RSS Feed

Represiunile din primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei, 1940-1941

0

ianuarie 28, 2010 by Românism

În urma semnării Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia este revendicată de sovietici drept zona lor de influenţă. Astfel, la 28 iunie 1940, Armata Roşie ocupă Basarabia, precum şi Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Drept urmare, este creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) la 2 august 1940. Numai 6 din cele 13 raioane ale RASSM intră în componenţa RSSM, iar judeţele basarabene – Ismail şi Cetatea Albă din sud şi o parte a judeţului Hotin din nord – sunt incluse în cadrul Ucrainei Sovietice.
Basarabia cunoaşte astfel încă din anii 1940-1941 experienţa sovietizării şi comunizării, unul din elementele centrale ale acestei experienţe fiind aplicarea terorii în masă faţă de clasele sociale indezirabile. Anexarea Basarabiei de către sovietici anticipează astfel instaurarea regimului comunist în spaţiul românesc după 1944. Întrucât majoritatea etnică românească din Basarabia era alcătuită din ţărani, iar această clasă era vizată de măsurile de teroare, represiunea capătă, în mod indirect, un pronunţat caracter antiromânesc. În ansamblu,
în URSS nu etnonaţiunile erau supuse exterminării sau re-educării, ci anumite clase sociale considerate a fi purtătoare a valorilor societăţii burgheze. Există însă şi câteva excepţii de la regulă, fiind vorba de germanii de pe Volga, deportaţi imediat după invazia hitleristă din vara anului 1941; precum şi de ceceni, kalmuci, tătarii din Crimeea, inguşii, karaceenii, balcari şi turcii meshetinţi, învinuiţi de colaborare cu regimul de ocupaţie nazist şi deportaţi în masă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia.
Cine, mai exact, a avut de suferit în primul an de ocupaţie sovietică şi cum iminenţa izbucnirii războiului cu Germania nazistă a influenţat politica Moscovei în regiune? În primul rând, organizaţia locală de comunişti era insignifiantă şi dominată de reprezentanţi ai minorităţilor etnice. Din totalul comuniştilor basarabeni de 285 persoane în august 1940, 186 erau evrei, 28 ucraineni, 21 ruşi şi 21 români. Criza de cadre locale loiale partidului comunist se observă şi în primăvara anului 1941. Din cca. 9 000 de comunişti din RSSM, aproape jumătate erau veniţi din alte republici sovietice. Acest lucru reflectă faptul că populaţia locală majoritară era refractară la ideile comuniste. În acelaşi timp nu se înregistrează acţiuni violente de amploare împotriva noii puteri sovietice.
Primii care au căzut victime ale regimului comunist au fost 1 122 de persoane, arestate în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, constituind foşti funcţionari ai statului român sau suspecţi de colaborare cu administraţia română. În următoarele luni au fost arestate alte cca. 2 000 persoane, majoritatea fiind lucrători ai căilor ferate în care regimul sovietic nu avea încredere. Inamici potenţiali ai puterii sovietice au fost consideraţi şi germanii din Basarabia, urmaşi ai coloniştilor din secolul al XIX-lea. Astfel, în lunile iulie-noiembrie 1940
au fost repatriaţi în Germania cca. 124 000 de germani basarabeni, conform unor acorduri bilaterale sovieto-germane. Etnicii germani nu obţineau nici un fel de compensaţie din partea Moscovei pentru proprietăţile abandonate, averea lor imobilă şi utilajul agricol trecând la colhozurile întemeiate în grabă în fostele colonii germane.
Cele mai importante arestări ale populaţiei locale vor avea loc în ajunul atacului german asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941. La 31 mai 1941, împuternicitul Moscovei pentru arestarea sau strămutarea elementelor indezirabile, S.A. Goglidze, trimite un raport lui Stalin. Potrivit acestuia, urmau să fie anihilate cele mai periculoase elemente, cum ar fi foşti membri ai Gărzii de Fier, caracterizată ca „cea mai clandestină organizaţie, cu experienţă de ani de zile în activităţi ilegale”, având „cadre teroriste, organizate în trupe speciale”. Alte persoane susceptibile de deportare erau foşti membri ai Partidului Naţional Creştin, ai
Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Naţional Liberal care ar fi încercat să organizeze activităţi ilegale. Alte persoane vizate proveneau din rândurile marilor latifundiari, comercianţilor, jandarmilor, albgardiştilor ruşi etc. Operaţiunea majoră de arestare şi deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32 423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Dintre acestea, 6 250 urmau să fie arestate, iar 26 173 – deportate. În raportul din 14 iunie 1941 despre rezultatele operaţiunii, înaintat lui Stalin, Beria şi Molotov, se constată că numărul celor arestaţi şi deportaţi a scăzut de la cifra iniţială de 32 423 persoane la 31 419. Cum se explică această diferenţă şi ce relevanţă are această micşorare a listei iniţiale? Avem date în acest sens numai în legătură cu Basarabia – 1 183 reuşesc să evite tragedia care îi aştepta. Dintre aceştia, trei persoane au reuşit să se ascundă, 133 n-au fost arestate din motive de boală, 318 şi-au schimbat în ajun domiciliul, iar 829 au scăpat, retrăgându-li-se învinuirile ad hoc, „din cauza insuficienţei materialelor compromiţătoare”. Astfel, din RSSM au fost arestaţi şi deportaţi în noaptea de
12 spre 13 iunie 1941 – 18 392 persoane, iar din celelalte teritorii româneşti anexate la 28 iunie 1940 – 11 844 persoane. După estimările guvernului antonescian, 97 la sută dintre cei arestaţi şi deportaţi în 12-13 iunie 1941 erau români, o estimare care nu rămâne decât un truc propagandistic în plin război împotriva bolşevismului. În total, în primul an de ocupaţie sovietică au avut de suferit – prin arestare sau deportare – nu mai puţin de 86 604 persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Această cifră se apropie de cea calculată de istorici ruşi după documente de arhivă de la Moscova, adică în jur de 90 000 de persoane
reprimate, arestate sau deportate în primul an de ocupaţie sovietică. Arestările au continuat chiar după 22 iunie 1941. În toiul operaţiilor militare, a fost arestat şi condamnat la 15 ani deportare Nicolae Costenco, fost redactor şef al revistei interbelice „Viaţa Basarabiei”. Altor intelectuali, precum Mihail Curicheru, li s-a incriminat conducerea unor organizaţii antisovietice, drept care au fost deportaţi ad hoc. Dacă deocamdată nu poate fi stabilită componenţa etnică a celor deportaţi, din punct de vedere social aceştia erau catalogaţi drept cele mai „antisovietice şi contrarevoluţionare” elemente.
O operaţiune similară de „extracţie a elementelor antisovietice şi contrarevoluţionare” a avut loc aproape simultan în alte teritorii anexate de URSS conform Pactului Ribbentrop-Molotov. În Ţările Baltice, spre exemplu, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 au fost deportate peste 50 000 de persoane. În ansamblu, în cele aproape 12 luni de putere sovietică în zona baltică au dispărut fără veste sau au fost executate nu mai puţin de 123 000 de persoane. În perioada septembrie 1939-sfârşitul lunii iunie 1941, au fost arestaţi, deportaţi sau executaţi aproximativ 1 000 000 care aveau anterior cetăţenia Poloniei, adică proveneau din teritoriile vestice ale Ucrainei şi Bielorusiei. Componenţa etnică a acestora era următoarea: 52% – polonezi, 30% – evrei, 18% – ucraineni şi bieloruşi45. În acest sens, putem constata că motivul principal al operaţiunilor sus-numite ţinea de eliminarea unor potenţiali sau prezumtivi duşmani ai puterii sovietice în condiţiile în care posibilitatea izbucnirii unui război de lungă durată cu Germania era iminentă. În perioada postbelică, după cum vom vedea, arestările, deportările şi execuţiile sumare vor fi motivate, din punctul de vedere al autorităţilor sovietice, de necesitatea consolidării regimului comunist în regiunile nou achiziţionate. Mai exact, era vorba de pedepsirea celor care au colaborat cu „ocupanţii” şi, mai ales, de eliminarea totală a elementelor sociale indezirabile ce constituiau o piedică în construcţia socialistă – în special a ţăranilor înstăriţi, numiţi peiorativ kulaci sau chiaburi.
La 22 iunie 1941, armata germană atacă URSS, iar România intră în război de partea Germaniei cu scopul declarat de a elibera teritoriile pierdute un an mai devreme. Ulterior, mii de basarabeni sunt recrutaţi în armata română şi participă la războiul împotriva Uniunii Sovietice, inclusiv la bătălia de la Stalingrad. Ca aliat al Germaniei naziste, România acceptă să preia administraţia civilă a teritoriului dintre Nistru şi Bug. În Trasnistria antonesciană din timpul războiului sunt deportaţi în masă toţi evreii basarabeni şi parţial cei bucovineni, consideraţi de propaganda vremii drept „ţapi ispăşitori” pentru umilinţele armatei române la
1940. Vor fi deportaţi peste Nistru cca. 147 000 evrei din cele două provincii – Basarabia şi Bucovina (în special de nord), dintre care cca. 90 000 vor muri în gheto-urile şi lagărele de concentrare, în mare din cauza tifosului şi a înfometării. Regimul lui Ion Antonescu este de asemenea responsabil de moartea a unui număr de 130 000 -170 000 de evrei din regiunea dintre Nistru şi Bug. În total deci, regimul antonescian a deportat sau exterminat cca. 300 000 evrei. Au fost deportaţi de asemenea cca. 25 000 romi (din totalul de 209 000), dintre care jumătate au decedat ca urmare a execuţiilor, înfometării sau bolilor contagioase.
O dată cu atingerea liniei Nistrului de către Armata Roşie în martie 1944, basarabenii sunt eliberaţi treptat din armata română şi trimişi acasă. Mulţi dintre ei vor fi înrolaţi imediat de către sovietici şi vor lupta împotriva Germaniei până în mai 1945, servind drept „carne de tun” în prima linie a frontului. România va pierde iarăşi teritoriile sale din Est, de data aceasta cu acordul Statelor Unite şi Marii Britanii care, din considerente geostrategice, recunosc legitimitatea hotarului sovietic de la 22 iunie 1941.

Sursă: Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, p.581-584


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+