Republica Moldova și România, tot mai aproape

0
15
  1. Întâlnire AJC – Cotidianul cu tineri basarabeni: Mă simt ca acasă!

Am avut ieri oaspeți în redacția Cotidianul. Zece tineri născuți în Basarabia care au ales școala românească au discutat cu Simona Popescu, redactorul-șef, și Cornel Nistorescu, directorul publicației, despre perspectivele care îi interesează pe cei din noua generație în abordarea vieții de zi cu zi pe cele două maluri ale Prutului, despre clișee, dar și despre nevoia de a construi, resimțită și în România, și în Republica Moldova. La invitația de a „gândi responsabil în termeni noi“, adresată de Cornel Nistorescu, au răspuns invitații care veneau din domenii foarte diferite, de la științe politice, sociologie la relații internaționale sau informatică. Discuția a fost organizată la inițiativa Asociației de Jurnalism și Comunicare și a fost o nouă întâlnire din seria pe care ziarul nostru, orientat spre „probleme românești și europene“, și-a propus să le organizeze în mod regulat.

Dar cel mai interesant a fost când i-am întrebat pe toți cum se simt în România. „Ca acasă!“, a fost răspunsul tuturor.

http://www.cotidianul.ro/intalnirile-ajc-cotidianul-au-inceput-primavara-cu-tineri-din-r-moldova-297187/

 

  1. Teatrele Naţionale din Bucureşti şi Iaşi revin pe scena Naţionalului „Mihai Eminescu” din Chişinău

În a doua jumătate a lunii martie, Teatrele Naţionale din Bucureşti şi Iaşi revin pe scena Naţionalului „Mihai Eminescu” din Chişinău în cadrul proiectului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”.

Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti va reprezenta, pe 11 şi 12 martie cu începere de la 18:00 spectacolul „Magic Naţional” în regia lui Ion Caramitru.

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi vine, pe 25 şi 26 martie la 18:00, cu piesa „Un duşman al poporului” de Arthur Miller, adaptata după piesa lui Henrik Ibsen, în regia lui Claudiu Goga.

http://unimedia.info/stiri/teatrele-nationale-din-bucuresti-si-iasi-revin-pe-scena-nationalului-mihai-eminescu-din-chisinau-129122.html

 

  1. Costumul național românesc promovat la Kiev

Ambasadele României și Republicii Moldova la Kiev au participat la începutul lunii martie o prezentare de costume naționale ale popoarelor lumii – OUTLOOK SHOW. Fashion of the nation – eveniment având drept scop promovarea în Ucraina a tradițiilor popoarelor lumii și menținerea fundamentelor de prietenie și înțelegere reciprocă între diverse culturi, – menționează Ambasada României la Kiev potrivit tocpress, preluat de Romanian Global News.

Prezentarea a avut loc la Institutul de Relații Internaționale din capitala ucraineană, simbolic fiind faptul că studenții acestei instituții, viitori diplomați, au devenit modelele evenimentului. Ambasada României, dar și cea a Republicii Moldova a prezentat două costume populare: pentru bărbați și femei.

http://www.rgnpress.ro/rgn_17/categorii/asociatii–ambasade/24183-2017-03-06-11-26-37.html

 

  1. S-a dat startul înscrierilor la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară

Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi anunță începerea înscrierilor pentru Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI,  ajuns anul acesta la ediția a XXV-a. Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 31 martie 2017.

La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina).

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/s-a-dat-startul-inscrierilor-la-concursul-national-a-ion-creangaa-de-creatie-literara–153971.html

 

  1. „Cum trebuie să unim Basarabia?”, la Orhei

Volumul „Cum trebuie să unim Basarabia?”, de Cristian Harnău, scriitor şi publicist din Iaşi, a fost prezentat la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei. Evenimentul a debutat cu un recital de poezie şi cântece de inspiraţie patriotică, susţinut de elevii de la Colegiul Pedagogic din Orhei, informează TRM.md.

http://infoprut.ro/46748-cum-trebuie-sa-unim-basarabia-la-orhei.html

 

  1. Top 10 cei mai mari editori basarabeni în 2016

Camera Națională a Cărții a făcut totalurile pentru anul editorial 2016, iar Gheorghe Erizanu a postat pe blogul său un raport. Astfel, potrivit datelor, editorii din Republica Moldova au publicat: 2550 de titluri într-un tiraj total de peste 30 de milioane de exemplare.

http://diez.md/2017/03/06/top-10-cei-mai-mari-editori-basarabeni-2016/

 

  1. Vot uninominal în Moldova. Ultima armă împotriva lui Dodon

Introducerea votului uninominal în Moldova nu va duce la o democrație mai  avansată dar ar putea opri deriva Moldovei spre Rusia.

Vlad Plahotniuc a venit cu un proiect de lege prin care dorește introducerea votului uninominal în Republica Moldova. Motivele declarate sunt creșterea reprezentativității, apropierea cetățeanului de deputatul ales și votul direct.

Desigur, sunt principii general valabile, atunci când vorbim despre un astfel de sistem de vot.

http://www.stiripesurse.ro/vot-uninominal-in-moldova-ultima-arma-impotriva-lui-dodon_1183697.html

 

  1. Republica Moldova și România, tot mai aproape

Comisia moldo-română pentru Integrare Europeană se va reuni în curând. Este concluzia întrevederii viceministrului Daniela Morari cu secretarul de stat al Ministerului afacerilor externe al României, George Ciamba.

Discuţiile între cei doi oficiali s-au axat pe dezvoltarea cooperării bilaterale în cele mai diverse domenii şi implementarea agendei europene a Republicii Moldova, în special, sub aspectul organizării, în noiembrie 2017, a Summit-ului Parteneriatului Estic.

https://www.radionoroc.md/stiri/main/4592

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ