea se va constitui într-un act de solidarizare cu jurnaliştii şi instituţiile media, intimidate şi persecutate de regimul comunist.
„Au apărut mai multe televiziuni care sunt obediente guvernării comuniste şi, actualmente, se încearcă de a ataca acele companii de televiziune care au rămas independente. Dorinţa este ca societatea să fie transformată într-o turmă manipulată de către guvernarea comunistă”, este de părere membrul PLDM, avocatul Vitalie Nagacevschi.
PLDM este de părere că, prin această acţiune, doreşte să atragă încă o dată atenţia opiniei publice interne şi internaţionale asupra faptului că în R. Moldova libertatea de exprimare, accesul liber la informaţie corectă şi obiectivă este limitat, iar pluralismul şi independenţa mass-media sunt încălcate grav şi în mod sistematic.
Potrivit PLDM, rezoluţiile care vor fi adoptate la aceste întruniri vor fi sistematizate şi transmise cu titlu de informare către guvernare. Mai mult decât atât, susţine PLDM, dosarul respectiv, inclusiv toate constatările făcute până la acest moment, vor fi transmise către instituţiile internaţionale. „Vom încerca de această dată să-i facem să înţeleagă situaţia reală din R. Moldova şi să ia deciziile respective pentru a nu permite degradarea şi mai profundă a situaţiei politice din R. Moldova”, a conchis liderul PLDM, Vlad Filat.

http://www.jurnal.md/article/9592/

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ