Războiul diplomatic declarat României de către Republica Moldova reprezintă ultimul fir ofilit din ceea ce a fost cândva „podul de flori”, scrie presa de la Bucureşti

0
5

Anunţul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene potrivit căruia doi colaboratori ai Ambasadei române la Chişinău au fost declaraţi persona non-grata este pe larg mediatizat în presa din România. Majoritatea ziarelor de la Bucureşti au catalogat decizia MAEIE drept începutul unui război diplomatic, la o etapă în care relaţiile dintre cele două state nu sunt dintre cele mai bune.
Ediţia de astăzi a “Jurnalului Naţional” anunţă că “Diplomaţi români, au fost puşi pe făraş”. “Am intrat în zodia coşmarului în relaţia cu Chişinăul. Într-un gest neaşteptat, “prietenii” şi “fraţii” de peste Prut s-au decis să expulzeze doi diplomaţi români. I-au declarat persona non-grata şi le-au dat 24 de ore să plece din Moldova”, se arată în deshiderea articolului sus-numit.

“MOTIVAŢIE. Dar care este motivul acestei decizii radicale? Partea moldoveană face referire la articolul 9 din Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, invocând incompatibilitatea activităţii acestora cu statutul diplomatic deţinut. Fără detalii. Pe culoarele diplomaţiei, însă, prin aceşti termeni se pot înţelege multe, inclusiv spionaj”, continuă “Jurnalul Naţional”.

“Gândul” califică aţiunea MAEIE drept “Ultimul fir ofilit din ceea ce a fost cândva „podul de flori” între Bucureşti şi Chişinău”.

Încercând să elucideze cauzele, publicaţia scrie: “Autorităţile române nu doresc să creeze suspiciuni asupra a doi diplomaţi despre care consideră că şi-au îndeplinit activitatea în condiţii legale şi nu au făcut nimic care să contravină statutului lor, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Ilie Bănică. Pe de altă parte, Chişinăul nu a oferit nicio explicaţie solicitării sale, invocând doar articolul 9 din Convenţia de la Viena (1961) privind relaţiile diplomatice şi statutul diplomaţilor. Potrivit respectivului articol, un stat-gazdă poate declara, oricând, că nu mai agreează prezenţa unui diplomat străin la post, fără să fie nevoit să ofere vreo justificare. În aceste condiţii, comunicatul MAE care califică drept „surprinzător şi nejustificat” gestul părţii moldovene pare lipsit de obiect, din moment ce Convenţia respectivă lasă la îndemâna statelor părţi libertatea de a apela oricând la asemenea gesturi lipsite de justificări”.

“Ziua” publică articolul “Republica Moldova ne declară razboi diplomatic”

“Stadiul relatiilor incordate dintre Romania si statul CSI Republica Moldova condus de comunistul Vladimir Voronin tind spre un punct maximal la exact trei ani de la alegerea presedintelui Traian Basescu si enuntarea Axei Bucuresti-Londra-Washington. Autoritatile de la Chisinau au anuntat ieri ca trec la razboi diplomatic direct prin expulzarea a doi diplomati romani… Conform practicilor internationale in vigoare, Romania ar putea trece la masuri similare, ceea ce probabil si doresc comunistii lui Voronin… Razboiul diplomatic declansat de statul CSI survine intr-un moment regional tensionat, cand se asteapta declararea independentei provinciei Kosovo, presedintele rus Vladimir Putin amenintand Europa inclusiv cu recunoasterea Transnistriei si amintind posibilitatea unor miscari de autonomie similare in Romania”.

“Meci diplomatic RomaniaMoldova. Doi oficiali romani au fost maziliti de Chisinau” anunţă “Gardianul”.

Decizia Ministerului moldovean de externe este calificată tot drept un război diplomatic şi de “Adevărul”. Publicaţia găseşte explicaţia în faptul că România refuză semnarea unui tratat bilateral de recunoaştere a graniţelor “câtă vreme Chişinăul insistă să fie luat în considerare tratatul din 1947 care trasa graniţele Uniunii Sovietice”.

Sursa: UNIMEDIA
Redactor: Victoria Dumbravă

NICIUN COMENTARIU

  1. “Gândul” califică aţiunea MAEIE drept “Ultimul fir ofilit din ceea ce a fost cândva „podul de flori” între Bucureşti şi Chişinău”.

    asta a durut… tare… podul de flori, cel putin in inima va ramane mereu viu… nu trebuie sa ne respingeti asa dur. trebuie de inteles ca voronin face asta fara a sti opinia publica.. nu sintem de acord cu el.. nu mai ziceti asa!

LĂSAȚI UN MESAJ