Restricţii la funcţii publice pentru cei cu cetăţenie multiplă

0
2

Cei cu alte cetăţenii, ca cea română, vor trebui să renunţe la ea în caz că vor ocupa demnităţi publice
Cetăţenii Republicii Moldova care deţin cetăţenie multiplă nu vor avea acces la anumite funcţii publice, potrivit unui proiect de lege, avizat recent de Guvern, pe fundalul înrăutăţirii relaţiilor cu România.
Propunerile cabinetului de miniştri urmează să fie dezbătute în Parlament pentru a fi valabile.

Dar până atunci, analiştii spun că aceste modificări legislative ar contraveni ideii de integrare europeană a Republicii Moldova.

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative propus de Ministerul Justiţiei, preşedintele ţării, deputaţii, membrii Guvernului, membrii Curţii de Conturi, judecătorii, avocaţii parlamentari, membrii Consiliului de administraţie a Băncii Naţionale a Moldovei, membrii Comisiei Electorale Centrale, personalul Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, vameşii, diplomaţii, procurorii nu vor putea deţine aceste funcţii dacă nu vor avea „exclusiv cetăţenia Republicii Moldova”.

Persoana care ocupă anumite poziţii sensibile pentru stat trebuie să fie responsabilă politic şi juridic doar în faţa acestui stat, fără a partaja această răspundere între Republica Moldova şi un alt stat

Ministrul adjunct al justiţiei, Nicolae Eşanu

Ascultaţi interviul cu Nicolae Eşanu

Ministrul adjunct al justiţiei, Nicolae Eşanu, a motivat proiectul spunând că „persoana care ocupă anumite poziţii sensibile pentru stat trebuie să fie responsabilă politic şi juridic doar în faţa acestui stat, fără a partaja această răspundere între Republica Moldova şi un alt stat.”

Dar Igor Boţan, director de la Asociaţia pentru o Democraţie Participativă, afirmă că adoptarea unui astfel de proiect de lege ar duce la tergiversarea soluţionării conflictului nistrean.

Aceste propuneri de amendamente ar împiedica- în opinia lui Igor Boţan- accesul cetăţenilor Republicii Moldova din stânga Nistrului, care deţin şi cetăţenia Federaţiei Ruse şi a Ucrainei, la funcţiile publice.

Cetăţenii României – o ţintă?

În acelaşi timp, mai spune analistul politic, relaţiile cu Uniunea Europeană ar putea să se înrăutăţească.

Republica Moldova, propunându-şi să adere cel puţin la nivel de retorică la Uniunea Europeană, trebuie să ia în calcul că este o greşeală, de exemplu, să-i descurajezi pe cetăţenii care au cetăţenie a statelor Uniunii Europene de a activa în instituţiile publice

Igor Boţan, director ADEPT

Ascultaţi interviul cu Igor Boţan

„Republica Moldova, propunându-şi să adere cel puţin la nivel de retorică la Uniunea Europeană, trebuie să ia în calcul că este o greşeală, de exemplu, să-i descurajezi pe cetăţenii care au cetăţenie a statelor Uniunii Europene de a activa în instituţiile publice. Este vorba despre aproximativ 100.000 de cetăţeni moldoveni care deţin cetăţenie română şi câteva mii, nici nu se ştie exact, de cetăţeni care deţin cetăţenia Bulgariei”, a declarat la BBC Igor Boţan.

Ministrul adjunct al justiţiei, Nicolae Eşanu, a dat însă asigurări că proiectul de lege propus de Ministerul Justiţiei nu limitează dreptul nimănui la o funcţie publică, ci „solicită doar depunerea unei cereri de renunţare la cetăţenia unui stat străin”.

„E o soluţie foarte simplă…În măsura în care vrei să-ţi serveşti propriul popor şi propria ţară eu nu cred că trebuie să gândeşti că ar fi bine să mai ai în buzunar un paşaport care-ţi va aduce anumite avantaje.”

Proiectul de lege nu prevede înfiinţarea unei instituţii de control care i-ar verifica pe cei care vor deţine funcţii publice dacă au sau nu multiple cetăţenii.

După cum a declarat la BBC ministrul adjunct al justiţiei, Nicolae Eşanu, acest lucru este lăsat la discreţia şi onestitatea funcţionarului.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/05/070508_moldova_functii_cetatenie.shtml

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ