Republica Moldova are cel puţin 34 milionari în lei

0
9

Cel puţin 34 de moldoveni au raportat pentru anul trecut venituri mai mari de 1 000 000 lei (81,35 mii USD), faţă de 25 persoane în 2005, arată date ale Serviciului Fiscal de Stat, după prelucrarea declaraţiilor privind venitul obţinut de persoanele fizice în 2006.

Numărul milionarilor în totalul celor ce au prezentat declaraţii pe venit constituie aproximativ 0,05%, iar cel mai mare venit obţinut de un moldovean în 2006 a echivalat cu 8 milioane 541 mii lei.

„Milionarii oficiali sunt, de regulă, conducători ai întreprinderilor mari care activează legal şi a structurilor financiare”, a declarat, miercuri într-o conferinţă de presă Sergiu Puşcuţă, şeful Serviciului Fiscal Principal de Stat.

Totodată, numărul persoanelor cu venituri între 500 mii lei şi 1 mln lei s-a redus de la 53 până la 44. Alte 182 persoane au declarat că obţin venituri între 250 şi 500 mii lei (131 în anul 2005). Câştiguri mai mici de 250 mii lei, dar mai mari de 100 mii lei, au raportat 1336 de persoane fizice, faţă de 1043 persoane în 2004.

Însă, cei mai mulţi contribuabili moldoveni, peste 62,4 mii sau peste 97% din total, au arătat pentru anul trecut venituri sub nivelul de 100 mii lei (8,13 mii USD).

Sergiu Puşcuţă a precizat că fiscul a prelucrat, până la 5 iunie curent, circa 64,02 mii declaraţii cu privire la impozitul pe venit obţinut de persoanele fizice-cetăţeni în anul 2006.

Suma totală a venitului brut obţinut anul trecut constituie 134 mlrd lei (faţă de 124 mlrd în 2005), iar venitul impozabil este de 7,7 mlrd lei comparativ cu 4,9 mlrd în anul precedent. Impozitul pe venit total reţinut de stat până la 1 iunie 2006 conform cotelor în vigoare a constituit 1,218 mlrd lei (cu 33 la sută mai mult decât în anul 2005).

Potrivit datelor Serviciului Fiscal, anul trecut, veniturile obţinute sub formă de plăţi salariale au sporit cu 58,76%, veniturile din chirie s-au redus cu 65,62%, veniturile sub formă de creştere de capital – cu 69,38%, iar veniturile sub formă de royalty s-au redus cu 27,7%.

În 2005, cel puţin 25 de persoane au declarat venituri peste un milion de lei, iar în 2004 – 13. Fiscul afirmă că în Moldova nu există milionari în dolari. Presa de la Chişinău a relatat recent că în acest an un moldovean ar fi marcat primul milion de dolari, însă, fără a dezvălui identitatea acestuia.
http://www.basa.md/?c=news&id=315379#315379

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ